De ce renunt atat de repede la sport

În ultimii 10 ani am tot avut tentative de apucat de sport. Am mers la aerobic, la fitness,yoga, am mai ieșit cu prietenii la alergat, mi-am cumpărat saltea să fac acasă exerciții și tot felul de inițiative aparent lăudabile care după câteva luni au eșuat dramatic. Și o să povestesc de cea mai recentă, cea din 2015. Prin iunie-iulie am constatat că stresul disertației a atras după sine pofta de dulciuri și mâncăruri nesănătoase. De fapt, fuck it, nici nu conta că eram sau nu stresată, căci era mult mai simplu să îmi cumpăr un hamburger sau să mănânc 2 pachete de biscuiți pe post de cină.

 

Veneam acasă obosită de la serviciu mă puneam la laptop și ce ar fi fost mai simplu decât să mănânc ceva gata preparat/scos din ambalaj? Scăpam de efortul de a mă gândi dacă am sau nu ingredientele necesare, așa că nu degeaba fast-food-ul (mâncarea rapidă) ajunge să fie cea mai la îndemână opțiune. 

V-am povestit într-un articol de vară trecută despre șocul pe care l-am avut când m-am urcat după aproape de 2 ani pe  pe cântar. Luasem 6 kg și nici măcar nu realizasem.Pantaloni îmi cumpăr destul de des, așa că n-am băgat de seamă cum de la măsura 34/36 ajungeam la casă de fiecare dată cu masura 38. Sigur, era mai simplu să dau vina pe croiala defectuoasă, pe faptul că “sigur sunt fabricate după măriile asiaticelor”, oricum numai eu nu eram de vină de creșterea măsurii. Momentul când mi-am cumpărat cântarul a fost unul decisiv. Toate tipurile de cântar încercate la Altex arătau 53 de kg. Inițial am crezut că e o greșeală, cu primul cântar recomandat de consultant și cu cel de-al doilea, până când devenise din ce în ce mai clar că nu cântarul era problema, ci eu, cea care mă urcam pe el.  

Atunci mi-am propus să ajung din nou la greutatea care îmi asigura purtarea pantalonilor mărimea 36: 47-48 kg. Și pentru că lucrul asta să nu rămână doar la stadiul de “da, mi-ar plăcea tare mult dacă…” și aici aș putea continua cu o serie de dorințe care au rămas acolo în spatele minții mele, dorințe care din cauza “maimuței pline de sine” , au rămas tot în același stadiu involutiv-acela de dorințe și…cam atât! 

Îmi era clar ce trebuia să fac să scap de kilogramele în plus: mâncat sănătos și sport. Niciodată nu m-am gândit la înfometare sau la pastile minune. Faptul că sufăr de o ușoară formă  de ipohondrie, nu m-aș fi riscat să iau pilule, ceaiuri sau alte nebuneli. Eram conștientă că cele 6 kg n-or să plece de la sine și că vara mea era compromisă. No beach body for me, dar e ok, niciodată scopul nu a fost ăla și-o să vedeți de ce asta face parte din renunțarea la sport. 

Scopul meu era unul simplu —> să slăbesc. Astfel că, motivația era pe același ax cu scopul. Mergeau împreună spre același rezultat final —> cele 47 de kg + mărimea 36 la pantaloni.Da, un scop superficial, dar principiul asta se aplică în tot ceea ce ne propunem. 

Am început să mănânc mai sănătos, eliminând pe cât posibil zahărul și în special carbohidrații si sa mă înscriu la cursuri de aerobic. Lucrurile mergeau bine și după aproximativ 4 luni de sport și schimbarea regimului alimentar, am ajuns la cele 47 de kilograme = obiectivul inițial. 

Atunci când mi-am atins obiectivul, motivatia de a mai merge la sală a scăzut. Scopul mersului la sală era atingerea obiectivului inițial = slăbitul. Motivația era pe același ax cu scopul, așadar cele două se luau frumos de mână și mă duceau pe mine mai aproape de obiectivul inițial. Odată ce cântarul a arătat 46.7 kg motivația de a merge la sală a scăzut. I-a dat drumul mâinii scopului și nu s-au mai plimbat armonios împreună. Rezultatul a fost că după 4 luni am renunțat la a mai face sport. 

Asta se întâmpla undeva pe la finalui lunii octombrie. De atunci am reușit să îmi mențin greutatea dar prin faptul că sunt atentă la ceea ce mănânc. Astfel că am exclus sportul care nu era decât un mijloc de care m-am debarasat în momentul în care mi-am atins obiectivul. Motivația de a merge la sală de 2-3 ori pe săptămână a plecat în momentul în care scopul a fost atins. Cu mâncatul sănătos am rămas pentru că a ajuns să depășească stadiul de mijloc, devenind astfel parte din stilul meu de viață. Sportul din păcate nu a reușit să treacă pragul, astfel că odată ce obiectivul pentru care făceam sport a fost atins, a intervenit demotivarea și l-am abandonat. 

Nu lenea este cea care m-a determinat să părăsesc sala de sport de îndată ce cântarul a arătat 47 de kg, ci faptul că sportul a fost doar un mijloc care odată ce s-a consumat, nu am mai reușit să îmi găsesc motivația de a-l face. Și așa a început  “maimuța plină de sine” să crească mare, mare și să îmi spună tot felul de scuze pentru care mersul la sală este de fapt o corvoadă: nu poți să îți mai iei geantă cu tine, trebuie să cari rucsacul, nu îți mai poți face planuri după serviciu că trebuie să mergi la sală, nu te poți duce dimineața că nu prinzi cele 7 h de somn cu care ești obișnuită, vine iarna și gândește-te cât timp îți va lua să dai jos straturile de haine pentru a te îmbrăca cu echipamentul… Astfel că, maimuțica mea a câștigat doar pentru că nu am reușit să-i găsesc până acum sportului un alt scop decât acela de a slăbi.

Cu mâncatul sănătos a fost altfel, știam că pe lângă scopul de a mă ajuta să îmi îndeplinesc obiectivul, o hrană sănătoasă la 30 de ani, înseamnă riscuri mai puține pentru a dezvolta diverse boli la bătrânețe, înseamnă analize mai bune, înseamnă un corp și o minte mai sănătoasă. Știu, același lucru pot spune și despre sport, dar pentru că timpul și efortul investit în a mânca sănătos e mai puțin stresant, a câștigat unul din cele două.  

Cum spuneam, în ultimii 10 ani am tot avut tentative de a merge la sală, de a face sport, dar pentru că sportul nu a trecut niciodată de etapa de mijloc, m-am lăsat de fiecare dată. Acum că am pus pe “hârtie” toate astea, nu-mi rămâne decât să mă gândesc la o motivație mai serioasă decât aceea de a slăbi câteva kg. Beach body? Corp tonifiat? Da, ar merge, doar că știți voi, prin hainele de iarnă e greu de observat, așa că, maimuțica mea, spune că “pentru o săptămână pe an pe care o stai la mare, merită să mergi la sală?” Si așa i-aș da una peste codiță, și aș ruga-o să plece, dar uneori e mai puternică decât mine și face tot felul de coaliții monstruase ba cu comoditatea, ba cu somnul, ba cu planurile de ieșit în oraș, ea pare că știe mai bine de ce am nevoie și astfel că, din păcate, câștigă. 

Related Post

4 Thoughts on De ce renunt atat de repede la sport

  1. Eu una ma “lupt” cu dependenta de sport:))
    Eun fel de a spune,dar de la de 2-3 ori pe saptamana am ajuns la mers la sala zi de zi.
    La un moment dat devine o rutina pe care o indeplinesti ca pe un al doilea job luat de bunavoie:)

Leave a Comment