Made in Romania

Dupa doua zile in care am plecat de acasa la 7 dimineata si am ajuns acasa la 22:30, cand m-am trezit astazi si stiam ca pana la 17 nu am nimic de facut, am fost atat de fericita si de multumita. Altadata, faptul ca stau acasa, fara nimic de facut, m-ar fi deprimat enorm. Insa astazi m-am trezit bine dispusa. Pe la 10:30 m-am indreptat spre sala. Aveam chef sa alerg pe banda, sa fac exercitii, sa ma refreshuiesc. Pe drum am zarit o multime de oameni. Stiti, de multe ori obisnuiesc sa merg pe strada, sa ma duc la supermarket, la serviciu, la scoala, si sa nu fiu prezenta. Nici nu stiu cand plec si cand ajung. Nu vad pe nimeni si nimic. Imi vad de drumul meu, de gandurile mele si trec mai departe. De multe ori se intampla sa ma traga de maneca vreun cunoscut si mie sa imi trebuiasca secunde bune sa-mi dau seama cine e si ce vrea, intr-atat de afundata in lumea mea sunt.

Astazi insa am fost, dupa mult timp, prezenta. Mi s-a parut atat de dragalasa imaginea unei mame impingand un carut dublu in care dormeau angelic doi bebelusi identici, un cuplu varstnic care se plimba pe alee, o doamna aflata la inceputul varstei mijlocii plimband un caine si chiar si galagia copiilor din parc mi s-a parut mai melodioasa ca niciodata. Am constatat ca ma enervez prea usor si dispretuiesc prea repede oamenii. Si cand zic dispretuiesc ma refer la cat de usor imi e sa le diminuez importanta si sa le calc in picioare vietile. Adica ma imbolnavesc constant de mizantropie si miserupism si sunt invaluita permanent intr-o puternica stare de scarba cauzata de oameni si de societate. Ei bine, azi mai mult ca oricand am iubit oamenii si toate activitatile lor rutinoase. Stiti voi, a fost una din zilele alea cand si cerul parea parca mai albastru si cand si cel mai enervant mosneag ti-ar fi starnit doar amuzamentul si n-ar fi reusit sa te scoata din sarite cu incercarile lui stupide de a ti-o lua inainte la coada de la supermarket.

Mai aveam putin pana sa ajung la sala si nu stiam ca starea de beatitudine avea sa se sfarseasca odata cu primul iz de mortaciune venit de la un hoit uitat pe mijlocul strazii, odata cu prima groapa in asfalt in care era sa-mi luxez glezna, odata cu maidanezii agresivi iviti de cine-stie-unde si odata cu primul grup de tigani pusi pe scandal. Da, mi-am amintit ca sunt totusi in Romania si ca starea de bine, oricat as invoca-o, nu are cum sa soseasca prea des, si oricat mi-as dori sa-mi pastrez buna dispozitie intotdeauna  se vor gasi lucruri care sa-mi aminteasca de locul in care traiesc si de gustul atat de amar al societatii noastre.

Related Post

7 Thoughts on Made in Romania

  1. Din pacate ca sa iubesti Romania trebuie sa te ascunzi in univerul tau propriu in care sa nu vezi toate neajunsurile tarii. Sa vezi doar d-ne cu caruciorul si copii angelici, pasarele ciriprind, flori, si sa lasi deoparte partile gri ale orasului. Totusi ma intreb politicienii nostri chiar nu au iesit din tara si nu au vazut o tara civilizata sau si-au impachetat si ei viata in staniol?

  2. Prea trista incheierea :)). Credeam ca totusi ai reusit sa iti pastrezi buna dispozitie. Si eu ma simteam bine azi dimineata in drum spre scoala si cu toate ca au existat lucruri care puteau sa imi strice buna dispozitie,le-am ignorat pur si simplu. E mai usor asa,decat sa lasi orice sa iti strice starea de bine.Ar trebui sa incercam sa o mentinem cat mai mult posibil si sa-i ajutam si pe cei de langa noi sa se simta bine si sa alunge orice gand urat sau grija,chiar si pentru putin timp. Cat despre Romania,eu cred ca e o tara foarte frumoasa,cel putin mie imi place. De vina e conducerea si unii oameni care o fac sa para urata de fiecare data cand deschizi televizorul si ei iti amintesc cat de rau o ducem si ce popor..suntem. Si daca ar fi destula putere in tara asta sa se repare toate gropile,ar fi mult mai bine,iar glezna ta ar fi in siguranta si tu ti-ai pastra starea de bine……pana la prima haita de maidanezi intalnita :)).

  3. Atitudinea asta de "suntem totuşi în România" îmi displace. Foarte frumoasă prima parte a articolului.

  4. Pe langa ca-l citez pe "despreel" , mai vreau sa adaug ca am simtit si eu cateodata starile tale. Atat cea cu mersul de zombie pe strada cat si partea cu fericirea aia de undeva din interior care te face sa vezi viata in roz (eu prefer sa zic lila, dar nah asa e expresia 😛 ).
    Cat despre hoituri, imi displac si mie enorm, nu suport sa vad asa ceva fie ea pisica sau porumbel, sau doamne iarta-ma, om!…. Dar cred ca in multe alte tari poti vedea asa ceva, chiar si in acele tari acoperite cu un strat de poleiala aurie. Stii tu, ca bijuteriile acelea made in china care sunt cica din aur dar sunt defapt doar poleite, interiorul fiind un aliaj amarat.
    Dupa parerea mea e mai mult vorba despre oameni, despre caracterul lor.. caracter infect care il gasesti oriunde. Peste tot exista radacini putrezite printre cele sanatoase.
    In fine.. mi-a placut articolul totusi.. m-am regasit in el, probabil si pentru ca emana un iz de melancolie, stare de care sunt si eu cuprinsa momentan.

  5. Nu sunt o patrioata, nici credincioasa nu sunt, insa cand eram mica il contranziceam pe tata in legatura cu preotii si cantam cu foc cantecele partiotrice invatate la scoala. Acum de cativa ani ma simt altfel, dezgustata de tot ceea ce este in jurul meu. In fiecare zi dau de oameni idioti pe strada si la facultate, de oameni nepasatori, nedrepti, barfitori si totul din jur prinde un context si mai urat decat ar trebui. Nu imi pare rau pentru ca stiu ca aceasta este reqalitatea si nu am cum sa o schimb, Singurul lucru bun de facut pentru mine este sa plec cat mai departe.

    1. Asta cu plecatul din tara e singura solutie viabila pe care o vad si eu. Nu-mi place ca o spun, dar regret ca m-am nascut aici. Cand eram mica imi dadeau lacrimile cand, pe la jocurile olimpice, se auzea imnul national…acum…

Leave a Comment