Nu toate povestile au un final fericit

Zilele trecute m-am întâlnit cu un prieten să luăm împreună masa de prânz. Știți, el e genul ăla de om care e tot timpul vesel, are mereu o glumă bună în repertoriu, ce să mai, rar l-am văzut supărat. Luni însă se pregătea să meargă la un interviu pentru un job nou.

Am început să vorbim despre job-uri, viață, idealuri, și când mă așteptam să vină cu o glumă, să facă mișto pe seama mea și să-mi zică din nou “captivity of negativity” m-a lovit în vârful minții cu o replică de genul “Eu nici măcar deprimat nu mai sunt. Acum sunt doar resemnat că asta e viața și că mi-am pierdut motivația să incerc s-o fac mai buna.”

Am rămas puțin așa, în stand by, cumva încercam să-mi dau seama dacă glumește sau e serios. L-am inspectat cu atenție și am realizat că da, era serios, și că probabil fusese deprimat dar ascunsese asta atât de bine sub masca unei fericiri disimulate perfect, încât nici măcar eu despre care credeam că aș fi destul de intuitivă, nu am realizat asta. 

Am ajuns la birou și m-am gândit la o amică din Ploiești care a trecut de ceva vreme de 30 de ani și care este singură. Și de câte ori ne vedem îmi spune că și-ar dori să întâlnească pe cineva, că s-a săturat să fie ea cu ea și că toate prietenele ei, sau, mă rog, majoritatea sunt deja căsătorite cu copii. 

Și pentru că luni, conform studiilor, a fost declarată cea mai deprimantă zi din an, mi-a trecut prin cap gândul că din păcate nu toate poveștile de viață au un final fericit. Sigur, e urât și deloc sănătos să te resemnezi cu gândul ăsta, doar că, cred eu, ar fi în regulă să luăm în calcul și variantă asta.  

S-ar putea să rămâi în același job deprimant mereu, n-o să slăbești 10 kg, n-o să ai vreodată timp să te îngrijești mai mult, n-o să te apuci de sport,  n-o să sari cu parașuta,  n-o să fii împreună cu iubirea vieții tale, n-o să fii fericit și punct. Lucrurile sunt așa cum sunt și dacă încerci să le schimbi, nimeni nu-ți garantează că după o să fie mai bine. Și da, încerci, dar ajungi într-un punct în care ești atât de comod în rutina ta și nici măcar nu-ți mai dorești să se schimbe ceva pentru că ar însemna să-ți dea totul peste cap.

Poate vorbește negativitatea mea, sau poate nu, doar că e în regulă să învățam să acceptăm că unele lucruri nu se vor schimba și să le luăm ca atare. Și că suntem pe Pământ 7 miliarde de oameni. Nu trebuie ca viața fiecăruia dintre noi să însemne ceva sau să aibă vreun sens. 

Adevărat, noi putem să-l căutăm sau să încercăm să-i dăm noi unul, dar în cazul în care ajungem în situația în care realizăm că this is it și că n-o să se contureze nimic concret în direcția asta, că suntem în aceeași mizerie, să ne amuzăm și să mergem mai departe. Viața nu e întotdeauna un cadou cu fundă mare si roșie, o surpriză plăcută sau ceva incredibil de care trebuie să profităm din plin. Viața e ceva ce ni s-a dat ca noi să încercăm să facem cu ea tot ce considerăm că e mai bine. 

 

Related Post

6 Thoughts on Nu toate povestile au un final fericit

  1. Ana, te citesc de mult si nu stiu ce se intampla in ultima vreme cu tine. Da, e viata ta, nu e ok sa ma bag, dar poate ar trebui sa gasesti acele lucruri care sa iti bucure sufletul, sa te apropii mai mult de Dumnezeu (stiu ca asta nu e un lucru acceptat de toti, dar eu il mentionez pentru ca pe mine m-a ajutat foarte mult), ia-ti o vacanta, reindragosteste-te de sotul tau, nu stiu, fa ceva!

    Nu, nu e ok sa crezi si sa te resemnezi la gandul ca nu toate povestile au un final fericit (chiar daca, in fapt, asa e). Suntem tineri!

    E a nu stiu cata oara cand mentionezi varsta de +30, singura, nefericita, resemnata, nemaritata in aceeasi fraza si, dpmdv, nu e ok. Eu am 33 de ani, sunt singura pentru ca nu vreau sa accept orice tip de relatie si sunt fff ok cu asta. Ba mai mult, sunt convinsa ca va fi ok si pentru mine. Am visuri, chiar daca intampin greutati in atingerea lor, nu am un job wow, dar e totusi ok si visez sa public o carte.

    Avem o groaza de motive pentru care sa fim fericiti si sa speram, chiar si la +30, +40, +50… resemnarea nu e de noi. Parerea mea

    Sper sa nu te fi suparat comentariul meu! Te pup!

  2. Sunt de acord cu Claudia!!! Nu trebuie sa renunti la a spera, a gandi pozitiv… Fiecare dintre noi ne dorim sa obtinem ceea ce nu avem. O viata alaturi de un sot sau un copil nu inseamna ca lucrurile vor fi mai frumoase.A fi mama este foarte solicitant. Intr-adevar satisfactiile sunt mari dar si solicitarile sunt la fel de mari. Si eu trec printr-o perioada in care lucrurile nu imi par deloc roz si nu sunt neaparat multumita de directia in care se indreapta viata mea… La fel ca si prietenul tau, sunt o persoana care rade, zambeste si glumeste, dar in sufletul meu sunt trista. In fiecare zi, in fiecare dimineata, incerc sa gasesc o motivatie, ceva care sa imi placa si zambesc mereu… astfel viata mi se pare putin mai frumoasa…

  3. Sincera sa fiu, ma bucur sa citesc si postari in care viata nu e descrisa ca fiind incredibil de extraordinara, nemaipomenit de fantastica si nu se face abuz de cuvinte ca optimism, pozitiv, fericire, teluri, iubire, visuri etc. Da, viata nu e mereu roz, sunt momente si momente, exista si depresie, exista si neliniste, frustrare, neputinta. Cu totii le simtim, dar asta nu ne face mai putin oameni sau mai putin valorosi. Imi place ca esti autentica si nu pozezi intr-o fiinta perfecta cu o existenta perfecta, asa cum se practica prin blogosfera.

  4. E prima oara cand comentez pe blogul tau, desi te citesc destul de des…prefer sa nu mi se dea in cap.
    Parerea mea? Esti deprimata? Foarte bine, toti suntem…dar tot toti ne dam mari si tari cu gandirea pozitiva. E ok sa mai ai perioade in care nori sunt negri si corabiile s-au inecat si stau inecate. Fiecare are problemele lui care li se par cele mai cele, dar nu asta conteaza. Conteaza persoana de langa tine care stie cum sa te ajute sa te ridici, sa zambesti, sa etc.
    Cand tu esti suparat/a ca vorba tipului: ti-ai pierdut motivatia sa faci viata mai wow, altul isi ingroapa un parinte, altul isi pierde casa si etc. Toate problemele sunt asa cum vrem sa fie, si se rezolva asa cum vor ele sa se rezolve, nu cum vrem noi. Noi doar le ajutam sa se rezolve.
    Viata se recurge la a invata sa zambesti cand sufletul iti e trista toamna, sa inveti ca uneori dragostea lasa doar amintiri pe care nimeni nu poate sa ti le fure, sa inveti ca moartea iti lasa rani in suflet ca un drapel negru pe care nimeni nu poate sa ti-l vindece, sa inveti sa plangi cand nu mai poti si apoi sa invingi totul.

  5. Viata nu e atat de roz, te ia pe sus si te loveste cu fundul de pamant, grav. Poate nici nu e cum speram, cum ne gandeam ca va fi. DAR pentru binele nostru, moral/psihic, trebuie mereu sa pastram acolo o farama de ” va fi bine, voi face sa fie bine, SA-MI fie bine! ” pentru ca altfel nu ajungem sa vedem decat partea goala a paharului si sa ne bagam intr-o gaura din care nimeni nu ne poate scoate. E adevarat, poti avea tot ce altii doar viseaza dar asta nu inseamna ca nu poti fi un om trist sau nemultumit. In acelasi timp, nici nu inseamna ca nu trebuie sa fii recunoscator si… INVINGATOR.
    Capul sus, lasa timpul sa treaca, axeaza-te pe tine pentru ca tu primezi in viata asta, alta ca tine nu este si nici nu va mai fi. >:D< :* Sper sa ne vedem cumva.

  6. Si eu trec printr-o perioada grea, f grea…anul trecut am divortat si (inca) incerc sa ma adun. Mi-e f greu dar lupt sa-mi revin, gasesc alternative. Am reusit sa ascund f bine asta, nu a stiut nimeni ce se intampla cu mine, pt ca pana la urma tot noi ne ducem crucea. Am zile si zile, azi sunt bine, maine nu si tot asa. Zambesc tot timpul, dar in suflet este multa durere, uneori greata, dezgust. Un rol important in astfel de momente sunt oamenii din jurul tau, cei care te ajuta si te sustin (familie, prieteni apropiati). Singura e destul de greu sa treci prin momentele astea, acum depinde de la om la om. Sunt zile in care imi vine sa plang doar ascultand o piesa la radio… Oricum, e bine sa te descarci de suferinta, sa nu ramana acolo incatusata. Take care! 🙂

Leave a Comment