Tag: winter run

Alergatul si temperaturile extreme

Când e prea frig pentru alergat? Când e prea cald? Când e prea vânt? Prea umed? Dacă întrebi un ultramaratonist, toate întrebările vor avea un singur răspuns: aproape niciodată. Aproape niciodată pentru el nu este prea frig, prea cald, prea vânt etc.

Dar asta nu înseamnă că se aplică acest răspuns tuturor alegătorilor amatori și semi-amatori. Așa cum am recomandat în articolul despre analizele și controalele medicale – să mergeți la medic să faceți investigațiile necesare înainte de a vă pune serios pe treabă pe alergat. 

Revenind la oile temperaturile noastre, am făcut câteva investigații și citit articole din afară pe tema asta, ca să îmi confirme experții și medicii ceea ce intuiam deja, anume că nu există o temperatură optimă care să se plieze perfect cu toți alergătorii. Sunt unii care se simt mai bine când e mai răcoare, alții nu au nicio problemă să alerge la 30 de grade +.

Totul ține de confortul termic al fiecăruia și faptul că unii aleargă la -10 grade iar noi simțim nevoia să ne înfofolim și când sunt 5 grade cu plus, nu ar trebui să ne frustreze în vreun fel. Fiecare organism are limitele proprii, fiecare le depășește în ritmul lui, important este să persistam și să ne comparam întotdeauna cu noi cei de ieri, nu cu alți alergători.

Echipamentul de alergare pe timp de iarna

Am început să alerg vara trecută, undeva prin luna iulie. Nu mi-am propus atunci să devină o activitate constantă pentru mine, așa că nici nu mi-am bătut capul foarte mult cu echipmanetul de alergare. O bustieră,un maiou și o pereche de colanți sau shorts.

Ca să fiu sinceră, nici măcar pantofi de alergare nu aveam. Aveam niște încălțări de stradă de la Nike pe care obișnuiam să le terfelesc vară de vară prin Vamă și cam atât. Pentru 2.5 km maxim 3 cât alergam pe străduțele din cartierul Aviației nici n-aveam nevoie de mai mult. Sau cel puțin așa îmi spuneam atunci, că oricum nu contează.

Total greșit

Pe termen lung, chiar dacă alergi 2-3 km de 2 ori pe săptămână, dacă o faci în echipamentul nepotrivit îți poți afecta aproape ireversibil ligamentele. Dar nah, cum eu chiar am început să alerg de capul meu și fără să mă documentez înainte absolut deloc, am zis cum zice tot românul neexeperimentat și leneș "las` că merge și așa!"

Am alergat așa aproape 3 luni: iulie, august și jumătate din luna septembrie. Apoi a venit încet încet răcoarea și odată cu ea și scuza perfectă pentru mine: doar nu ies la alergat când e frig afară?!. Așa că luna octombrie am stat pe bară iar pe contul meu de Strava se așterneau ușor firicele de praf.