Ne-am obisnuit sa ne plangem si sa fim compatimiti

Habar n-am de ce și nici nu-mi bat capul să aflu rădăcina acestor lucruri. Ideea e că de câte ori vorbesc cu o prietenă se plânge de ceva. Da, și eu fac de multe ori același lucru dar, cum vă povesteam și aici, am obosit să mă tot plâng și a două zi s-o iau de la capăt din același punct. Ești grasă? Vrei să slăbești dar n-ai bani să mergi la nutriționist? Îți zic eu aici moka ce trebuie să faci: eat less, sport more

Daca tu te plangi ca esti grasa mancand o farfurie de aripioare si una de pulpe dezosate, crezi ca vei rezolva ceva? Nu. Maine o vei lua de la capat si cu mancatul si cu plansul. Si aici imi aduc aminte de ce zicea un prieten misogin (nu stiu daca am intalnit barbat care sa n-aiba acolo macar un mic iz de misoginism in el) despre femeile grase care plang, si alea simpatice.

"Daca vezi o grasa care plange pe-o banca, treci mai departe, probabil plange ca n-are suficienta carne de pui in frigider. Insa daca e una draguta, mai c-ai vrea sa afli care-i misterul de dincolo de lacrimile ei". Da stiu, urat sa gandesti asa, but let`s face it, majoritatea barbatilor gandesc asa, fie c-o recunosc, fie ca nu. Ca pana sa ajunga sa manance ciocolata, tre sa-l atraga ambalajul, si daca nu se intampla asta trece la raftul urmator. 

De asta tot zic că orice femeie e frumoasă și atrăgătoare dacă are grijă de ea. Dacă nu-ți place câte kg ai, mergi în parc, aleargă, mănâncă salate, stresează-te un pic. Pe lângă faptul că o să arăți mai bine, o să fii și mai sănătoasă și mai încrezătoare în forțele proprii. O să te pupi că ai reușit ce ți-ai propus și o să transpiri self-confidence prin toți porii. Câte o reușită pe rând, căci nu trebuie să te grăbești să arăți că pe podium. Că poate nici n-o să se întâmple asta.

Așa că ai grijă ce idealuri îți setezi ca ulterior să nu fii dezamăgită. Orice mică reușită e un pas înainte. Și când spun asta nu mă refer doar la greutate, ci la toate aspectele care ne nemulțumesc și care ne fac să fim  nefericiți. 

De exemplu mie mi-ar plăcea să călătoresc mai mult și mai des. Mi-ar plăcea să văd locuri noi și visez ca într-o zi să ajung în Japonia. Poate lucrul ăsta n-o să se întâmple vreodată, dar orice mică drumeție, o vizită colea la vecinii bulgari, unguri, mai încolo pe la germani, austrieci, spanioli, mă face să simt că sunt mai aproape de visul meu și mă motivează să continui.

Și asta e cel mai important, să schimbăm ceva la noi atunci când nu ne place și să fim împăcați cu gândul că visurile mari se realizează cu pași mici.  Dacă o să ne comptimim mereu că noi nu putem, că alții pot, că noi nu suntem așa și pe dincolo, că dacă am fi altfel am putea face ceva, o să ne trezim într-o baltă adâncă a unei depresii din care cu greu vom reuși să înotăm la suprafață. 

Eu asta îmi propun să fac, să fiu mai receptivă, să învăț să spun stop când simt că nu mai merge, s-o iau de la capăt dacă încă mai cred că mai pot repara și să încetez să mă mai plâng și să-i mai tolerez pe alții care o fac. Putem mai mult decât atât! Cu alte cuvinte, dacă vreți să vă plângeți nu mai veniți la mine. Dacă vreți să râdem și să ne "simtem" bine, vorba aia, be my guest. smiley

Related Post

22 Thoughts on Ne-am obisnuit sa ne plangem si sa fim compatimiti

  1. Postarea în sine este o altă modalitate de a te plânge. Ei se plâng ţie, tu te plângi nouă, cei care-ţi urmărim blogul – este un fel de circuitul compătimirii în natură.

  2. Toti avem nevoie cateodata sa fim compatimiti .Suntem oameni ,avem frustrari ,neimpliniri ,regrete .Sunt prea putini aceia incantati de aspectul lor fizic, majoritatea ar dori sa arate “alfel”,darse plang prea putini……

    1. Ai dreptate, Tania cu ceea ce spui. Sunt multi care nu se simt bine in pielea lor dar mascheaza foarte bine lucrul asta si asta ii ajuta sa nu fie priviti ca niste oameni neincrezatori.

  3. Mda…astia suntem noi, oamenii. Ne plangem pentru ca avem timp sa facem asta , si e urat ca plansul acesta devine o obisnuinta de care scapi cu greu.Si eu am niste “lipitori” pe mine, dar sunt prietenii mei 🙂 Hey , acesta este si visul meu cel mai mare , sa ajung in Japonia si daca se poate sa si raman mai mult timp acolo :X

  4. Ana, viata mea e trista, de …., nu am niciun scop si nu stiu ce sa ma fac cu cele 1750 de kg pe care le am. M-a parasit sotia, mi-a murit cainele si pur si simplu ma simt gol pe dinauntru … Life sucks!

  5. Total de acord in privinta femeilor care se auto-compatimesc din cauza greutatii. Toate plang cu mancarea’n fata, dar daca le propui anumite metodede slabit, gasesc ele sigur un motiv stupid pentru care nu se poate.

  6. Uneori din lacrimile altora invatam noi insine multe lucruri, dar cel mai important lucru este sa fim oameni si sa lasam sentimentele sa iasa la suprafata, asa cum sunt ele

  7. Inca una pentru Japonia. Hai ca plecam in grup 🙂

    Nu am avut niciodata probleme de ‘greutate’, dar mananc echilibrat si fac sport. Chiar si cu un genunchi pe care astept sa-l operez in vara, tot strecor 3 ture de sport pe saptamana. Nu e greu sa te pastrezi la o anumita forma, sunt mici modificari de dieta si atitudine, nu chestii extrem de grele. Dar trebuie sa te tii de treaba 😉

Leave a Comment