Tag: moda

Pastele si hainele noi

De fiecare dată când se apropie sărbătorile Pascale îmi amintesc cu drag obiceiurile din copilărie, obiceiuri cu care am crescut dar pe care din păcate, odată cu trecerea timpului, le-am înstrăinat. În satul  în care mi-am petrecut primii 12 ani din viață Paștele era cea mai importantă sărbătoare din an, da…mai importantă decât Crăciunul. În perioada acestei sărbători natura revenea la viață și noi odată cu ea.

Cât era ziua de lungă vecinii roboteau, puneau răsaduri, scoteau covoarele pe stradă la spălat, făceau curățenie în curte, în casă și, cu câteva zile înainte de Vinerea Mare, tradiția hainelor noi se instaura.

Iar pentru mine innoitul reprezenta punctul culminant al sărbătorii. Atunci primeam cele mai frumoase haine, pantofiori roșii de lac, ciorapi albi cu modele colorate, rochițe cu volănașe diafane, bentițe și accesorii care mă duceau cu gândul la fetele de împărați din poveștile pe care le răsfoiam cu plăcerea copilului fascinat de fantastic și ireal.

Purtăm sau nu UGG-uri?

De aproximativ 2-3 ani au pătruns și pe piața din România cizmele UGG, acele cizme atât de controversate care arată ca labele unui urs și totuși atât de confortabile și călduroase. De aproximativ 2 ani dețin și eu o pereche originală de UGG-uri maro, varianta scurtă, pe care recunosc nu m-am înghesuit s-o port prea des.

Până acum o lună când am mers cu o fostă colegă de serviciu într-un magazin de încălțăminte și și-a cumpărat cizme tip UGG negre, scurte de care era foarte încântată și mulțumită și care, trebuie să recunosc, îi veneau super.  

Atunci a fost momentul când mi-am adus aminte că am și eu o pereche și că n-ar fi rău să le mai acord o șansă. Numai bine s-a potrivit că au fost atunci zilele acelea care erau atât de răci încât părea că iarna se va instala fără nicio urmă de regret și îndoială. Nu pot să vă spun cât de confortabile au fost și cât cald mi-au ținut. Am repetat experiența și a doua și a treia zi până când temperaturile au început să urce iarăși și am revenit la botine.  

Ochelarii de soare – model de raton

Nu am înțeles niciodată moda asta care a năvălit de vreo 3-4 veri încoace cu ochelarii de soare care-ți acoperă jumătate din față. Mai ales, subliniez, mai ales, că majoritatea persoanelor care îi poartă arată ca niște bufnite în călduri. Sau ratoni. Sau ce vreți voi.

Însă cu greu îi poți încadra în categoria oameni. Cred că în fiecare vară am probat și eu prin magazine o pereche de ochelari din ăștia funky fresh, care mai de care mai colorați, mai mari, mai rotunzi, mai pătrățoși…însă m-am liniștit complet când am ajuns cu ei în fața oglinzii și am văzut că și eu sunt una dintre persoanele pentru care acest model de ochelari de soare este un "big no no".   

Ce e de-a dreptul stupid e că moda asta se extinde și în celelalte anotimpuri. Adică vezi iarna pe stradă, în baruri sau cluburi Culeni dintr-ăștia cu ochelarii cât juma` de față, cu impresii de cocalari cărora le lipsește cu desăvârșire ceva ce ar trebui implementat din naștere: simțul penibilului. Zic eu că toată moda asta ridicolă în care e musai să-ți acoperi jumătate sau trei sferturi, după caz, de față cu ochelarii supragigadimensionati a fost adoptată de la vedetele din afară care pe bună dreptate vor să se ascundă de privirile avide de senzațional ale paparazzilor.

Rochii de seara/Rochii de cocktail

Vine o vreme în viața unei fete când trebuie să își ia rolul de femeie în serios, și când zic rolul de femeie nu mă refer la acel rol la care în acest moment probabil toți bărbații care citesc accidental aceste rânduri s-au gândit. Nu, mă refer la acel rol de femeie care pune egal […]

Un tricou cu personalitate :)

Dintotdeauna mi-au plăcut questiile personalizate. La birou am tot felul de lucruşoare aduse de mine şi personalizate; agende, pixuri, dosare etc. De curând mi-am comandat un sticker pentru laptop cu nişte fluturaşi tare drăguţi. Pentru Iphone-ul meu găsesc mereu carcase atât de frumoase şi sinceră să fiu nu mă pot abţine până nu îmi cumpăr […]