S-o fi schimbat idealul masculin?

Iată ce spunea un tip despre idealul masculin al femeilor din ziua de azi:

"Voi femeile, pe lângă faptul că iubiţi bărbatul adevărat, pur, mascul feroce and shit, în ultimul timp aţi fost corupte către bărbatul efeminizat (a se cîţi metrosexualul parfumat). Pe cealaltă parte femeia 'adevarata', cea modernă,  nu mai este idealul feminin de acum 100 de ani. O femeie nu mai caută un bărbat puternic, ci, după cum observ în ultimul timp exact inversul (a nu se înţelege idiot şi molâu) însemnând tipul înţelegător şi egal."

Oleacă de plictiseală combinată cu ceva timp de pierdut până să ajung la cursuri, m-a împins să-i răspund aici pe blog, chiar dacă probabil nu va citi niciodată. Nu-i nimic, poate vor citi alţii care gândesc ca el.
Mă întreb ce e oare  rău în asta? Ce e rău dacă femeile vor un tip relaxat şi "egal", mi se pare convenabil pentru ambele părţi implicate, o soluţie grozavă, în sfârşit, aurea mediocritas. Ce, unii sunt mai egali decât alţii, ca în "Ferma Animalelor" a lui Orwell?

Acele "Voi", adică acea categorie căreia te adresezi cu respectivul apelativ deosebit de colorat şi vesel, ori apreciază masculul feroce, ori pe cel efeminat, hotărăşte-te, altfel poziţiile discursive în baza cărora îţi articulezi pledoaria sunt şubrede. Eu nu voi utiliza un "VOI" metaforic, ci voi utiliza un "Tu" întemeiat când voi specula cu ajutorul afirmatilor tale hazardate că nu reuşeşti decât să găseşti două mari categorii(alea care vor masculi şi alea care vor pămpălăi) în care să etichetezi fiecare femeie în baza unor pseudo-argumente…în fine, bănui că nu ai cunoscut nici măcar 50% din populaţia de sex feminin a Terrei ca să poţi să faci o categorisire, implicit că nici categorisirea ta nu se vrea una savantă, aşadar o voi trece cu vederea din moment ce ţi-ai auto-invalidat-o.

Egalul nu este opusul puternicului, poate o fi, într-adevăr, însă eronat, în mintea ta. Trebuie să fii destul de puternic pentru a fi şi a te simţi "egal" când eşti bărbat, căci puterea de care dispui prin simpla moştenire genetică implică responsabilităţile gestionării acestei puteri. Inferioritatea se caracterizează tocmai prin imposibilitatea de a te simţi egal faţă de un reper.

Si ca un mic studiu de caz, voi fetelor cu cine v-ati trage-o dintre cei doi?

Andy Withfield

Robert Pattison

Cu siguranta stiu ce ar raspunde ea.

Related Post

36 Thoughts on S-o fi schimbat idealul masculin?

1. "Cu cine v-ati trage-o dintre cei doi", e putin cam urat spus. Sincer, cu niciunul in situatia mea. Dar daca as fi singura, cu siguranta Andy Whitfield.

2. Tipul e dobitoc oricum sa emita asa ceva. Dar intrebarea e: chiar asta isi doresc femeile un barbat non-feroce, extrovertit, adevarat etc.?(ma refer la majoritatea femeilor desigur). Eu cred ca nu, si de aia zic ca tipul e dublu dobitoc.

3. introvertit vroiam sa zic scz. …..dar vad ca multe persoane l-au ales pe andy whatever. Se pare strumfito ca adolescente isterizate dupa twilight nu prea iti viziteaza blogul.

4. Mda, si eu voiam sa spun ca e putin cam urat spus "cu cine v-ati trage-o?", dar uite ca a fost cineva mai prompt. Anyway, daca e sa raspund la intrebarea asta (pt. ca asta a fost motivul pentru care scriu acum acest comentariu, de altfel), optez pentru Andy Withfield. Nu mi-a placut niciodata Pattinson si nu inteleg de ce a fost ales cel mai sexy nu-stiu-cum.

5. Andy Withfield 😀

6. @ Ghitu : pai asta tine de febra twilight si e specific adolescentelor. Dar sa fim seriosi asta se intampla numai in flime hollywodiene adica ea sa ramana cu tipul timid, introvertit, ciudat, sfios etc. In realitate nu se intampla asta sau cel putin eu nu am vazut( si excludem adolescentele isterizate)

7. Pot fi si barbati puternici si egali in acelasi timp (mai rar intalniti) ,puternic nu neaparat ca forta, ca nu iti iei iubit ca sa bati pe altii, ca personalitate, sa nu se lase calcat in picioare de societatea din ziua de astazi , in special romaneasca care isi bate joc de populatie, desigur muschii ajuta si aia. Si in relatie de egalitate cu iubita/nevasta, desigur asta nu inseamna sa faci pe cocosul cu restul persoanelor cu care interactionezi. Requirements: sa ai – la capitolul taran (comportament), sa ai mai multa minte decat altii si sa gandesti inainte sa actionezi, sa iti dai seama ca prietena/nevasta nu e amicul Gigel de la 4 cu care te injuri , te bati ,dupa care beti o bere si te uiti la meci si ragai de iti trosnesc maselele (zau m-am plictisit de cate reportaje despre abuzuri am vazut la stiri), sa ai cei "7 ani de acasa", si sa stii ca atunci cand te casatoresti nu iti iei servitoare in casa(un spalat de vase, un aspirator, niste rufe la masina de spalat [dupa instructie, sa nu le faci curcubeu], eventual mai faci si ceva de mancare [comestibil] in locul ei [singur nu iti face nimeni asa ca tre sa inveti sa te descurci] nu cred ca a omorat pe nimeni ..daca da, se mai intampla). Probabil mai erau si altele dar deja am vorbit prea mult, si sper ca nu am aberat si mai mult. Cat despre tras..  prefer fete

8. De ce pattinson a fost considerat drept cel mai sexy -nu-stiu-ce? Pentru personajul lui. Ce fata nu-si doreste un tip care inainte sa te gandesti chiar sa apuci manerul, iti deschide portiera masinii, care sa fi citit codurile bunelor maniere, (etc) si alte faze pompoase, (care, deep inside, nu cred ca ne-ar deranja, ci ne-ar face sa ne simtim putin pufoase in interior)? Si by the way, strumfitza, sunt sigura ca ai citit Jane Eyre, iar eu una m-am indragostit de Rochester, care, nu printr-o oarecare coincidenta a "imprumutat" numele de Edward, personajului romanelor care au facut atat valva. Pentru mine, Rochester e idealul meu masculin suprem.
Cat despre Andy Whitfield… cred ca e considerat atat de barbat pentru rolul din spartacus. In rest mi se pare ca fetisoara lui aduce un pic asa a pampalau. E doar parerea mea.
Oricum, nu exista termen de comparatie intre cei doi, e clar ca pe Andy l-ar alege oricine a depasit varsta de 18 ani. Imi cer scuze pentru toate "parantezele" folosite. 🙂

9. Si am uitat …idealul meu ? ea sa fie realista , sa nu fie o epava emotionala la care sa trebuiasca sa petecesti tot timpul si mai ales sa nu i fie frica sau lene sa isi foloseasca capul … nu vreau sclava sexuala sau servitoare … restul e personalitatea care dicteaza atractia si felul de a fi 🙂 …

10. Bleah , sexist … eternal man vs woman , care la urma urmei nu chiar merita deranjul … e vorba de unul cu o parere (idioata sau nu) , nu e regula pentru modul cum gindesc toti barbati … toata padurea are si uscaturi … valabil pt toti . Oricum pe ce baza i-ai ales pe cei doi ? aspect , sau "ultimul" film ? daca e dupa rol … e cam irelevant (imagineazatii pe amandoi schimband rolurile si ai sa intelegi de ce … andy poate sa joace lejer ambele roluri , insa nu e valabil si invers -parerea mea-) .

11. Pingback: polimedia.us/fain/
12. Si asa cream fenotipul… reguli si etichete pentru orice.
Poze de la sfarit chiar este relevanta…..fenotipul celei care ar face alegerea bazata pe o poza.

Bleah

13. Andy Withfield!

Biiine si Robert(gentleman cum e el…m-ar putea cuceri)

Daca ar fi sa deraiem de la subiect, clar as implica si alti actori care ma 'omoara' numai cu privirea :))) 😡 hehehe

xoxo

Leave a Comment