Tag: sport

Suplimentele nutritive si rolul lor in organism

Unul dintre cele mai aprinse subiecte pe grupurile de sport și nutriție este fără îndoială cel legat de suplimentele nutritive. Unii susțin că acestea trebuie luate pentru că ajută organismul și "rău nu are cum să-i facă", alții sunt total împotriva lor, astfel că, asemenea oricărui subiect în care argumentele pro și contra sunt la fel valide, discuțiile se desfășoară la infinit.

Care este însă adevărul? 

Înainte de a decide dacă este în regulă să luați suplimente nutritive, haideți să vedem pe scurt ce sunt ele, de câte feluri sunt, care este rolul lor și de ce sunt atât de controversate în rândul sportivilor amatori sau nu. 

Ce sunt suplimentele nutritive

Definiția suplimentelor nutritive este, cum ar spune americanii, self-explanatory, adică sunt acele produse care au ca scop compensarea unei diete sărăcăcioase sau lipsită de nutrienți naturali. Produsele care au ca scop suplimentarea nutrienților din organism au în compozitie o gamă largă de substanțe ca: vitamine, minerale, amino acizi, enzime etc.  

Alergatoare amatoare to be

Sunt sedentară. Stau cel puțin 9 ore cu fundul pe scaun la birou și singurul efort fizic pe care îl fac e drumul dus întors birou-casă + drumul la pub-uri în week-end. Cam așa mă descriam spre rușinea mea până la începutul lunii iulie. Nu aveam absolut nicio problemă cu asta, nu voiam să slăbesc pentru că thank God nu am încă nevoie și asta nu pentru că mama natură m-a înzestrat cu cel mai rapid metabolism din Univers, ci pentru că, sper eu, am un stil alimentar light și practic nu prea îmi dă voie să pun kg. Am un an de când l-am adoptat, sunt fericită cu el, analizele mele sunt bune, nu am mai răcit deloc și pot spune că mă simt mult mai bine decât înainte. Dar despre el, o să vorbesc într-un articol viitor. 

Și pentru că un stil alimentar echilibrat nu era suficient și simțeam cum după 4 etaje urcate oboseam mai repede decât ar fi fost cazul, am hotărât că e momentul să fac ceva. La sală am încercat de mai multe ori să merg. Cel mai mult m-a ținut 4 luni constant. De obicei după 1 lună – 2 abandonam din diverse motive (ca să nu le zic scuze:P): prea departe de job, prea departe de casă, pregateli de dinainte, căratul echipamentului la birou, orele de aerobic puse aiurea, nu mai ajungeam la ele și lista poate continuă. Cert este că în final toate încercările de a mă ține de mersul la sală eșuau lamentabil.  

De ce renunt atat de repede la sport

În ultimii 10 ani am tot avut tentative de apucat de sport. Am mers la aerobic, la fitness,yoga, am mai ieșit cu prietenii la alergat, mi-am cumpărat saltea să fac acasă exerciții și tot felul de inițiative aparent lăudabile care după câteva luni au eșuat dramatic. Și o să povestesc de cea mai recentă, cea din 2015. Prin iunie-iulie am constatat că stresul disertației a atras după sine pofta de dulciuri și mâncăruri nesănătoase. De fapt, fuck it, nici nu conta că eram sau nu stresată, căci era mult mai simplu să îmi cumpăr un hamburger sau să mănânc 2 pachete de biscuiți pe post de cină.

 

Veneam acasă obosită de la serviciu mă puneam la laptop și ce ar fi fost mai simplu decât să mănânc ceva gata preparat/scos din ambalaj? Scăpam de efortul de a mă gândi dacă am sau nu ingredientele necesare, așa că nu degeaba fast-food-ul (mâncarea rapidă) ajunge să fie cea mai la îndemână opțiune. 

V-am povestit într-un articol de vară trecută despre șocul pe care l-am avut când m-am urcat după aproape de 2 ani pe  pe cântar. Luasem 6 kg și nici măcar nu realizasem.Pantaloni îmi cumpăr destul de des, așa că n-am băgat de seamă cum de la măsura 34/36 ajungeam la casă de fiecare dată cu masura 38. Sigur, era mai simplu să dau vina pe croiala defectuoasă, pe faptul că “sigur sunt fabricate după măriile asiaticelor”, oricum numai eu nu eram de vină de creșterea măsurii. 

Momentul cand te cantaresti dupa 2 ani

The past

Acum câțiva ani eram obsedată de absolut tot ce mâncam, calorii, zaharuri, știam pe de rost ingredientele alimentelor pe care le consumăm. Știți că sunt o persoană addictive, așa e construită personalitatea mea, I need my small obsessions în order to function properly. De vreo 4-5 ani însă, am înlocuit obsesia mâncării sănătoase cu altele așa că nici nu mi-am dat seama cum am luat 5 kg. Inca de când m-am mutat în București am tot zis să-mi cumpăr cantar, dar am tot amânat că întotdeauna era în coada listei de priorități.

shutterstock_154857296

The enemy

Până când, pe la începutul verii, am început să constat că aproape toate perechile de pantaloni/blugi veneau strîmt pe mine. Știam însă că am o mașină de spălat cu propria ei personalitate, adică uneori stoarce rufele, alteori mi le servește pline de apă, o setez pe 40 de grade, ea le spală la 60 și tot așa. Avem o relație de love-hate încă de când locuiesc acolo, dar cum stau încă în chirie n-am ce-i face, ea e mai stăpână decât mine acolo, așa că acomodăm situațiile după caz, uneori cu țipete, alteori cu bușeli, nervi și alteori o tratez cu nepăsarea omului care tocmai a înghițit o doză serioasă de xanax-uri.

Copii fiind, pe strazi noi ne-alergam

Când eram mică îmi doream să zbor. Și îmi aduc aminte și acum de ziua când am stat 2 ore în soare, în grădină, cu brațele balansate pe orizontală, convinsă fiind că dacă nu mă dau bătută o să reușesc și eu să zbor. Nu înțelegeam de ce nu avem și noi aripi, ar fi fost frumos să putem zbura asemenea păsărilor.  Era în vremea când abia cunoșteam lumea și ascultam poveștile oamenilor mari fascinată fiind de complexitatea și minunăția lor. Nu mi-am dorit niciodată să fiu un adult, pentru că, în inocența copilăriei, realizam că n-o să mă încânte prea tare. Am încercat să păstrez viu copilul din mine și să-l hrănesc cu iluzii și visuri încă de pe atunci.

Știam că timpul e neiertător și că azi suntem copii și ne jucăm de-a v-ați ascunselea prin porumb și grădini și mâine vom rezolva ecuații binare și ne vom bate capul cu examene și admiteri, că mai târziu să ne frustrăm de societatea în care trăim și de posibilitățile limitate pe care aceasta le oferă. În vremea copilăriei scriam povești și poezii despre prietenie, amintiri și viață. Nu înțelegeam prea multe, dar simțeam cum clipele se scurg și perioada cea mai frumoasă a vieții se va fi terminat înainte ca eu să conștientizez asta.

Atunci erou acum doar un om cu tolba plină de vise

Pe atunci visam că voi fi un erou. Un erou care să salveze vieți și să fie amintit peste veacuri. Un erou care trăiește pentru a salva lumea și a readuce pace pe pământ. Nu știam că lumea e așa pentru că, în definitiv, asta e probabil cel mai bun punct în care ea ar putea ajunge. Nu inelegeam sisteme și valori, culturi și tradiții, dar pricepeam că oamenii se împart în două categorii: cei care acționează cu sufletul și cei care își ascultă rațiunea.