Tag: cariera

Ce face si cat castiga un Business Analyst in Romania?

Am lucrat aproape 2 ani pe această poziție în 2 companii diferite și întotdeauna eram întrebată atunci când spuneam ca ce lucrez: dar ce face un business analyst? Sună foarte fancy, știu. Dacă m-ați întreba dacă e, aș spune că e și nu e. În primul rând o să le luăm pe rând, ce trebuie să știe un BA, în ce domenii se poate aplica, ce face concret și cât câștigă pentru asta. 

Business Analystii sunt solicitați în departamentele de IT. Astfel că pentru a putea performa în acest domeniu îți trebuie cunoștințe tehnice solide. În funcție de cerințele postului, de middle sau de senior, de regulă pentru poziția asta nu se acceptă junioratul, adică să te ia de la 0. Da, o să vedeți probabil anunțuri cu junior business analyst, dar o să vedeți ca la cerințe sunt specificate cunoștințele pe care trebuie să le ai și experiență de minim 2 ani în domeniu. Deci e junior, dar nu prea.

Acum ce înseamnă cunoștințe tehnice solide? Nu e de ajuns să știi să instalezi un windows, să învârti fișiere de excel sau să știi care e diferența dintre hardware și software. De fapt, dacă m-ați întreba pe mine eu aș recomanda această poziție celor cu studii în domeniul automaticii, calculatoarelor și al ciberneticii. Eu care am studii exclusiv în domeniul umanistic, m-am adaptat destul de greu și în ambele job-uri am ajuns în punctul în care task-urile și înțelegerea lor îmi depășeau expertiza. 

“Puiule”, tu cand te angajezi?

Probabil vi se pare o glumă proastă sau o situație excepțională, însă din păcate eu cunosc cel puțin 5 persoane care au schimbat prefixul (da, cu 3 nu cu 2) și care încă nu au un job. Adevărat, nu prieteni apropiați, ci mai degrabă cunoștințe sau foști colegi de facultate, dar da, credeți sau nu astfel de situații sunt frecvente. M-am tot gândit că poate nu au job pentru că au afacerea lor căreia își dedică timpul, sau că au un hobby care s-a transformat pe parcurs într-o sursă de venit sau că, doamne-ajută, or fi descoperit piatră filozofală și acum nu mai au nevoie să muncească pentru bani căci astfel de valori lumești nu le mai împlinesc existența.

 Dar nu, singurul real motiv pentru care aceștia stau încă pe spatele părinților e că … "nu au găsit de muncă". Da, și dau din umeri așa neștiutori, ca și cum ei au depus cele mai mari eforturi din lume să se angajeze și soarta le-a fost de-a dreptul potrivnică și nu au reușit sub nicio formă să găsească ceva. Stau și mă gândesc cum ar fi să fiu eu în locul părinților respectivi.

Nu e intotdeauna un lucru rau sa nu stii ce vrei de la viata

Am crescut majoritatea  dintre noi influențați de sfaturile părinților, iar unul dintre cele mai des întâlnite era acela că e bine să știm ce vrem de la viață. Sfat care, evident, se referea la  cariera pe care urma sa ne-o alegem. Încă de mici aceștia încearcau să ne influențeze cumva drumul și să luăm, din punctul lor de vedere, cele mai bune decizii. Mama mea este educatoare. Asta face de când avea 19 ani. Așa erau vremurile atunci, ieșeai dintr-o școală cu o meserie sau profesie și cu ea rămâneai si cel mai probabil în aceeași situație se regăsesc și părinții voștri.  

Astfel că, mânată de propriile aspirații, mama și-a dorit dintotdeauna ca eu să fiu profesoară. Tata la fel. Am urmat liceul cu profil uman, am terminat facultăți de uman și evident, cursul firesc al lucrurilor ar fi fost  ca eu acum să stau să scriu condici și să corectez lucrări de control și teze. Dar eu am fost mereu un spirit liber, așa că nu mă puteam conforma că asta este, așa începe și așa se va termina. Am refuzat să cred că o să fiu profesoară la vreun liceu/școală generală. 

Dizabilitati? Intrebare obligatorie atunci cand aplici online la compania IBM

Nu știu cât de în regulă este și nici nu cunosc legea, ca atunci când aplici online pentru un job la compania IBM să trebuiască să specifici dacă suferi sau nu de vreo dizabilitate. 

Mă gândesc că singura explicație ar fi că au cumva două sedii și unul dintre ele este mai friendly pentru angajații cu dizabilități (rampă pentru cei cu cărucioare, de exemplu). Deși, eu știu că orice clădire de birouri ar trebui să fie construită friendly și pentru cei care nu pot merge.

Cum mi-am dat demisia de doua ori intr-un an

Vă spuneam în unul dintre articolele trecute că anul 2013 nu a fost unul roz pentru mine. Mutatul în București a adus după sine și două experiențe mai puțin plăcute în materie de job-uri pe lângă altele despre care nu o să povestesc acum. Am schimbat job-ul meu de la Vodafone în noiembrie 2012. Am vrut neapărat București așa că atunci când am aflat că am fost acceptată printr-o recomandare pe postul de Technical Writer la o companie de software franceză am fost în al 9-lea cer. Cloud Nine cum ar spune americanii. Un norișor alb care curând avea să se transforme într-unul de furtună.

 

Era un job foarte bine plătit, mult mai bine plătit decât ma asteptam. Se cerea foarte multă experiență tehnică, experiență pe care la vremea respectivă nu o aveam. Am învățat în perioada respectivă (aproximativ 8 luni am rămas acolo) foarte multe, am încercat să fac cât de bine am putut eu și mi-am dat interesul așa cum am știut eu mai bine. Nu a fost să fie nici din partea job-ului și oricâte eforturi am făcut (căci sunt o tipă super prietenoasă), nu am reușit să fiu pe aceeași lungime de undă nici cu colectivul.