Prea tarziu…Prea devreme…

Am auzit de foarte multe ori, de la oameni atat de diferiti, cele doua mari – sa le zicem – scuze pline de regret:

1. S-a intamplat prea devreme. Daca era acum, altfel era situatia

2. E prea tarziu acum, poate daca ar fi fost acum ceva vreme…

Da…traim tot timpul cu ideea ca unele lucruri nu ni se intampla atunci cand credem noi ca e "the right time". Refuzam oameni, oportunitati pentru ca suntem convinsi ca acum nu e momentul. Si cand, dupa mult timp, se intampla ceva ce ne-ar scoate din rutina noastra, ne-ar smulge din acalmie, ne spunem cu atata convingere acel fals si pseudocompensantor "acum e prea tarziu".

Ne e frica de schimbare, ne e frica sa pierdem stabilitatea de care ne agatam in fiecare zi. Da, rutina aia pe care o condamnam cu glas tare si cuvinte apasate. De ea suntem cei mai atasati. O detestam pentru ca stim ca a ajuns cumva sa ne defineasca. Si avem bizarul sentiment ca daca ceva s-ar schimba in viata noastra lucrurile ar merge mai rau. Niciodata, sau foarte rar, nu gandim ca acum e momentul si ca noi suntem cei care decidem cand e momentul si in niciun caz conjunctura.

Eu cand eram mica obisnuiam sa actionez in functie de deciziile altora. Daca, de exemplu, mama isi lua pantofi cu toc inalt dimineata cand pleca la serviciu, eu nu mai plecam cu bicicleta la scoala, ci mergeam pe jos. Daca vecina de vis-a-vis nu-si uda florile nu imi luam nici eu uniforma si tot asa. Imi placea sa ma joc de-a potrivirile. Gaseam in ele un farmec aparte al sincronizarii deciziilor. Bineinteles, ca mama si vecina n-aveau habar si ele si nici florile si pantofii lor, dar cine stie, poate si mama isi lua pantofii cu toc pentru ca, cu o zi inainte, colega de serviciu isi cumparase o bluza noua, si vecina isi uda florile pentru ca ale noastre erau mai frumoase.

Ne e teama sa actionam pentru acel "asa vreau eu", "asa cred eu", ne ascundem de responsabilitate si de consecintele actiunilor noastre. Va imaginati ce hilar ar fi fost sa intarzii la prima ora, sa ma intrebe invatatoarea ce s-a intamplat si eu sa spun senina: "Stiti, mama a incaltat iarasi azi pantofii cu toc, pentru ca, probabil, cine-stie-ce colega de-a ei si-a cumparat o bluza noau, si cand mama isi ia pantofii cu toc eu nu mai vin cu bicicleta ci merg pe jos". Ar fi fost intr-adevar amuzant, asa-i? Noroc ca scoala era destul de departe de mine incat intarziatul la prima ora nu era un motiv de mustruluire.

Ne-am obisnuit sa ne decidem in functie de ceilalti, sa ne jucam de-a acel "prea tarziu" si "prea devreme", traim intr-un acum pe care il deplangem isterici ca fiind rutinos si banal si totusi, in sinea noastra, in acele momente de rara sinceritate cu noi insine, realizam ca ceea ce detestam atat de mult ne defineste. Suntem reprezentari fidele ale rutinei si ale activitatilor noastre. Suntem deseori nemultumiti cu noi insine penntru ca am uitam cum sa ne sincronizam cu prezentul. Il traim mecanic. Ca un ceas care ticaie simetric zile intregi, ani, decenii si la un moment dat, dupa ce l-ai uitat in sertar vreme indeulngata, il iei, il pui la ureche si incerci sa-i auzi ticaitul, sa-ti dai seama daca inca mai functioneaza.

Nu mai auzi nimic si stii ca s-a stricat candva. Il pui la loc in sertar cu gandul ca il vei duce la reparat. De multe ori nu se mai intampla asta. Si il uiti acolo. Eu vreau sa incerc ca de fiecare data sa nu uit ca, desi de multe ori zilele mele ticaie in acelasi ritm, eu pot face diferenta. Eu hotarasc ce fac cu ticairile mele. Chiar daca uneori spun ca e prea tarziu, chiar daca uneori sunt convinsa ca poate s-a intamplat prea devreme. Vreau sa cred cu desavarsire asemenea lui Pangloss ("Candide"-Voltaire) ca traim in cea mai buna din lumile noastre posibile. Optimism? Probabil. Resemnare? Doar putina. Incredere de sine? Lucram si la partea asta.

Porcupine Tree – Lazarus

Related Post

15 Thoughts on Prea tarziu…Prea devreme…

  1. Ana,exista oportunitati,care ni se ofera, din nefericire, doar o singura data in viata,ar fi pacat sa spui prea devreme sau prea tarziu.Judeca si actioneaza in consecinta

    1. Adevarat, Sorana, exista sanse pe care le avem doar o singura data in viata, de asta zic sa profitam de fiecare moment si oportunitate la maxim pentru ca, cine stie, cand se vor mai intoarce si mai ales daca…

  2. Ca observatie: ai vazut ca aceasta judecata de valoare "pea repede" / "prea tarziu" se raporteaza intotdeauna la bagajul de informatii (si implicit la posibilitatea folosirii acestui bagaj) pe care il avem intr-un moment dat ?

  3. E mai greu de spus după părerea mea. Chiar sunt situații și situații care nu pot fi abordate la fel.

    1. Depinde de la fiecare la fiecare…ceea ce mie mi se aplica, altuia cu siguranta i s-ar parea ciudat si nu ar lua in considerare.

      1. Uite, eu am fost pus în situația în care am spus poate că trebuia să încercăm să fim împreună mai târziu, dar foarte posibil că și dacă ar fi fost mai târziu ar fi fost la fel. În fond nu am de unde să știu care ar fi fost diferența și având în vedere că n-am cum să aflu nu văd de ce să-mi mai bat capul cu asta. Oricum ce a fost rămâne în urmă 🙂

  4. Cel mai bine este sa traiesti prezentul. Nu conteaza cum a fost sau cum va fi… daca ai schimba ceva in trecut nu ar mai fi viata ta cum este acum iar viitorul sa il lasam sa fie cum o vrea…
    Eu nu imi bat capul cu astea, de schimbam ceva ij trecut nu mai eram acum atat de fericita si poate nu imi mai intalneam marea iubire…

    1. Stiau romanii ce stiau cu acel Carpe Diem al lor. Ma bucur sincer pentru voi doi, Roschy (de tine si de Neamtu, zic )

    1. Asa sunt oamenii construiti cu frici, frustrari, complexe. Dar mai stiu ca avem si suficienta forta in noi sa le depasim.

  5. Foarte adevarat ce ai scris si ma bucur ca te-ai hotarat sa faci o schimbare(ma refer la tigari). E bine ca te-ai gandit acum,decat sa spui peste ceva timp "e prea tarziu sa le mai las.." . Succes :* !

Leave a Comment