Samsung aduce in 5 orase Caravana Trends of Tomorrow

Când eram eu în liceu la ora de informatică învățam aproape în fiecare an butonul Start și pachetul Office. Atât. Într-adevăr, eram și profil uman și eram priviți mai mult ca fiind oameni ai literelor și mai puțin prieteni cu cifrele, biții și bytes. Încă de atunci mi-aș fi dorit să se pună și la clasele de uman accentul pe tehnologie, pe informatică căci poate unii dintre noi deși eram pasionați de literatura, istorie și limbi străine, am fi fost încântați și atrași și de tehnologie.

Și că tot vorbim de tehnologie, îmi amintesc în clasa a XI-a când unul dintre colegi a primit cadou de majorat un telefon mobil cu cameră foto că toată clasa, împreună cu alți colegi de la alte clase, ne uitam uimiți și făceam ochii mari la acel telefon minune care ne imortaliza pe loc figurile care debordau de curiozitate. A fost prima zi în care am văzut un astfel de device și știu că luni de zile m-am gândit la el, i-l tot ceream colegului să îl butonez în pauze. Cred că abia 2 ani mai târziu am primit și eu unul (eram deja în primul an de facultate) și am fost, evident, în culmea fericirii.

Și pentru că din fericire astăzi trăim în timpuri în care tehnologia este accesibilă și celor care nu au ales să studieze științele exacte, Samsung pune si anul acesta în mișcarea caravana Trends of Tomorrow avand rolul de a le oferi tinerilor o perspectivă despre importanţa aptitudinilor digitale în construirea traseului profesional.  

Caravana va ajunge anul acesta în liceele de prestigiu din 5 orașe din țară: Craiova, Constanța, Ploiești, Sibiu și Galați. Astfel că elevii din clasa a XI-a vor avea parte de o oră specială (vai cât îmi plăceau astfel de ore, păcat că pe atunci nu se întâmplau atât de multe lucruri mișto la școală!), ora SMART unde aceștia vor fi instruiți despre importanța tehnologiei în evoluția profesională, vor primi sfaturi utile despre alegerea carierei, vor participa liber la discuții despre trendurile actuale din sfera digitala.  

De asemenea, vor învăța împreună cu un reprezentant eJobs (Aurora Mateiuc) cum se completează corect un CV și cât de mult contează ce anume expui în el (și nu, nu-mi spuneți că nu se mai găsesc job-uri faine pe eJobs, pentru că actualul meu job prin intermediul acestui site de recrutare l-am găsit, dar despre asta mai detaliat într-un articol viitor). 

Ora SMART din Ploiești se va desfășura în perioada 24-28 mai în 5 licee, iar cei care vor fi privilegiați sunt elevii claselor a XI-a. Cum însă, din pacate, reprezentantii Caravenei  nu pot ajunge să stea de vorba cu toții elevii, și pentru că sunt convinsă că toți și-ar dori să asiste, Samsung a lansat pe Facebook aplicația Facebook Trends of Tomorrow, aplicație unde elevii vor găsi informații utile despre traseul profesional într-o lume guvernată de digital și își vor putea întocmi CV-uri SMART și creative (vor avea de ales din câteva template-uri originale special create pentru ei).

Ce să mai, tot să fii elev de liceu în anul 2013! Si da, recunosc, vă invidiez în cel mai bun sens posibil pentru toate aceste oportunități care (nu pot să cred că spun asta!) "pe vremea mea" lipseau cu desăvârșire! 

Programul local “Trends of Tomorrow” face parte din programul global de responsabilitate corporativă „Hope for Youth”, în cadrul căruia Samsung utilizează inovaţia şi tehnologia care au contribuit la succesul companiei în susţinerea dezvoltării tinerilor din întreaga lume.

Voi va mai amintiti care a fost primul vostru contact cu tehnologia? Primul telefon, prima tableta, primul calculator, prima oara cand ati accesat internetul? Si daca a influentat cumva drumul pe care vi l-ati ales sau pe care intentionati sa il urmati in viitor?

Related Post

3 Thoughts on Samsung aduce in 5 orase Caravana Trends of Tomorrow

  1. Eu imi amintesc cand am pus prima data mana pe un calculator, eram mai tanara si m-a dus o prietena de familie la ceva sala cred, unde m-am jucat Prince of Persia si alte joculete de astea mici. Apoi cand au inceput sa se deschida salile de jocuri/calculatoare/internet le frecventam des. La inceput ma duceam pentru Heroes III, apoi pentru net.

    M-am indragostit de calculatoare si internet de la inceput, am prins dexteritate si chiar daca am terminat un liceu si o facultate de profil uman, lucrez in game developement, deci pasiunea a fost cea care a invins 😀

  2. ar fi fost frumos ca pe vremea mea sa se intample asa ceva, fiindca a venit un psiholog si nu am aflat nimic… cica ne face niste teste pentru a vedea unde ne-am comporta mai bine… pe dracu, ca nu ne-a adus niciodata rezultatele. Bataie de joc invatamantul modern in ceea ce priveste implementarea de tehnici moderne, de cel clasic inca nu zic nimic ca de m-a format si pe multi altii destul de bine, dar nu e adaptiv deloc.

    Mi-ar fi placut si mie sa am discutie cu un om care are experienta in resurse umane la acea vreme, sau un plasator pe piata fortei de munca… dar de mergi cu ochii inchisi prin scoala iar cand ii deschizi iti pune ochelari de cal sistemul.

Leave a Comment