Parintii si facebook-ul? Nu. Mama si jocurile

Îmi amintesc prin liceu când am primit primul telefon mobil, un Nokia 3210. Nu aveam aproape niciodată credit și doar primeam beep-uri și ocazional câte un sms. La vreo 2 ani după și-a cumpărat și mama. Ea pe abonament dar fără prea multe minute incluse. Cred că 20,30 maxim. Așa că, atunci când întârziam acasă se pornea avalanșa de beep-uri. Nu mergea nici scuza cu “am rămas fără baterie” , căci știm bine ce autonomie aveau telefoanele pe vremuri când nu exista facebook, camera foto și la muzică aveai 3 ringtone-uri. Dacă erau polifonice erai șmecher. Așa că n-aveam incontro și după al 100-lea beep trebuia să mă execut și să mă întorc acasă.

Apoi au venit ofertele bune la abonamente și cartele, cu mii de minute incluse. Veselie la început, ia uite cât putem să vorbim fără să plătim extra! Azi o oră, mâine la fel, până când la un moment dat când suna mama la telefon eram mereu în baie, în supermarket, la cursuri, la job într-o ședință importantă. Oriunde numai lângă telefon nu.

Până într-o zi, acum vreo 2 ani, când m-a anunțat mama cu surle și trâmbițe că are cont de Facebook. “Oh, joy!” mi-am zis atunci. “Să vezi acum stalkuiala și snoopuiala după lume”. La orice event dădeam going mama era prima care dădea like. Dacă dădeam like la ceva, mama dădea like la like-ul meu. Dacă dădeam check-în în vreun bar sau club la 2 noaptea, a doua zi hop mama cu interogatoriul. Noroc cu scuză supremă “mă anunță telefonul că mi se termină bateria, trebuie să închid, pa pa paaa”. Și știm că asta se poate întâmpla și în mijlocul zilei chiar dacă dimineața îl iei cu tine cu bateria full.

Ei, și acum câteva săptămâni mama nu mai dădea niciun semn. Câte un like răzleț pe facebook, când o sunăm ea era cea ocupată. M-am gândit că o fi reînceput Suleyman sau vreun serial turcesc care a prins-o. Am mai așteptat 2-3 zile, o sun iar. Răspunde și vorbește așa cu lacune. O întreb dacă s-a întâmplat ceva.

-Nu…răspunde ea. Mă joc!

-Huh? am întrebat-o eu ridicând dintr-o sprânceană.

-Am descoperit un site cu jocuri cu ferme de animale și pur și simplu nu mă pot dezlipi de calculator!  Să vezi ce frumos e, trebuie să le hrănești, îți faci ferme, faci troc cu alți ușeri. O mulțime de chestii faine.

*Facepalm* mi-am zis în gând.

Așadar, ca să scap de telefoanele și like-urile/share-urile mamei nu trebuia decât să descopere un site cu animale ca să mă lase în pace. Acum însă…ce mă fac? Îmi vreau mama înapoi și îmi e dor de conversațiile cu ea la telefon. După ce că ne vedem rar, acum când o sun are cine știe ce cireadă de hrănit.
 
 *Where is this world going?”

 

Related Post

4 Thoughts on Parintii si facebook-ul? Nu. Mama si jocurile

  1. Așa și mama cu blogurile. Când mi-am făcut eu, stătea nonstop pe al meu și mă interoga. Acum de fiecare dată când intru la ea in cameră, o văd citind tot alte bloguri.
    Mă simt ca un copilaș gelos pe frații săi mai mari :)))

  2. Sa nu te mire daca peste alti 10 ani o sa umble prin tara ori prin strainatate, cu niscaiva Google Glass pe ochi si sa puna apoi pe facebook locurile pe care le-a vizitat.

Leave a Comment