Mai avem timp sa investim in prieteni noi?

Citeam la arhi pe blog astăzi despre câteva dintre experiențele lui neplăcute cu prietenii din online. Iar printre comentariile articolului am găsit unul dureros de adevărat. 

comentariu

Și nu pot să nu mă gândesc la mine și la faptul că da, nu mi-am mai făcut prieteni noi de ani buni. Am amici, cunoștințe, colegi cu care mă înțeleg bine dar mai mult de atât nu. Mai mult de atât în sensul de împărtășit serious stuff. Nu e vorba neapărat că nu aș avea încredere ci că într-adevăr de la o vârstă investim tot mai puțin în relațiile pe care ni le facem. 

Devenim superficiali și nu ne mai doare la fel de mult atunci când cineva dispare pur și simplu din viețile noastre. Îmi amintesc cum în liceu sau în facultate mă mâhnea incredbil când mă certam cu vreo colegă sau prietenă. Pur și simplu mă simțeam trădată și aveam darul ăsta de a face din orice nimic tragedia vieții. Și ce mă întristează e că nici nu știu când am încetat să mai investesc pasiune în relațiile cu oamenii. Habar n-am când și de ce m-am schimbat. Am prieteni puțini dar nu m-am plâns niciodată din cauza asta. 

Știu că am fost o adolescentă dificilă și nu am știut să-mi păstrez relațiile așa că sunt convinsă că cei care au rămas prin preajmă de atunci sunt cei care m-au apreciat dincolo de ifosele mele. Și că veni vorba de prietenii din online. Anul ăsta în noiembrie se împlinesc 10 ani de când l-am cunoscut pe Bogdan, unul dintre cei mai buni prieteni ai mei. Ne-am cunoscut pe unul dintre canalele de socializare de la vremea respectivă, un canal al unei formații îndrăgite de amândoi (t.A.T.u) and the rest îs history. Și au mai urmat câțiva prietenii pe care îi am tot de prin mediul online, de acum 8-9 ani dar cu care nu mă intalnesc la fel de des precum mi-as dori.

Ce vreau să zic e că mi-ar plăcea să mai am energia de atunci de a cunoaște oameni noi, de a investi, de a dărui. Nu, nu dramatizez doar că acel comentariu a fost așa, ca o palmă peste față, că un duș rece care m-a făcut să conștientizez cât de mult m-am schimbat și cât de reci devenim odată cu trecerea anilor. Sau poate sunt doar eu așa. Poate sunt acolo oameni dispuși să se dăruiască, oameni care nu și-au închis sufletul și merg cu porțile lui deschise permițând oricui dorește să-i treacă pragul. 

Aura Dione Feat Rock Mafia – Friends

Related Post

31 Thoughts on Mai avem timp sa investim in prieteni noi?

    1. Ah, nu. Cu moro nu am apucat sa ma intalnesc. Zanardi. Despre el e vba. 😀
      Am pierdut legatura si cu Caddy si DlEmil (`em) – cu el am vorbit mult timp si dupa ce nu mai era #tatu-ul. dar la fel, ne-am tot propus sa ne intalnim dar n-am reusit. ultima oara era prin galati la facultate. 😛

  1. Trecand peste ce ai scris pret de un minut iti zic ca mi-e ciuda ca nu am fost in Bucuresti sa ne cunoastem. 🙂
    Acum sa revin.. am crezut multa vreme in prietenia fara sfarsit, cea neconditionata pana intr-un punct in care am fost trezita la realitate si ma bucur, desi pare ciudat!
    Adevaratii prieteni imi vor fi mereu parintii, fratii si iubitul. Atat! Doar ei mi-au demonstrat ca-s mereu acolo, indiferent de ORICE.
    Imi fac prieteni zilnic dar nu ma mai expun ca inainte si nu ma mai implic ca inainte, e mai bine asa.

  2. Uneori nu poti sa nu te intrebi daca merita cu adevarat sa investesti prea mult intr-o prietenie mai cu seama ca multe tin doar atata vreme cat asa-zisii prieteni nu au cu cine vorbi sau petrece timpul.Apare un semn de intrebare atunci cand vezi ca nu ar scoate un sunet fara sa ii cauti sau ca devin foarte ocupati cand iti faci curaj sa ii suni.

  3. Priteni ăsești dacă vrei, la orice vârstă, nu consider vârsta o limită. Am vecini pensionari la vârste de peste 70 de ani ce și-au găsit prieteni

  4. Ofera si ti se va oferi. Si nu vorbesc despre bani. Adultii cica stiu sa minta si asta ii indeparteaza unul de celalalt, inclusiv in familie!

  5. Sa stii ca mi-am facut ceva prieteni noi in ultimul an. Incerc sa investesc si in aceste relatii noi, desi pe de o parte intr-adevar e mult mai greu acum.

  6. Pot spune ca nu am prieteni. Am cunostinte – multe. Toti “prietenii” m-au dezamagit la un moment dat, cei mai multi profitand de mine sau abandonandu-ma cand aveam nevoie. Asa ca nu am prieteni. Sincer, nici nu am simtit vreodata nevoia de prieteni. Imi place sa cunosc tot timpul oameni noi. Si e mai frumos cand o cunostinta te invita la un suc, la o plimbare sau altceva. Cand un prieten o face,o face interesat – cel putin din experienta mea.

  7. Stii bine ca sunt genul “lipicios” ( ori cel putin asa vad eu lucrurile) , imi fac cam repejor prieteni, problema e ca I don’t give a fuck anymore in multe aspecte. Oh, da, ce aspru o sa fiu judecata in urma consecinta, but then again.. I don’t give a fuck. Mi-e dor, ce-i drept, de etapa adolescentei relativ tardive , atunci cand prietenia era PRIETENIE, frate, si chiar simteam magia acestui.. concept. Nu stiu ce s-a schimbat, probabil dezamagirile adunate in cozi imense over and over again, probabil m-am desteptat eu dintr-o realitate parelela, poate cu timpul am devenit prea nesimtita ca sa-mi mai pese. Truth to be told ( printre multe alte adevaruri) , nu mai am energia si timpul la dispozitie ca sa mai cunosc oameni , ca sa mai investesc in ei. Oamenii sunt asa cum sunt si ii iau ca atare. Azi placinta,maine rahat. Za end of story. si trist.. foarte trist. Ma-ntreb cine dracu’ imi mai e prieten in momentul de fata (?) Sau cred ca mai nou se poarta casual friends.. fuck knows, bleah, uite cum m-ai intaratat tu cu articolul asta si mi-ai sporit nevoia de a ma da “enteligenta” cu spor 😀

  8. Absolut adevarat si eu ma regasesc in situatia asta..unde, cand si ce s-a schimbat nu stiu .. Dar pot sa spun ca am inceput sa-mi fac prieteni noi si poate ”this is the begging of a beautiful friendship”, eu nu mi-am pierdut speranta! Imi pare rau ca nu ne-am putut vedea 😥 am avut asa o saptamana nebuna si pe asta am inceput-o la fel 🙁

  9. Si pentru mine e mai greu la 25 de ani decat la 15. Nu ma deschid asa usor in fata oricui, tind sa supranalizez persoana etc. Desi mi-as dori sa am cateva fete mai apropiate pentru ca unele relatii s-au cam dus cand mi-am spus eu parerea sincera despre iubitii prietenelor mele :))).

  10. De cand am intrat in clasa I am fost invatati sa avem colegi, nu prieteni. De aceea socializarea si relationarea vi se par ciudate. E uncharted territory.

    @Mill: Abia astept luna noiembrie :mrgreen: 10 years with my dearest friend.

  11. Eu zic ca avem prea multe interactii. Si mult prea facile. In ziua de azi, in teorie, trebuie sa socializezi intens…ca sa existi 😈 . Asadar e cantitate si nu calitate fiindca nu-i timp sa le faci corect pe amandoua. Mai adauga la asta si faptul ca mai nimeni nu mai lucreaza doar pana la ora 5. Cam toti facem 10-12 ore /zi de munca, in care dai cu ochii in aceeasi colegi, colegi pe care incepi sa-i cunosti cam dupa 5 ani 😀 . Fiindca cat muncesti, stai la masa la cafeterie sau la berea de vineri seara nu-i suficient sa-i cunosti. Pur si simplu mi se pare ca e o evolutie sociala normala. Din lipsa de timp, online-ul devine principalul instrument de socializare. E mai simplu sa deschizi FB decat sa te imbraci si sa iesi din casa. Ca sa nu zic ca-i mai ieftin si daca nu-ti place populatia…incarci alta pagina.

  12. Cred ca este normal acest trend, odata cu varsta te rezumi la vechii tai prieteni sau la cei ai partenerului de viata, esti prea ocupat cu jobul, cu copiii, apar problemele, responsabilitatile, nu mai ai deschiderea si dorinta de altadata de a iti face noi prieteni. Iti poti face insa multe cunostinte si amici din colegii de serviciu…

  13. Eu am avut multi prieteni din mediul online, mai ales din strainantate. M-am si intalnit cu o parte din ei, una din fete a venit din Canada o saptamana la mine, m-am mai intalnit si cu un tip din USA etcc. Asta se intampla pe la 15 ani
    Apoi am trecut la mediul offline, mult mai sanatos si cu relatii adevarate de lunga durata! Acum nu mai am timp, pt prietenii noi,desi nu mi-ar strica chiar deloc

  14. Cred ca ai dreptate, cam asa este, si eu ma regasesc in cele scrise de tine. Singurii prieteni (in adevaratul sens al notiunii de prieten) sunt cateva persoane din copilarie sau adolescenta. Nu sunt multi, dar ca si tine, nu m-a deranjat asta niciodata. Restul care au aparut dupa, sunt pur si simplu amici, cunostinte, oameni cu care impartasesc anumite hobby-uri, pasiuni…Da probabil cu varsta apar alte probleme si nu mai investesti atat de mult in prieteni…

  15. Nu-i uşor, parcă nici nu te mai interesează la fel de mult. E altceva să stai de vorbă toată ziulica cu prietena cea mai bună pe la 16 ani, să faci tot ce-ţi trece prin cap, să mergi unde vezi cu ochii… e diferit odată ce treci de 20. Diferit în sensul trist.

    1. Trist pe dracu’. Majoritatea femeilor de sex feminin au numai dragoste in cap de la 3.14 ani si tot de atunci viseaza la nenea cavaleru’ care sa le… naiba stie ce. Si cum il gasesc, s-a dus pe penis totul. Stau numai cu ala si se izoleaza de prietene/prieteni, etc. Ca nah… dragostea cere sacrificii.

      Si sa nu uitam: m-a dezamagit prietena cea mai buna, gata, nu mai vreau sa sufar, nu mai vreau sa fiu dezamagita, nu mai am incredere in oameni etc.

      Grow up, pussies!

  16. poate că e mai greu dar eu cred că, dacă simţi că rezonezi cu o persoană, o legătură se poate lega şi la vârste mai… puţin fragede. Chiar vreau să cred asta… 🙂

  17. Din punctul meu de vedere, e foarte simplu: ochii care nu se vad, se uita. Prin urmare, nu ramai nici macar cu prieteniile din tinerete, daca respectivii s-au mutat – in corpore – in alt oras (vezi povestea clasica a provinciei, de unde se migreaza masiv inspre Bucuresti la sfarsitul unei etape precum liceul sau facultatea).

    Iar cu prieteniile de-acum… Oh, well, e foarte simplu sa spui ca n-ai timp.

    Eu, la un an de la terminarea facultatii, am facut un experiment. Am trimis un mail tuturor colegilor mei de facultate cu care am avut relatie (cat de cat). Am primit fix doua raspunsuri – la peste 50 de mail-uri trimise (la adrese verificate).

    E atat de usor sa spui ca n-ai timp…

  18. Nu stiu ce sa zic, nu cred ca prietenia are vreo treaba cu varsta la care cunosti persoana respectiva. Mi-am facut prieteni in spatele blocului, in scoala generala sau in liceu si dintre ei cred ca-i mai consider ca fiind “prieteni adevarati” pe 10%.

    Mi-am facut prieteni si la 25 de ani si am ajuns sa ma inteleg mai bine cu ei decat cu altii.

    Nu varsta conteaza, ci caracterul oamenilor.

  19. adevarul e ca in lumea asta cand nu mai ai timp de nimic in afara de munca si alte treburi nici nu ai cand sa cunosti lume …dar sa iti faci prieteni adevarati , cat despre prieteni adevarati putini sunt .

  20. Nu doar timpul este de vina, ci insasi viata care ne da mereu probleme carora noi trebuie sa le gasim rezolvarea. Prietenie adevarata presupune sa investesti timp si mai ales sentimente, dar odata cu maturizarea descoperi ca multe dintre investitiile facute ti-au adus doar pierderi. Nu mai ai increderea de altadata, nu mai ai nici dorinta de altadata de a fi mereu inconjurat de prieteni.
    Dar nici singur nu este bine sa ramai.

  21. Am ajuns la subiectul asta tocmai cotrobaind pe net dupa o solutie… sau sa ma scap de povara gandului ca sunt singura nebuna din lume. Am ajuns si eu in aceeasi situatie, dar mai mult din vina mea. Pentru ca de cand am pus niste multe kilograme pe mine mi-a fost efectiv jena sa ma mai prezint in public, am refuzat pe rand invitatiile de la prieteni pana cand nu m-a mai sunat nimeni. Urata situatie! Pana si oamenii care au tot tras de mine acum au renuntat. Ce ma frapeaza cel mai tare este urmatorul lucru: odata cu piticii de pe creierul meu am inchis si contul de Facebook. De unde pana atunci vorbeam cu o gramada de lume pe net, eram super ‘BUNI’ prieteni, dupa ce l-am inchis nu a mai dat unul un semn, de aici concluzionez ca multi avem falsa impresie ca suntem inconjurati de prieteni, cand de fapt aia adevarata se numara MAXIM pe degetele de la o mana.

Leave a Comment