Pastele si hainele noi

De fiecare dată când se apropie sărbătorile Pascale îmi amintesc cu drag obiceiurile din copilărie, obiceiuri cu care am crescut dar pe care din păcate, odată cu trecerea timpului, le-am înstrăinat. În satul  în care mi-am petrecut primii 12 ani din viață Paștele era cea mai importantă sărbătoare din an, da…mai importantă decât Crăciunul. În perioada acestei sărbători natura revenea la viață și noi odată cu ea.

Cât era ziua de lungă vecinii roboteau, puneau răsaduri, scoteau covoarele pe stradă la spălat, făceau curățenie în curte, în casă și, cu câteva zile înainte de Vinerea Mare, tradiția hainelor noi se instaura.

Iar pentru mine innoitul reprezenta punctul culminant al sărbătorii. Atunci primeam cele mai frumoase haine, pantofiori roșii de lac, ciorapi albi cu modele colorate, rochițe cu volănașe diafane, bentițe și accesorii care mă duceau cu gândul la fetele de împărați din poveștile pe care le răsfoiam cu plăcerea copilului fascinat de fantastic și ireal.

Iar vinerea de dinainte de Paști, Vinerea Mare, după-amiaza, ne strângeam toți copiii de pe stradă, gătiți nevoie mare, cu zâmbetele larg așternute pe buze, și mergeam cu buchetele de flori în mână către biserica din centrul satului. Acolo îndeplineam ritualul de a trece de 3ori pe sub masă, lăsam florile, ne întâlneam cu alți colegi de clasă și stateam de vorba până târziu, numai așa de dragul de a ne vedea frumos îmbrăcați și aranjați și de a ne admira reciproc straiele de sărbătoare.

Dacă ar fi ca de Paști să îmi aleg din nou hăinuțe noi pe care să le port cu drag, asalege s-o fac comandând de pe site-ul MiniPrix, magazinul meu online preferat datorită prețurilor foarte mici si a diversitatii articolelor pe care acesta le practică.

Acolo știu că din multitudinea de articole prezentate o să găsesc cel puțin câteva care să se plieze pe gusturile și personalitatea mea. Și pentru că îmi plac exercițiile de imaginație, o să întocmesc o listă cu hainele de damă pe care mi le-aș alege de pe site pentru a mă simți fresh și trendy de Paști, așa cum o făceam odată în pantofiorii mei de Dorothy și in rochițele “involanate”.

1.Rochie mini casual. Pret: 41.3

2. pantofi chic colorati, pentru a da o nota vesela tinutei. Pret:20.3 ron

3. In ton cu pantofii, o geanta casual, la fel de vesela. Pret: 51 ron

Si pentru ca cei de la MiniPrix au la oferta o multime de tricouri de vara la doar 9 lei, nu m-as putea abtine sa nu imi iau macar doua.

1. Tricoul gri pentru zilele cand ma simt mai sporty si ies la alergat (da, da…o sa fac si asta)

Topul roz numai bun de pus pe tine in serile calduroase de vara.

Related Post

19 Thoughts on Pastele si hainele noi

  1. Şi eu îmi amintesc cu plăcere de această tradiţie şi încerc să o implementez, acum ca adult, cu fiul meu.

    Mă bucur să regăsesc încă o fană a shoppingului smart.

  2. Sper ca anul asta de Pasti voi relua traditia hainutelor noi. De la Miniprix am pus ochii pe geanta galbena, foarte potrivita pentru vremea calda care s-a instalat in oras de ceva timp. Si n-ar fi rau sa-mi pot achizitiona si o pereche de pantofi… Vom vedea. 😀

  3. Vai ce de amintiri frumoase am din preajma Sfintelor sarbatori de Pasti!
    La fel ca si tine, si mie imi placea si recunsoc inca imi place sa merg la biserica in Vinerea Mare sa trec pe sub masa de 3 ori, sa cand Prohodul.Sarbatoarea Sf.Pasti este una dintre cele mai importante sarbatatori pentru mine.Nu numai ca toata natura reinvie, dar se simte in aer ceva special, ceva desosebit…ceva sfant.Este bine sa ne reintoarcem catre traditiile noastre, care ne-au crescut si ne-au facut mari.Parca in zilele acestea sunt mai fericita, mai linistita, toata lumea se bucura, numai ca au uitat cu adevarat pentru ce sa se bucure.Nu prea mai cred in cele Sfinte, s-au dat mai mult pe comercializarea sarbatorii, nu pe cele sfinte. Dar asta este…

    1. Daaa, si noi mergeam la Denii? (parca asa le zicea) in saptamana de dinainte de Pasti si cantam Prohodul, si mancam pe furis pufarine in biserica si se enervau dascalii pe noi. deh, copii 😀

  4. Eu nu inteleg de ce e asa important sa ai mereu haine noi de Pasti. Adica, alea de anul trecut, care le-ai luat doar atunci, ce au anul acesta???

Leave a Comment