Viata…de dupa serviciu.

Ca ne dorim foarte mult, ca am vrea sa mai amanam clipa macar putin, la un moment dat toti vom sfarsi intrand in 'randul lumii' si vom avea 'multravnitul' sau nu loc de munca. Sau macar majoritatea dintre noi. Ca facem ce ne place, ca e doar un job temporar, ca e unul tranzitiv, el ne tine ocupati marea parte a zilei. La inceput e totul nou, acomodarea cu sarcinile, targeturile, colegii, mediul de lucru. Entuziasmul de inceput pune intr-un con de umbra stresul jobului. Oricat de stresati am fi in primele luni de munca, faptul ca e ceva nou, ca producem propriii banuti, ne motiveaza sa facem fata trezitului de dimineata, ureletelor sefilor, ostilitatatii colegilor, targeturilor imposibil de atins.

Odata cu palirea entuziasmului apar rutina, grija, stresul si nervii. Te trezesti de dimineata in fiecare zi la aceeasi ora, de fiecare data apar lucruri de rezolvat urgent, alte task-uri, povara sarcinilor apasa din ce in ce mai greu. Astfel, ajungem acasa posomorati, obositi si frustrati. Sa nu mai zic ca nici salariile din Romania nu sunt dintre cele mai motivante. Sa stii ca muncesti un an dar totusi nu iti poti permite un concediu de vis in care sa te relaxezi macar pentru cateva zile adunate.  Asa ca ramai cu gustul amar ca faci in fiecare zi aceleasi lucruri, ca ajungi sa nu iti mai pese de cum te imbraci, cum te aranjezi, de ce film nou a mai aparut, de ce piesa de teatru se mai joaca si de ce album a mai scos formatia ta preferata. Daca inainte ieseai la terasa in fiecare week-end cu prietenii, stateai de vorba la telefon cu orele cu prietena cea mai buna, mergeai mai des la coafor sau erai nelipsit de la intalnirile baietilor pentru savurarea unei beri reci, acum te declari multumit cand te aduni in week-end sa iesi din casa pana la supermarket sa faci provizii pentru saptamana urmatoare. Iesirile la teatru, film, gratar s-au imputinat, prietenii nu te mai cheama atat de des la bere.

Si, din pacate, serviciul nu e deloc o scuza buna pentru izolare. Si eu ma numar uneori printre cei lipsiti de chef, nervosi si frustrati dupa o zi 'plina' petrecuta la serviciu. Dar incerc sa-mi revin repede si sa-mi dau seama ca, hei, locul ala nu trebuie sa ma schimbe si cei din jur categoric nu au nicio vina pentru zilele mele proaste. Incerc, pe cat posibil, sa-mi pastrez macar o parte din obiceiurile de pe vremea cand timpul era cel mai bun prieten al meu: serialele, mersul la sala, iesitul la o cafea, plimbarile, blogul, vizionatul serialelor, mai nou thanks to my Kindle, am redescoperit, dupa o pauza de cateva luni bune, cititul. Nu e usor, mai ales ca parca simti ca le faci asa pe mare fuga pe toate. Nici nu le mai simti gustul ingropat fiind pana la gat in mlastina grijilor zilnice.

Comunicarea cu familia (sot, parinti) si prietenii e si ea din ce in ce mai subreda. Sa recunoastem, odata angrenati in rutina zilnica, nu mai avem rabdarea necesara sa le facem pe toate cu atata drag ca inainte. Si atunci, intreb, cum putem sa nu ne "pierdem" si sa ramanem, macar in mica masura, cei de altadata?

Related Post

11 Thoughts on Viata…de dupa serviciu.

  1. Cam toti suntem asa, si asta de obicei. Cand ai o zi proasta, e deja mult mai rau, sa urle sefu la tine ca nu ai facut X desi el stia 100% ca ai timp sa o faci, sa-ti ordone un client sa-i dai gata site-ul in 2 zile chestii d-astea. De o perioada, am decis sa le ignor, o parte din ele.

  2. Cu timpul intervine rutina care neutralizează rutina job-ului zilnic către 0. Și încet încet, job-ul devine doar chestia aia nasoală care ți se-întâmplă în intervalul 9-17 și în afara căreia ți se desfășoară viața reală. Relax, take it easy … 🙂

  3. Daca aflii sa imi spui si mie:D
    Eu am deja programul de munca facut pana in vara, full, fara nici o zi libera. Pe Cristi il vad jumtate de ora, seara, inainte de culcare iar treburile casnice… impartite. De iesit nici nu mai spun…

  4. Eu ,dupa mai bine de 26 de ani de munca nu pot spune asta.Cred ca doar atunci iti poate produce serviciul stres si rutina daca nu iti place ceea ce faci.O sa argumentez:inainte de a lucra la farmacie,am mai avut inca doua locuri de munca;unul ca invatatoare, pe care l-am abandonat dupa un timp extrem de scurt ,deoarece simteam ca in cele 4 ore, imi stoarce toate resursele,ma intorceam de la scoala vlaguita,fara pofta de nimic.Asa ca l-am abandonat,pentru un post de secretara la o institutie extrem de apreciata,asta,mi-a adus niste satisfactii,insa prea putin,Am simtit ca nu ma reprezinta,cred ca aici am simtit rutina pentru prima data,fapt pentru care nici aicu nu prea am 'prins radacini"
    Asa ca,m-am gandit sa urmez o facultate,intr-un domeniu pe care l-am indragit de cand eram micuta.Am vrut initial sa merg la medicina,insa mi-am dat seama la timp ca nu "ma inteleg prea bine cu cadavrele",de aceea am urmat un domeniu inrudit si anume Farmacia,nu cred ca la vremea aceea, sa fi realizat cat de bine m-am orientat,insa dupa ce am ajuns sa lucrez efectiv,mi-am dat seama ca acest domeniu mi se potriveste ca o manusa.Dupa aproape 20 de ani,de munca in acest domeniu,merg la serviciu tot cu atata drag,ca in prima zi sau poate chiar mai mult, deoarece sunt mai matura decat atunci,ma opreste lumea pe strada sa ma intrebe ce efecte poate avea un mediicament sau altul;Mi-am mai luat inca un loc de munca,tot la farmacie insa de noapte,adica asigur garda de noapte la o farmacie de spital.Imi place foarte mult,insa datorita faptului ca in farmacie,in ultima vreme, au inceput sa apara si alte produse decat cele medicamentoase,nu as mai recomanda cuiva sa urmeze acest domeniu,deoarece risca sa ajunga vanzator cu diploma.
    Impreuna cu sotul meu, avem farmacia noastra,unde nu comandam decat strict medicamente si facem preparate pentru diferite boli,iar la farmacia spitalului unde lucrez de noapte, iarasi nu sunt decat strict medicamente.
    Mi s-a pus des intrebarea 'de unde am resursele psihice si fizice necesare,pentru doua locuri de munca'? Resursele sunt dragostea fata de ceea ce fac si energia primita de la pacienti,care tin sa imi multumeasca zilnic, pentru recomandarile primite.Asa ca totul tine de cat de mult te reprezinta locul tau de munca,pe care eu l-am transformat cu timpul intr-un hobby

  5. sorana, esti un caz fericit, dar rar intalnit.

    Eu una ma regasesc 100% in descrierea Anei, mai ales ca am intrat in campul muncii de doar 6 luni. Am avut un soc la inceput cand am realizat ca nu mai am timp de nimic, ca sunt prizoniera aici (de unde va si scriu in acest moment 😀 ). Tot ce voiam era sa treaca cele 8 ore mai repede, sa vina vineri, sa fiu libera, sa ma pot culca/trezi la ce ora vreau eu…
    Insa incet, incet am inceput sa ma obisnuiesc cu situatia, nu ca as avea de ales :)) Nu mai pare atat de tragic statul aici 8 ore…
    La seriale reusesc sa ma uit cam de 2 ori pe saptamana, cu fetele mele mai ies cam o data la 2 saptamani, poate chiar mai rar, dar si ele sunt prinse cu serviciul, asa ca nu se supara nimeni 🙂
    Cu iubitul ma vad seara si abia atunci realizez cat de putin inseamna 24 de ore si tare rau imi pare ca nu pot sa-mi schimb ciclul circadian, sa mi-l fac de 48 de ore :))

    Si cu salariul da.. ne facem griji daca avem ce manca pana la sfarsitul lunii.. nu ne punem problema de concedii mult visate :)) Out of the question :-j
    Dar nah.. sa nu fim ipocriti. Unii n-au niciun venit, hai sa ne bucuram ca avem totusi un loc de munca 🙂

  6. Și mie îmi place ceea ce fac, dar totuși îmi ocupă mult prea mult timp și de aia ajung să mă regăsesc în cuvintele tale: mai puține ieșiri, lipsă de chef, oboseală…. Am perioade cand pur și simplu mă lenevesc atât de tare încât nu mai apuc să fac nimic în afară de muncă și perioade când trag de mine să fac cât de multe lucruri extra posibilie. Acum sunt într-o perioadă de tranziție, ies din hibernare 😀

  7. Bun post 😀 Eu m-am pierdut undeva in rutina asta anii trecuti , am renuntat la a petrece asa mult timp in virtual si a trai mai mult viata de zi cu zi. Revenirea e mai grea decat declinul. Adica trebuie sa incepi sa faci lucruri dragi pas cu pas, cu insistente, sa te lupti cu tine sa iesi din rutina. Eu sunt pe calea de vindecare, imi gestionez timpul mai bine si cand plec de la servici .. las acolo grijile de la servici si acasa sunt lat om 😀

  8. Chiar ma gandeam zilele astea la rutina locului de munca…La mine nu e numai asta, e si facultatea, ma simt obosita si saturata de ea, m-am plictisit de invatat, proiecte, profesori cu mofturi. Mi-as dori sa lucrez, atata tot. Sa stiu ca ajung acasa la 5, 6, si ca apoi stau si fac numai ce-mi place mie. Nu proiecte, nu teme pentru facultate, nu cursuri sau seminarii.

  9. Eu inca ma bucur de libertate, nu am un loc de munca si inca nici nu-mi caut, voi incepe de prin toamna dupa ce dau copilul la gradinita. Am un copil si o casa de intretinut, ceea ce e si asta ceva, chiar un job as putea spune :). In timpul facultatii am lucrat 3 ani si apoi am fost in concediu de maternitate, deabia acum am iesit.
    E greu sa ai un loc de munca, practic nu-ti mai ramane timp si nici energie sa faci nimic. Cred ca prietenii ii mai pastrezi daca esti genul care sa vb la telefon, sau ai posibilitatea sa faci o sambata/dumineca la tine acasa (cu gatit impreuna, vazut un film, povesti etc ), sau o dupa-masa in oras. De exmplu poti combina cumparaturile cu prietenele, eu cel putin asa fac. Toate mergem sa facem provizii in aceeasi zi, si acolo printre rafturi, la coada, la degustari mai vb, apoi ne strangem intr-o cafenea bem un suc, o bere si ma intorc acasa fericita. In rest oricum esti zilnic alaturi de prietenii tai virtual, adica noi, cu familia daca reusesti sa te vezi o data la 2 saptamani e bine, ei oricum vor fi alaturi de tine, si stiu ca viata e grea. In rest pt hobby-uri poti sa incerci sa dormi cand ajungi acasa (depinde la ce ora iesi) si cand te trezesti sa pui mancarea la foc, sa te uiti la un serial, sa mai citesti bloguri, si tot ce iti place. Eu asa faceam cand lucram, la inceput a fost greu mai ales ca nu mai puteam adormi noaptea, dar dupa cateva zile m-am obisnuit, ajungeam acasa la 5, dormeam pana la 6 si ceva, apoi ma trezeam imi vedeam de treaba si la 12 ma culcam din nou pana dimineata :).

Leave a Comment