Fotbal feminin. CS Brazi-Real Craiova

Fotbalul feminin este o ramură mai puţin dezvoltată şi mai puţin cunoscută la noi în România (comparativ cu ţări de tradiţie ca Germania sau Islanda). Ca să afli ceva, trebuie ca să cauţi bine de tot cu "Goagal" despre această ramură a sportului rege la noi în ţară. Acest lucru se întâmplă datorită proastei publicităţi, lipsei de interes cât şi de buget alocat. Cine ar vrea să dea bani în aşa ceva, când în fotbalul masculin pot fi câştigaţi mult mai mulţi bani, mai multă faimă şi pot fi vândute mai multe iluzii şi deziluzii. 

În Ploiești s-a încercat construirea unei echipe de profil acum 2-3 ani, Galaxy Ploiești, dar lipsă de interes din partea diriguitorilor echipei (consiliul local), fetele de atunci sufereau înfrângeri la 10-12 goluri diferență, urmând ca, datorită neprezentărilor succesive, echipa să fie exclusă din campionat. Echipă a jucat pe atunci la Brazi, o comună aflată la 5 km vest de Ploiești, pe stadionul Chimiei Brazi, apoi pe un stadion obscur din Boldești-Scăieni. Am fost la câteva meciuri de-ale lor, primul dintre ele împotriva campioanei de atunci, Clujeana. Și ce-am văzut… nu știam dacă să mă amuz sau să plâng. În jocul fetelor de atunci nu mergea absolut nimic. Aici mă refer că nicio pasă mai de doamne-ajută nu puteau că să închege și fiecare duel corp la corp erau câștigate fără drept de apel de ardelence. Ca forța fizică, meciul a fost o luptă între David și Goliath, în care cel din urmă a implantat 18 lovituri de pumnal, fără milă, într-o echipă căreia trebuia să îi spui ce este mingea și ce trebuie să faci cu ea, fără să mai am pretenții de la altceva. 

La începutul acestui an, Consiliul Local Brazi și-a luat inima în dinți și a început reînvierea tradiției fotbalului feminin în zonă, prin înființarea secției feminine a clubului CS Brazi, un club necunoscut care se zbate, la nivel masculin, în liga B Prahova (a 6-a sau a 7-a divizie) și care este în umbra mult mai titratei Chimia. Și de vreo 3 etape, duminică dimineață, când au meci fetele acasă, îmi iau prietenii pe sus și mergem să le susținem. Am uitat să menționez că echipa este în divizia A feminină (!), la fel cum era și defuncta Galaxy. Stadionului echipei i s-a atașat o tribună improvizată special pentru meciurile fetelor. Altfel, ar fi rămas un imaș îngrădit, marcat, căruia i s-ar fi atașat două porți. 

Astăzi a fost meciul cu Real Craiova, lidera la zi a campionatului, a fost un mini Steaua-Dinamo. Deși joacă pe stadionul lui CS Brazi, se strâng circa 100-150 de inși la fiecare meci. Inițial au fost cunoscuții fetelor dar s-au alăturat și suporterii, care devin fideli echipei de la o săptămână la alta. În curând, voi înființa și prima galerie de ultrasi *evil grin*.

Ce am văzut astăzi… am rămas extrem de plăcut surprins. Pasele au mers că unse, poziționarea în joc a fost mult mai bună iar antrenamentele își au rezultatele. Deși încă sunt greșeli, unele elementare după standardele bărbaților, fetele noastre au reușit să învingă lidera campionatului cu 2-1. De la oaspete am remarcat-o pe portărița lor, care și-a arătat valoarea atât prin parade, cât și prin mișcări, poziționare și atitudine. Din păcate a dovedit că nu știe să piardă, sărind la bătaie cu un oficial al Braziului pe culoarul către vestiar. Fetele noastre au jucat ca o adevărată echipă, încercând să își pună în valoare atacantele (din păcate sunt deficitare, încă, la capitolul forță) și rezolvând simplu (bubuind mingea ori de câte ori se putea) fazele în care poarta noastră era în pericol. Am văzut progrese și la capitolul tactic, perfecționându-se în offside trap și în apărarea în linie. Au avut și două bare (!) ambele din lovituri libere.

Comparativ cu Galaxy, mă bucur să văd că aici se muncește și se vrea performanță. Cu o bună parte din lot preluat de la Galaxy (!!), precum și două-trei jucătoare cu experiență și selecționate la națională, echipa din Brazi este pe locul 4 în clasament și sunt sigură că ar fi o bucurie imensă ca fetele să câștige titlul, la anul.  

În mod sigur mă voi duce mai departe la meciurile lor de acasă și vă sfătuiesc să veniți în număr cât mai mare pentru a le încuraja și susține. În mod sigur nu o să vedeți non-combat sau fițe de vedete. 

*Pentru realizarea acestui articol ii multumesc lui Bogdan.

Related Post

23 Thoughts on Fotbal feminin. CS Brazi-Real Craiova

  1. fotbalul feminin e o gluma… m-am uitat de curiozitate la meciuri din campionatul mondial, se joaca mult prea lent si nu exista spectacol, nu tu dribling, nu tu intrare prin alunecare, nu tu suturi puternice de la distanta, nu tu nimic 😐

    vrei un sport pentru femei, care sa fie spectaculos si cu un ritm alert ? uita-te la handbal 😛

     

    fotbalul chiar nu e un sport pt femei…

  2. au sunt de parere ca si fotbalul feminin are ceva de aratat…desi nu sunt un microbist nu pot sa zic ca fetele nu stiu fotbal si e normal sa ne se joace in acelasi ritm cum joaca masculii 😀

  3. CE CHESTIE…ZILELE TRECUTE M-AM GANDIT, AM GASIT CATEVA POZE..ACUM 25 DE ANI A FOST O ECHIPA DE FOTBAL FEMININ, O ECHIPA FORMATA DE REGRETATUL DL.BUKOSI,UN OM DE O ENERGIE ULUITOARE,MAI ALES CA ERA SI DE VARSTA INAINTATA,UN OM NEMAIPOMENIT,AM INTELES CA ESTE CEL CARE L-A DESCOPERIT PE HAGI..O ECHIPA DE FETE ENTUZIASTE, NU STIU DACA A MAI JUCAT VRE-O ECHIPA ROMANASCA DE FOTBAL FEMINI CU O ECHIPA DIN ALTA TARA…NOI AM JUCAT CU SUEDIA, AM BATUT CU 1 LA 0…ERAM IMBRACATE IN FEL SI CHIP , IAR FETELE DIN SUEDIA AVEAU ECHIPAMENT COMPLET..IMI PARE RAU CA NU-TI POT TRIMITE POZELE , SUNT LA MAMA LA 120KM , DAR LA PRIMAVARA LE RECUPEREZ(ABIA CE S-A MUTAT MAMA IN CONSTANTA)..

  4. @thatguy: Nu uita ca barbatii joaca fotbal de 100+ de ani, pe cand femeile de 20-30. Nu ai cum sa le ceri asa ceva sa faca la nivelul barbatilor deoarece: 1. nu au forta nativa; 2. la ele conteaza mai mult fizicul decat la noi; 3. nu au atat curaj ca noi; 4. nu au dezvoltata atat de bine partea logica astfel incat sa inteleaga notiuni mai complexe de tactica; 5. nu sunt la fel de rapide ca noi; 6. nu au traditia noastra.

     

    Totusi se poate lucra cu ele, daca intr-adevar vor si pot trece pe la sala de forta suficient cat degajarile din coltul careului de 6 m sa treaca de centrul terenului.

  5. ..NU E VORBA DE INVESTIT, NU ATI INTELES, ERAU NISTE AMINTIRI FRUMOASE,UN FAPT DIVERS PETRECUT CU ANI IN URMA SI DE CARE AM ADUS VORBA PENTRU CA MI-A AMINTIT ACEST ARTICOL.

  6.    SI APROPO,SCUZE, DAR NU V-A CONTESTAT NIMENI CALITATILE …DE FOTBALISTI..FACEM SI NOI..CE PUTEM,NUMAI CA S-A DOVEDIT CA DE MULTE ORI PUTEM …FOARTE MULTE!!!!!

    1. crezi ca mai putea ajuta si pe mine ? sunt o jucatoare buna joc de la 7 ani ..fotbal sunt pasionata:d cand vad mingea uit de toate..doar ca nu am avut posibiltati 🙁 sa merg la un liceu sportiv..ptr ca nu am bani 🙁 ..si as vrea tare mult sa joc intr-o echipa de fotbal.. te rog..crezi ca m
      a poti ajuta?

  7. Nu ai scris nimic despre antrenorul fetelor, caruia eu zic ca i se atribuie cea mai mare parte ptr rezultatele astea. Daca esti suporter al echipei, incearca sa vii si la antrenamentele fetelor si o sa-ti dai seama de chestia asta. Iti zic eu ca echipa asta va termina anul asta in primele 3. bafta!

  8. .PTR.FILOZOFU…IMI PARE RAU , CHIAR NU-MI AMINTESC CUM O NUMISE REGRETATUL DOMN BUKOSI A CARUI OPERA A FOST..CRED CA FC CONSTANTA, NU AVEA CUM ALTFEL…DOMNUL BUKOSI A MUNCIT EXTRAORDINAR PENTRU IDEILE DUMISALE, CAND L-AM CUNOSCUT EU ERA UN BATRANEL ENERGIC,CUM NU A-TI VAZUT,ARGINT VIU, CARE PUNEA SUFLET IN TOATE PROIECTELE ,DESCHIDEA TOATE USILE,CHIAR DACA MULTE PERSONALITATI ALE ACELOR ZILE NU IL ASCULTAU…DAR,DATORITA RESPECTULUI PE CARE SI-L CASTIGASE ERA PRIMIT CU ZAMBETUL PE BUZE.

  9. eu sunt din brazi si mi s-a parut o idee geniala, la primul meci unde am mers am remarcat foarte mult interes din partea celor mai multor jucatoare de exemplu  Nina Anca la orice meci e foarte foarte activa cand iese din teren iese mereu cu capul sus,si portara este foarte buna ma refer la Ionela DInca cat si la Mirela Stoica

  10. Foarte bine fetelor au numai sucese acasa, fetele joaca incredibil acasa dar probabil drumul lung si obositor le face ca in deplasare sa numai fie atat de concentrate la joc, imi pare rau ca cei doi antrenori au renuntat la posturi, multumita si lor fetele sunt pe locul 4 imi pare rau erau foarte buni antrenori.:(

  11.  

    <span style="font-size: 8px"><span style="font-size: 12px"><span style="background-color: #f00">imi place chimia brazi si chiar am jucat acolo si vreau sa il salut pe domnu antrenor Neagu te pup</span></span></span>

  12. <cite>thatguy</cite> <span>a spus: </span>

    01/11/2010 at 2:30 am

    fotbalul feminin e o gluma… m-am uitat de curiozitate la meciuri din campionatul mondial, se joaca mult prea lent si nu exista spectacol, nu tu dribling, nu tu intrare prin alunecare, nu tu suturi puternice de la distanta, nu tu nimic

    vrei un sport pentru femei, care sa fie spectaculos si cu un ritm alert ? uita-te la handbal

     

    fotbalul chiar nu e un sport pt femei…

     

    daca s-ar investi si in fotbalul feminin ca si in cel masculin ar exista pe plan national echipe de valoare cu jucatoare devotate, dar cum nu exista finantare acest sport nu poate fi pus in valoare.Exista totusi fete care practica acest sport si se descurca excelent dar marea lor problema e ca nu se promoveaza acest sport.

Leave a Comment