Oamenii care cred ca le stiu pe toate

Zilele trecute m-am întâlnit întâmplător cu un fost coleg de facultate. Eram pe la Victoriei, mă întorceam de la birou când l-am zărit de departe (mă mir că l-am recunoscut căci n-aveam ochelarii cu mine), mergând țanțoș, cu o servietă în mână și un dosar în cealaltă. Nu știu de ce nu pusese dosarul în servietă, mi s-ar fi părut cu mult mai logic așa. Dar cum experiențele anterioare mi-au dovedit că logica nu era cea mai bună prietenă a lui, am încetat să-mi mai pun întrebări. 

Primul impuls pe care l-am avut a fost să-l ocolesc, să sper că n-o să mă recunoască. În definitiv au trecut ceva ani de atunci și m-am mai schimbat între timp, sau mă rog, asta zic eu. El a zis altfel căci și-a ridicat brațele și a început să le fluture în aer strigându-mă zgomotos. Dacă e cineva care să te facă să te simți mai prost în mulțime, ei bine el este. Și asta nu e singura lui îndeletnicire, din păcate. 

Ca să va familiarizați puțin cu prototipul ex-ului coleg, imaginați-vă un om care este absolut mereu gigi contra. Dacă cineva zice că iarba-i verde, el zice că nu, că e prăzulie, că de fapt verde e ceea ce percepem noi și nu e decât o convenție. Că la fel de bine am putea spune că iarba-i roșie, dacă verdele ar fi fost roșu și invers. Dacă cineva afirmă că e teribil de cald afară, el încercă să-l convingă că de fapt asta e ceea ce simte el, că în Africa temperaturile sunt cu mult mai mari și că oamenii de acolo nu le percep ca noi și că sunt rezistenți și că noi ar trebui să ne gândim că de fapt e o temperatură normală și să ne repetăm asta în gând (sau cu limba pe afară, aș adăuga eu). 

Primul lucru pe care mi l-a spus a fost evident o întrebare “Ce caut în București?” Noh, ce puteam să caut este evident că l-am găsit din moment ce I`m still sticking around. I-am explicat că m-am mutat de curând, că mi-am schimbat job-ul, că e totul okayish. Ei bine, la auzul cuvântul okayish s-a produs declicul pentru că a început să-mi țină o prelegere lungă de vreo 5 minute în care a încercat să mă convingă că de fapt nu e ok, nimic nu e ok, că Bucureștiul e nașpa, si desi e un oraș mare nu ai niciun viitor, că mai bine pleci în afară, că acolo altfel stau lucrurile. 

Și chiar și așa, nici acolo nu garantează nimeni că va fi bine, dar e de datoria ta să încerci, că doar n-oi sta așa, culcat pe urechea stângă că e “okayish”. Și gesticula vehement cu dosarul în mână, că ajunsesem la un moment dat să mă bucur că-mi face aer că și-așa muream de cald, deși era trecut de 7 seara. Dar nu va imaginați că am îndrăznit să mă plâng, că atât ar fi așteptat. Să îmi expună teoria meteorologică și să-mi dea exemplu copiii din Africa și cine știe ce alte minunății i-ar mai fi trecut prin cap. 

Ei bine da, el este prototipul omului care e mereu contra. Dacă zici că ți-e bine, el zice că-i rău, dacă te plângi că nu-i ok, el zice că de fapt e bine. Nu știi ce are în minte pentru că inconsecvența este caracteristica lui principală. Astfel de oameni sunt de evitat, cel puțin din punctul meu de vedere. Nu văd cum aș putea relaționa cu un om care crede că el are mereu dreptate și care absolut niciodată nu este de acord cu ce spun ceilalți. Nu știu dacă se numește autosuficiență, condescendență dusă la extrem sau pur și simplu suferă de un orgoliu stupid pe care nu și-l poate controla.  

Oricum ar fi, mi-a fost de ajuns scurta revedere ca să-mi dau seamă cu ce fel de oameni n-o să pot clickui nici dacă mă forțez la maxim.

Voi ați întâlnit astfel de indivizi? Cum vă comportați în prezența lor? Ați reușit să-i faceți să-și schimbe părerile sau pur și simplu ați procedat cum am procedat eu după ce mi-am dat seama că oricât aș încerca el o s-o țină mereu pe-a lui: l-am pus mental pe ignore. 

Related Post

20 Thoughts on Oamenii care cred ca le stiu pe toate

  1. Pentru ca sunt prima oara pe aici, am sa iti spun mai intai: Buna, Ana! 🙂

    Sa pui mental pe ignore oamenii de acest tip e o strategie buna si o expresie care m-a incantat. Personal, refuz sa ii dau unui asemenea om cele 5-10 minute in care sa ma sufoce cu parerile lui de care nu am nevoie. Asa ca aleg sa intru intr-un magazin, sa traversez sau sa imi scot telefonul si sa ma prefac subit ca vorbesc ( norocul meu daca nu sunta in timpul asta). In disperare de cauza aleg sa fiu (considerata) nepoliticoasa, ciudata sau orice altceva, numai sa nu trebuiasca sa ii dau alea 5 minute!

    1. Dana, multumesc frumos pentru vizita si te mai astept si cu alta ocazie :*
      Ai mare dreptate, trebuia sa ii spun ca sunt pe fuga, nu stiu, sa inventez ceva pe moment, insa nu sunt prea buna la gasitul scuzelor intr-un mod spontan si de asta am preferat sa sper ca el n-o sa ma recunoasca sau, poate, cine stie, in sinea mea am sperat ca poate-poate oamenii se mai si schimba. Se pare ca n-a fost insa si cazul lui, din pacate.

  2. Tocmai pentru că ştii ce fel de om e , dai grăbită peste el şi-i spui zorind pasul “Mi-a părut bine să te văd, sunt în mare întârziereeeee!… Pa-paaaa!…..”

  3. Am avut un astfel de personaj aproape de mine multi ani in copilarie! Era groaznic trebuia sa las tot timpul dupa ea. Daca nu se ajungeau la conflicte, discutii taioase in contradictoriu. Eram copii si nu erau prea multi in jurul blocului, asta era avantajul ei!
    Din pacate acum e tot la fel, nu are nici un prieten (amic), nu a avut un iubit niciodata, parintii in weekend-uri pleaca in camping fara ea! nu o suporta nimeni din cauza caracterului. De multe ori m-e mila de ea fiindca e o persoana foarte inteligenta si o fata frumusica, cuminte dar care are acest complex de superioritate, de stie tot! :(((

    1. Mda, din pacate acest tip de caracter nu foarte placut de catre ceilalti, nu face decat sa ne traga in jos. Nu zice nimeni sa fii umil, sa nu ai parerile proprii si sa nu ti le impui atunci cand este cazul, fireste. Dar de la asta pana la a crede ca esti cel mai tare din parcare si ca nimeni nu le stie la fel de bine ca tine, este cu adevarat cale lunga.

  4. Cred ca sa-i pui mental pe ignor, cum zici tu, e cea mai buna solutie. Nu prea ai cum sa-i faci sa-si schimbe parerile. Sunt setati genetic asa :)). Da, am intalnit, am avut colegi de serviciu astfel de oameni. I-am ignorat, desi recunosc ca uneori ma scoteau din sarite.

    1. Oh da, imi imaginez cat de aiurea si de incomod trebuie sa fie sa fii nevoit sa relationezi cu un astfel de om 9 ore pe zi. Cred ca as lua-o razna la propriu sau…mi-as dat cat mai repede demisia.

  5. Da, toti avem in jur la un moment dat o astfel de persoana.
    De obicei apelez la comportamentul evitant….si niciodata nu intru in discutii contradictorii, mai ales daca nu e un apropiat de-al meu.

    1. Pai da, dar colegul asta al meu, ma rog, fost coleg (thank God!) era pur si simplu setat mental sa fie contra. Nu trebuia sa intri in polemici ca sa creada el ca iti poate da peste nas cu orice afirmatie faceai. Horror, what can I say?

  6. Am o colegă de birou și lucrez deja de 7 ani cu ea, asta cred că spune tot :)) In plus, nu pot sa zic ca ma doare ceve, repede si pe ea o doare și stie deja si cauza si tratamentul :)) Acesta e doar un exemplu.

  7. Imi place noua ta tema, mai ales ca acum ma pot abona fara efort si la comentarii.
    Pe oamenii de acest fel e bine sa ii prinzi la inghesuiala intr-un grup si sa le darami toate teoriile ajutat de prieteni.

  8. N-am înţeles de ce ai stat atât să-ţi facă nervii praştie. În locul tău, nu mă opream din drum. Îl salutam din mers şi-i spuneam că nu pot sta, sunt în întârziere.

  9. Ce sa zic? Oamenii de acest gen ne enerveaza, incercam sa-i ignoram, dar tot ne enerveaza 🙂
    Dar referitor la ce ti-a zis despre Bucuresti, eu sunt de acord cu el, asa este cum spune el. Bine, poate pentru noi astia din Bucuresti asa stau lucrurile, asa vedem toti orasul asta si posibilitatile din el. Fiecare merge unde spera ca-i va fi mai bine. Succes si tie cu jobul si tot ce tine de mutarea ta in Buc!

  10. Daca descoperi cum “se poate trata” cu astfel de oameni,te rog sa ma anunti si pe mine.:)).Probabil ca exista o asemenea persoana in orice grup de prieteni.

Leave a Comment