Tag: viata

Ce conteaza cel mai mult in viata

Când am deschis prima dată ochii, la câteva zile dupa ce m-au adus acasă ai mei părinți de la maternitate, am privit în sus, din brațele mamei, către cerul senin de mai văzut printre crengile unui nuc abia înfrunzit. Am zâmbit larg și atunci mama mi-a spus "O să fii cea mai fericită fată de pe Pământ!" Copilăria mea a fost, ca probabil pentru majoritatea, cea mai frumoasă perioadă din viața mea. A fost despre fantasme și jocuri, despre viața la țara și despre zilele lungi de vară în care infinitul era ușor de atins. A fost despre momentele când îmi imaginam cum o să fiu când o să fiu mare. Și despre ce mi-ar plăcea să fac.

La 7 ani mi-am dorit să fiu șofer de camion, să văd lumea, străzile, oamenii, de sus, să văd departe, în zare. Trei ani mai târziu mi-am dorit să fug cu circul, să devin acrobată și să merg în călătorii cu spectacole prin toată lumea. Să nu aparțin niciunui loc. Să fiu mereu altundeva, desprinsă de rădăcinile mele.

Apoi am văzut Sailor Moon și mi-am dorit să am superputeri și să ajut oamenii. Atunci am vrut cu ardoare să am puterea să dau timpul înapoi și tatăl prietenei mele cele mai bune de atunci să nu trebuiască s-o părăsească definitiv. Astfel mi-a încolțit ideea în minte că aș putea fi doctor. Din păcate însă chimia nu s-a prins de mine și am părasit cu regret acest gând.

Nu mi-e frica de 30

Acum fix acum un an scriam articolul ăsta – despre cum viața nu e mai frumoasă la 30 de ani. Când nici nu împlinisem 29! Habar n-am unde mă grăbeam așa să trag concluzii. A trecut un an de atunci și încă nu am împlinit 30. Mai am o lună! Doar o lună.(si un pic) Acum parcă sunt mai linistita decât anul trecut când deja pusesem eticheta că la 30 de ani viața e oricum numai fun nu. Oh well, se pare că de fiecare dată când mă bat cu pumnii în piept că am avut cea mai strașnică epifanie, karma îmi trage o palmă să mă trezească “You know nothing, John Snow!”   

Adevărul e că anul trecut a fost ca și cum aș fi avut 16 ani din nou. Dacă asta a fost criza de 30 de ani, atunci nu pot decât să zic că aș vrea să fie la fel și cea de 40! Viața la 30 de ani nu e mai tristă, nu e mai anostă, nu înseamnă rigiditate și conformism. Nu e doar despre haine office și coafuri anoste, despre cinatul în restaurante de lux și despre muzică clasică. 30 de ani va fi fix așa cum sunt eu: ca o ploaie rece cu cer senin.  

Nu toate povestile au un final fericit

Zilele trecute m-am întâlnit cu un prieten să luăm împreună masa de prânz. Știți, el e genul ăla de om care e tot timpul vesel, are mereu o glumă bună în repertoriu, ce să mai, rar l-am văzut supărat. Luni însă se pregătea să meargă la un interviu pentru un job nou.

Am început să vorbim despre job-uri, viață, idealuri, și când mă așteptam să vină cu o glumă, să facă mișto pe seama mea și să-mi zică din nou “captivity of negativity” m-a lovit în vârful minții cu o replică de genul “Eu nici măcar deprimat nu mai sunt. Acum sunt doar resemnat că asta e viața și că mi-am pierdut motivația să incerc s-o fac mai buna.”

Am rămas puțin așa, în stand by, cumva încercam să-mi dau seama dacă glumește sau e serios. L-am inspectat cu atenție și am realizat că da, era serios, și că probabil fusese deprimat dar ascunsese asta atât de bine sub masca unei fericiri disimulate perfect, încât nici măcar eu despre care credeam că aș fi destul de intuitivă, nu am realizat asta. 

Nu e intotdeauna un lucru rau sa nu stii ce vrei de la viata

Am crescut majoritatea  dintre noi influențați de sfaturile părinților, iar unul dintre cele mai des întâlnite era acela că e bine să știm ce vrem de la viață. Sfat care, evident, se referea la  cariera pe care urma sa ne-o alegem. Încă de mici aceștia încearcau să ne influențeze cumva drumul și să luăm, din punctul lor de vedere, cele mai bune decizii. Mama mea este educatoare. Asta face de când avea 19 ani. Așa erau vremurile atunci, ieșeai dintr-o școală cu o meserie sau profesie și cu ea rămâneai si cel mai probabil în aceeași situație se regăsesc și părinții voștri.  

Astfel că, mânată de propriile aspirații, mama și-a dorit dintotdeauna ca eu să fiu profesoară. Tata la fel. Am urmat liceul cu profil uman, am terminat facultăți de uman și evident, cursul firesc al lucrurilor ar fi fost  ca eu acum să stau să scriu condici și să corectez lucrări de control și teze. Dar eu am fost mereu un spirit liber, așa că nu mă puteam conforma că asta este, așa începe și așa se va termina. Am refuzat să cred că o să fiu profesoară la vreun liceu/școală generală. 

Cati nitrati contine apa pe care o consumam zilnic?

Saptamana trecuta am primit de la Claudia un plic cu informatii despre nitrati care se regasesc in apa pe care o consumam zilnic. Despre subiectul asta nu stiam prea multe asa ca am citit cu interes materialele informative primite si am aflat urmatoarele lucruri:

Nitrații sunt compuși chimici care apar odată cu mineralizarea substanțelor organice azotoase provenite de la plante și animale. O parte din nitrați sunt absorbiți de rădăcinile plantelor și au rol de materie primă pentru sinteza proteinelor și altor compuși cu azot.

-În fiecare primăvară, nitraţii, sub forma îngrăşămintelor folosite în agricultură, sunt dizolvaţi în apele ploilor şi zăpezilor ce se topesc și ajung în sursele de apă, iar de aici, în paharele noastre.

Cei mai vulnerabili în faţa nitraţilor sunt bebelusii, pentru ca flora lor microbateriană nu este încă dezvoltată pentru a lupta cu aceştia. Astfel, nitraţii ingeraţi se vor transforma în nitriţi – care sunt cu mult mai toxici, iar efectele pot varia de la probleme gastrice, urticarii şi iritaţii.