Rochiile preferate din copilarie

princess dressDacă acum rar se întâmplă să mă vedeți purtând o rochie (și asta doar vara când e teribil de cald să intri tot în blugi) în copilărie lucrurile stăteau altfel. Eram pur și simplu îndrăgostită de rochițe. Îmi plăcea să le port în toate anotimpurile combinate cu pantofiori roșii de lac (văzusem eu “Vrăjitorul din Oz” și rămăsesem fascinată de Dorothy și ai ei pantofiori magici) și ciorapi albi cu buline colorate.

Și cred că marele meu noroc în sensul ăsta a fost că bunica mea era croitoreasă și ca orice bunica simpatică, draga de ea, îmi croia cele mai drăguțe rochii, din cele mai haioase materiale. Îmi aduc aminte că am avut rochițe cu The Flinstones, Tom and Jerry, Pink Panther și cu o mulțime de alte desene animate preferate. 

Când am mai adăugat ceva ani și spuneam cu mândrie “acum merg și la școală” am început să îmi doresc să croiesc și eu hăinuțe frumoase pentru păpușile mele dragi. Primul gând care-mi trecea prin cap atunci când primeam una cadou era acela legat de îmbrăcămintea ei și cum i-ar sta ei bine cu altceva.

Dacă păpușa era blondă mi-o imaginam într-o rochie roșie, lungă cu bretele, dacă era brunetă într-o rochie albă bufantă și tot așa. Și de atunci am început să mă joc și eu de-a designer-ul vestimentar. Croiam cele mai năstrușnice rochii, le adăugam fundițe, cordoane, le aplicam năsturei micuți, le trimiteam la petreceri fastuase și eram mândră că din mâinile mele ieșeau rochițe pentru păpuși atât de drăgălașe.

Gusturile mele in materie de rochite erau legate cu fundițe colorate și volane diafane. Îmi plăceau rochiile de prințesă pe care le purtam cu mândrie la fiecare serbare școlară. Atât de mult mă bucuram când învățătoarea organiza vreo scenetă cu prinți și prințese și speram să primesc și eu un rol în care să pot purta o rochiță bufantă. Nu mereu se întâmpla asta, dar până la urmă reușeam ca și dintr-un mic rol de spiriduș sau zână să o conving pe bunica să-mi croiască cea mai frumoasă costumație din scenetă.

Când am mai crescut iar mersul la școală nu mai reprezenta un lucru cu care să mă laud și nici rochițele cu imprimeuri cu Fred Flinstone nu mai erau demult în șifonierul meu, poate doar într-al bunicii, căci ea mai păstrează și azi amintirile copilului de altădată pe undeva printr-o cameră de-a ei, s-au schimbat și gusturile mele în materie de rochii.

Volanele au fost înlocuite de decoltee generoase iar fundițele de pietre strălucitoare. Lungimea rochiilor nu mai era cea de altadata și asta nu pentru că mă înălțasem eu foarte mult ci pentru că la pubertate tot ce scurt, provocator și sexy pare mai incitant și atractiv.

Despre rochiile mele preferate de atunci aș putea vorbi ore-n șir, dar cea mai dragă dintre ele îmi este rochia de la serbarea de sfârșit de an, din clasa a II-a când am interpretat rolul toamnei și bunica mea a croit cu drag o rochie lungă, vaporoasă, dintr-un material fin de culoarea castanelor coapte, pe care mama a impodobit-o cu grijă cu frunze de nuc proaspăt îngălbenite. Păcat că pe vremea aia nu aveam camere foto și nu am de atunci nicio amintire imortalizata pe hartie pe care s-o impartasesc cu voi.

dress 

Voi vă mai aduceți aminte de rochiile voastre preferate? În ce măsură s-au schimbat gusturile voastre de acum față de cele din adolescență? Cu ocazia acestei postări vă anunț că vă așteaptă o surpriză pe blog, o provocare pentru voi. Sper să vă placă și va invit să-mi spuneți ce fel de rochii preferați. 

Related Post

31 Thoughts on Rochiile preferate din copilarie

  1. aveam o rochita din catifea rosu inchis , cu niste floricele mici ,galbene si albe , in coronita , brodate pe piept …la 6 ani …a ramas rochita mea favorita !

  2. cele care se potrivesc la mai multe ocazii. am una albastra pot sa merg la nunta, la o sedinta foto, in oras, in club cu ea. si comode si fara sa imi faca probleme decolteul

  3. Un subiect delicat pentru mine din moment ce rochiile +parfumurile sunt principala mea obsesie:D
    Îmi amintesc și de rochia lila cu căpșuni mov după care am plâns de mi s-au uscat ochii atunci când am agățat-o într-un gard, și de cea albă de la serbarea din clasa a-IVa, de rochia albă cu floricele albastre…Toate mi-au fost dragi și le-am iubit mi mult decât mi-am iubit păpușile.
    Probabil că obsesia mi-a rămas din copilărie când le preferam cu fundițe și volane iar bunica mea, croitoreasă, ne făcea la toate 3 (surori) rochițe și fustițe la fel.
    Atunci rochiile erau colorate și cu imprimeuri vesele, acum sunt înnebunită după rochiile de mătase și dantelă. Tot din copilărie cred că am adus până în prezent obsesia pentru cordoane sau diferite accesorii care se prind în talie.

  4. Si eu eram fascinata in copilarie de rochile lungi, bufante din povesti, basme, desene animate. Dar nu imi amintesc de vreun model anume… Am cochetat mult timp cu croitoria, asa ca hobby, mai intai pentru papusi, apoi pentru mine chestii marunte, apoi am renuntat :))
    Eu cred ca si astazi mi-ar placea sa imbrac o rochie din aia de epoca, macar pentru o sedinta foto :p.

  5. La mine a fost fix invers. Cand eram mica nu-mi placeau deloc rochiile, nu ieseam din pantaloni nici la nunti. De abia dupa ce am terminat liceul am inceput sa le port mai des, acum chiar imi plac si mi se par mai confortabile decat pantalonii.

    Imi plac multe genuri de rochite, vara imi plac cele dragute cu imprimeuri, iarna cele crosetate, dar cam intotdeauna mi le aleg cam pana mai sus de genunchi, mi se pare ca e lungimea care ma avantajeaza cel mai tare.

  6. Eu am crescut prin rochii de fel si chip. Mamaie a fost croitoreasa, si facea rochii minune din tot felul de cataloage cu modele din Germania. Rochii de mireasa, de nase, de domnisoare de onoare sau soacre, nu rare erau cazurile cand toate doamnele importante ale unei nunti din sat erau imbracate de ea. Bineinteles, nici eu nu am dus lipsa de ele, chiar daca intre timp am crescut si nu m-am despartit ani buni de combinatia blugi-tricouri. De vreo doi ani incoace, in schimb, nu as iesi din rochii. De vara, racoroase, de toamna, vag elegante, tricotate pe timp de iarna. Si cea mai draga rochie, acum, e singura rochie lunga pe care o detin, facuta de mama pentru nunta unei prietene. Aproape ca ai deschis o cutie magica cu postul asta, cred ca revin cu un raspuns pe blog :)))

  7. Știu că se chinuia mama să le calce și eu le mototoleam la joacă :)) Dar și acum îmi aduc aminte de o rochie vișinie de catifea cu un guler de dantelă albă, cred că fusese preferata mea de mi-a rămas atâta vreme în minte.

  8. Le stiu pe toate 😀 Unele stau cuminti in dulap, le scot intr-o zi la lumina sa le fac poza:D cea mai cea era una rosie, cu volanase la umeri si bretele care se lasau in jos pe brat . Mai avea un rand de volanase la tiv stranse intr-o funda mica. Nebunia era ca ave aun imprimeu cu inimioare albe ..eram super 😀 Mai mare am fost indragostita de rochiile din filmele vechi, cele vaporoase si mai ales cea alb cu negru a lui Audrey Hepburn din Sabrina..sa nu mai vorbesc de cele a lui Ginger Rogers din filmele cu Fred Astaire 😀 Apoi cea rosi din Pretty Woman si cea alba vaporoase a lui Marilyn Monroe.. Acum imi place cele care au decoleteu in V ..ma avantajeaza si parca au farmecul lor:)
    Maine ne vedemmmmm :D:D:D 😆

  9. Ahh, cât mi-ar plăcea să te văd într-o rochiță de-aia făcută de bunica ta… bine, m-aș mulțumi și cu o poză din liceu, na, dar să fie tot cu tine în rochie… 🙂

  10. Da, aveam si eu o rochita preferata, pe la 8-9 anisori, o rochita alba, ca de printesa. Din pacate pasiunea mea pentru rochite nu s-a mentinut de-a lungul timpului, in ziua de azi nu ma vad imbracata decat in pantaloni. Rochitele nu ma mai reprezinta. Deloc.

  11. Offf, rochitele …. aveam o fusta roz deschis din organza. Am purtat-o pana s-a decolorat. Se facuse un alb ciudat. Dar nu puteam renunta la ea. Pana intr-o zi cand a venit mama si a zis: “pana aici, sa nu te mai vad cu ea”. Si mi-a luat-o. Nici macar nu am plans. Cred ca in inconstienta mea (eram copil) am realizat ca era cazul sa o las. Nu stiu. Ideea e ca acum, la 36 de ani, urasc fustele. Cred ca din cauza comoditatii.

  12. Imi amintesc cu drag de o rochita bleu, cu volanase multe, pe care am purtat-o pana cand au inceput sa mi se vada lenjeria. Intr-o dupa-amiaza, in timp ce eram la joaca, tatal meu mi-a facut din acea rochita pantaloni scurti, cu volanase la buzunare. I-am purtat pana cand nu m-au mai cuprins, mai mult de dragul amintiriilor.
    Acum imi plac cele de vara, vaporoase, dar singura rochita pe care o am este cea cu care m-am imbracat cand ne-am intalnit cu Anca. :))

  13. Rochia mea preferata din copilarie era alba, ca de mireasa-printesa :)) acum am doar poze vechi, developate, cu ea, acasa la parinti. Nimic pe calculator, nimic aici in Bucuresti. Dar imi aduc aminte cu drag de ea. Imi placea ca aratam in acelasi timp si ca o mireasa si ca o printesa :))

  14. Rochia de la banchetul din clasa a 8 a o sa o tin minte foarte mult timp..era superba,alba cu un trandafir roz pe piept si cu multe volanase. Acum prefer rochiile negre, elegante potrivite ca lungime. Nu imi plac rochiile lungi, nu ma avantajeaza 🙂

  15. Mie cel mai mult imi placeau rochiile mamei mele :)) ma imbracam toata ziua cu ele.. si cu pantofii ei cu toc cui 🙂
    Acum imi plac rochiile gen babydoll, ascund foarte bine defectele minore:P

  16. Mai am in fata ochilor si acum imaginea cu o rochita roza, cu buline mari si albe, cu care m facut o serbare la gradinita, poate am sa-i fac si fiicei mele una asemanatoare. 💡

  17. Cate amintiri ai trezit :).
    Aveam si eu cateva, pe una mi-o amintesc asa bine si acum, roz cu partea de pe piept din dantela.
    Am avut si eu multe custom-made :D. Ca la mine matusa e croitoreasa.

  18. La serbari eram de cele mai multe ori ingeras. Toata lumea imi spunea ca rolul asta mi se potriveste cel mai bine :).
    Acum nici eu nu sunt o fana a rochiilor. Daca ar fi dupa mine, m-as imbraca si la nunti in blugi :).

  19. BIANCA ROXANA ANITEI

    Mie imi plac rochiile feminine, jucause si comode;)Recunosc, sunt destul de greu de gasit si cum marimile pentru copii nu imi mai vin de mult timp, am ceva de furca pana gasesc ce imi doresc.

  20. nu stiu pana la ce varsta nu-mi vedeam picioarele subtiri ca niste spaghetti si iubeau rochii si celor mari, mai ales ale bunicii, vacanta de vara era sezonul meu favorit din acest punct de vedere. Avea o gramada de treaba pe afara si eu la fel in sifonier printre lucrurile sale si ale maica’mii din adolescenta. 🙂
    La scoala in ultimele clase din generala si in liceu unde eram obligate sa purtam fuste imi era cel mai greu sa indur privirile celorlalti, in rest pe la 16 ani descoperisem o rochie lunga inflorata pe care am iubit-o pana la deteriorare, iar acasa eram libera sa port dincolo de privirile comentatoare.

    Incet incet am ajuns sa port si sa ma accept asa cum sunt si sa nu mai dau importanta decat placerii mele de a purta lucruri feminine!!

  21. uhuhu. inainte eram foarte baietoasa, si rar purtam rochite. nici macar cand eram in generala nu le purtam. eram mai mult cu tinutele sport.
    acuma, ca am crescut si eu, si pot sa zic ca m-am cizelat putin, am inceput sa fiu mai feminina putin:))
    deci rochie preferata nu am avut.
    insă o sa am de-acum incolo, aia ii sigur. ca de vreo 2 ani incoace am inceput sa port

  22. Oh, atunci aveam tot felul de fantezii cu sirene si trene. Imi placeau si rochiile balon, asa-zise “princess style”
    Acum in general port rochii clasice , imi plac cele cu stofa buna care-si pastreaza forma si dupa cateva ore, imi plac si rochiile plisate foarte mult!

  23. Ba, eu cred ca intru in categoria femeilor care de mici nu au avut ” a thing ” cu rochitele si fustitele. Nu mi-am visat rochia de mireasa, nici acum nu o visez si mereu m-am simtit mai ok imbracata casual. 😀 Recunosc, te simti mai feminina cand esti imbracata cu o rochita superba dar…. nu le prefer decat la ocazii. 😛

Leave a Comment