Sinucide-te dar nu ma anunta!

Nu cred că v-am zis asta până acum dar eu am talentul sau, cum să-i zic, darul de a atrage în jurul meu persoane care sunt oricum numai normale nu. Și nu, nu mă refer că sunt puțin sărite de pe fix, că toți suntem într-o măsură sau alta, ei bine dacă într-un loc nou din 30 de persoane 2 sunt ciudate, cu cine credeți că se vor împrieteni? Ei bine, cu mine.

Prin facultate mă împrietenisem cu un tip de la Arte. Picta, cânta, scria, le făcea pe toate și destul de binișor. Numai că era genul ăla de amic deprimat tot timpul, fără chef de a face ceva, lipsit de determinare. Și într-o seară, când mă întorceam de la cursuri, m-a oprit pe culoarul căminului și mi-a zis că vrea să vorbim. I-am zis că vin imediat, numai ce mă duc să-mi las mapa și să mă schimb și mă întorc. Nu am stat mai mult de 10 minute.  

M-am întors pe hol iar el era acolo, mă aștepta. Privea în gol ca și cum ceva rău se întâmplase. Avea fața albă ca varul și mâinile îi tremurau ușor deși încerca cumva să ascundă acest lucru prin faptul că tindea mereu să și le țină în buzunar sau la spate. Intrigată de atitudinea lui și de felul cum arăta i-am zis să-mi spună despre ce e vorba că poate îl pot ajuta cumva.

-Eu vreau să mă sinucid… trebuia să spun cuiva și m-am gândit la tine. Știu că nu suntem cei mai buni prieteni, că nu am apucat să povestim prea multe și știu că o să ți se pară ciudat că vin tocmai la tine și-ți spun asta, dar trebuie cumva să mă eliberez.

Am încercat să reproduc cât de mult am putut micul lui discurs spus printre sughițuri și fum de țigară. Nu știam cum să reacționez. S-o iau ca pe o glumă? I-am zis să se liniștească că nu trebuie, că nu merită, că lucrurile se îndreaptă chiar și cele mai încâlcite și mai strâmbe dintre ele.

A doua zi m-am întâlnit cu el, la fel de deprimat. A zis că nu mai vrea să vorbească despre seara trecută. I-am recomandat să meargă la un psiholog, i-am propus să mergem să ne plimbăm prin parc. Mi-a închis ușa în nas și n-a mai ieșit din cameră. A treia zi m-a ignorat la fel și tot așa.

Până când după o săptămâna m-am enervat tare de tot. Eu ce trebuia să fac cu informația aia? Nu poți să spui unui om că vrei să te sinucizi și apoi să te comporți de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Ce ar trebui să facă? Cum să te ajute? Și apoi dacă vrei să te sinucizi, e dreptul tău, fă-o dar nu lăsa pe umerii nimănui decizia ta. N-o spune! Dacă tot știi că nimeni și nimic nu te va face să te răzgândești de ce să împovărezi un om spunându-i intențiile tale? Da, spui în măsura în care vrei un ajutor, ai nevoie de cineva, dar odată ce-i faci astfel de confesiuni, asumă-ți responsabilitatea și dă ochii cu el! 

Asta dacă nu cumva a fost un act teribilist în care ai vrut să impresionezi cu profunzimea ta și modul sumbru în care te încăpățânezi să vezi tu existența.. 

Să știți că dacă e ceva care mă enervează la oamenii deprimați e faptul că sunt lași. Ești deprimat? Asumați-o! Vrei să te sinucizi? Fă-o! Nu mai căuta aprobări și consolări. Fă ce simți și ce crezi doar nu te mai lamenta! Nu face pe cei din jur responsabili pentru sentimentul tău de inutilitate. Asta dacă n-ai încă 15 ani la minte și crezi că Cioran se tăia cu lama la 21 de ani când a scris "Pe culmile disperării". Că n-a fost așa. Ba pe la 60 de ani se plimba pe Sena cu o gagică mișto și speră s-o vrăjească. Asta așa, ca fapt divers. 

 

Related Post

17 Thoughts on Sinucide-te dar nu ma anunta!

  1. Am intalnit si eu persoane care pareau la capatul puterilor si parca cereau ajutor, parca ar fi avut nevoie de incurajari… Aproape ca te ingrozesc cu privirile pe care le au si cu ideile care le trec prin cap. Este nevoie de multa diplomatie si rabdare cu ei. Sunt labili…

  2. Mi s-a intamplat si mie. La inceput am fost furioasa, acum inteleg ca pur si simplu avea nevoie sa zica unei alte persoane. Daca se va mai intampla vreodata, desi eu sper sa nu, o sa stiu sa gestionez altfel situatia. Din fericire, atunci a fost vb de un strigat de atentie, dar daca ar fi fost ceva serios…nu stiu cum m-as fi simtit stiind ca n-am facut tot ce-am putut sa-l ajut.

  3. Astia nu sunt sinucigasi adevarati, doar attention whores. Hate them, am avut si eu parte de doi, la unu din ei am pus botu si m-am agitat extrem, la al doilea m-am oferit sa ii cumpar lama si necesarul de materiale. Amandoi sunt bine mersi si in ziua de azi, evident.
    Nu ca as nega faptul ca depresia este o problema foarte serioasa, I should know better. Numai ca unii isi gestioneaza foarte prost problema asta iar altii s-au obisnuit sa fie intr-un continuu “self pity party” la care obliga pe toata lumea din jur sa participe, ceea ce nu e deloc cinstit si normal.

    1. Iti dau dreptate. Sunt mmulti/e attention whores si drama queens dar sunt si multe persoane care cred ca daca ar spune cuiva ( pe care nu cunoaste bine dar dintr-un anumit motiv ii inspira incredere ) persoana respectiva o sa il ajute cumva. Fie o palma sa se trezeasca fie ca il/o asculti. Crede-ma conteaza mult … stiu ce spun.
      Desi la noi in tara depresia nu este considerata un motiv de “concediu medical nelimitat” sau cel putin nu era … iti spun ca in Belgia este si dupa opinia mea personala in partea flamanda sunt 40% depresivi din care poate vreo 5% pe bune si cu motive de inteles. Restul ? Drama queens … sufera pentru ca ei nu au cat are vecinu’ sau ce masina are el… ca vecinu’ are somaj de 1200 de euro si el are doar 1000 … astia merita sa se sinucida dar sunt si persoane care chiar simt ca au dat tot si s-au simtit badjocoriti .. nush sunt multe motive si chiar cred ca sunt persoane care merita ascultate.

  4. Cei care spun sunt de fapt cei care nu vor sa faca gestul si nu stiu cum sa ceara altfel ajutor. Nici eu n-as stii foarte bine cum sa gestionez asa o situatie, probabil as incerca sa conving respectivul sa mearga la un psiholog, i-as da motive pentru care e mai ok sa traiasca, i-as pune problemele sale intr-o alta perspectiva.
    Daca vroia sa se sinucida pe bune, 100% nu ti-ar fi zis nimic. Cei hotarati pur si simplu fac gestul, fara a se lauda.

  5. Eu cred ca nu e de judecat un om singur care iti cere intr-un fel ajutorul pentru a trece peste depresia care il apasa.
    Probabil ca pe tine nu te intereseaza problemele lui, poate face ce vrea, dar el a vazut in tine o consolare, poate o rezolvare la problemele lui.
    Normal ca nu iti pica bine o astfel de informatie, insa eu as fi cercetat putin problema. E baiatul acesta disperat dupa atentie? Chiar are o problema sau problema e chiar el ….

  6. Dincolo de parreri celor care au comentat si cu care sunt total de acord, vreau sa expun o idee.
    In psihologie exista Teoria oglinzii (daca nu ma insel) adica, atragi oamenii care sunt ca tine sau care au aceeasi problema nerezolvata. Nu spun ca ai/aveai si tu dorinta de a te sinucide dar dedesubt acestei idei exista o problema cu care te confruntai si tu si pe care nu o suportai la el.Daca-ti mai amintesti bine aceea perioada e interesant sa faci “un studiu de caz”.

    Pe de alta parte, se pare ca oamenii vin in viata noastra cu un scop. Dupa ce il rezolvi, ei “dispar” din viata ta.

    Cele 2 teorii le-am aplicat pe mine si au functionat, ba mai mult m-au ajutat sa devin mai obiectiva privind “negativismul” si “pierderile”.

  7. Credeam ca sunt singurul care atrage astfel de persoane..se pare ca nu :)). Am avut si eu o experienta asemanatoare cu un prieten care se despartise de iubita lui dupa 3 ani de relatie si era distrus. Dar l-am convins ca nu e sfarsitul lumii si acum totul e bine.

  8. Ştii cum se spune, cine se aseamănă…
    Sau simt nevoia să fie lângă o persoană de încredere. Se uită în jur şi te văd pe tine. Dacă un om îţi spune un astfel de secret,
    ar trebui să creşti în propriii tăi ochi cu 10 cm. Au fost atâţia sinucigaşi pe lume şi n-a venit niciunul să-mi spună gândul lui.
    Aproape că te invidiez… 🙂

  9. Cred că era cam disperat şi trebuia să spună cuiva. Poate doar ca să-l asculţi, poate doar ca să-ţi atragă atenţia, poate ca să-l convingi că nu trebuie să facă gestul acesta. Apoi, i-a fost jenă de seara şi mărturisirea aceea şi din acest motiv nu a mai vrut să vorbească.
    Eu am cunoscut pe cineva care a dus intenţia aceasta până la capat. Nu spusese că vrea să se sinucidă, ci doar că nu mai poate. Mereu veneam cu încurajări, dar nu mi-a trecut nicio clipă prin cap că s-ar putea întâmpla aşa ceva. A fost cumplit. Mie mi-a părut foarte rău că nu mi-am dat seama cât e de grav.

  10. Se spune ca viata nu e obligatorie. Ca e alegerea fiecaruia daca sa moara sau sa traiasca. Unii spun ca se sinucid din dorinta de atentie. Cica adevaratii sinucigasi o fac si gata… De acord cu tine – mai bine tinea pentru el acele ganduri…

  11. De curand mi-a marturisit acelasi lucru un cititor pe blog. Nu m-am simtit deloc in largul meu, nu intelegeam de ce tocmai mie din toata blogosfera pe care o colinda. Am reactionat cam dur si poate nu era tocmai cel mai indicat lucru din lume. Omul lasa comentarii destul de normale pe unde se duce, doar la mine parea super deprimat.

Leave a Comment