Category: Urban Life

Gara de Nord Bucuresti – un pas mic catre secolul 21

Nu am mai călătorit cu CFR-ul din toamna trecută așa că ieri când am fost într-o scurtă vizită în Ploiești am ales, ca de fiecare dată, trenul. Unul dintre motivele pentru care aleg să călătoresc cu interregio și nu cu microbuzul, deși da, e cu vreo 4 lei mai scump biletul, e că ajung în 45 minute fix și bonus, am și acces la wc if needed. Cu microbuzul timpul până la destinație depinde de trafic, scaunele sunt înghesuite și dacă nimeresc vreun șofer mai zelos am ocazia să ascult la maxim muzică ce nu gâdila plăcut auzul. Point is că prefer trenul. ^^  

Până anul trecut când în sfârșit am scăpat de aparatul dentar, mergeam o dată pe lună în Ploiești-căci acolo avea cabinetul medicul meu ortodont și nu pot să spun ca am avut vreodată vreo experiență neplăcută. Și da, rusinica, rusinica, permisul meu auto, vechi de prin 2007, zace undeva într-un portofel uitat și eu fac lobby călătoriilor cu trenul. Oh well, o veni și vremea lui…cândva. 

Viata e un puzzle frumos colorat, dar noi traim mereu intr-o singura piesa

Ea e Ana, are 25 de ani. (Notă: Ana e un personaj fictiv din exemplificările de pe blog, mă ajută pe mine să fac poveștile mai atractive pentru voi, așadar orice asemănare cu Ana-autorea blogului adica eu- e pură întâmplătoare-sau nu 😀 ). 

Ana trăiește în fiecare zi într-un Astăzi pe care Ana îl cunoaște prea bine. În fiecare dimineață Ana iese la întâlnire cu Astăzi al ei și știe deja cum vor decurge lucrurile. Ea merge la job-ul ei part-time, e curator la o galerie de artă. După-amiază Ana merge la cursurile de masterat. A ales să studieze un master în psihologie pentru că Ana visează să devină într-o zi psiholog. Ana e mulțumită cu Astăzi al ei, însă știe că acest Astăzi nu e ACEL Astăzi pe care îl dorește ea. 

Nu a terminat încă masteratul, nu lucrează în domeniu și Ana nu are încă o relație romantică stabilă. Ana își dorește să emigreze din România, așa că nu își face prieteni noi în țară și abia dacă mai menține relațiile cu prietenii pe care îi are deja. 

Pentru că ea știe că relația ei cu Astăzi nu e The One, Ana nu e prezentă foarte mult. Ana se pregătește pentru un alt Astăzi pe care îl așteaptă cu nerăbdare, un alt Astăzi de la care are așteptări foarte mari. Ea este sigură că Astăzi care va urma va fi The One. Sau mai aproape de acel The One. 

Povestile de dincolo de ecranul telefonului mobil

Dimineață normală. Cu metroul până la birou merg fix 4 stații. De fiecare dată când mă urc, mă așez pe un scaun, de obicei primele de lângă ușă, să îmi pot rezema ușor capul de pereții metroului. Dacă te așezi la mijloc, e geamul și capul somnoros pică pe spate în gol, neavând un punct de sprijin. Din reflex scot telefonul mobil și verific mesajele pe Facebook, mail, Instagram. Încep și răspund la ele și apoi scrollez în sus și în jos wall-ul. Fac asta deși, cu 20 de minute în urmă, am mai făcut-o o dată, la cafeaua de dimineață.  

Dar e un reflex cu care m-am obișnuit, ca atunci când ajungi în casă, pe hol, și-ti dai încălțările jos. 

Nu se întâmplă nimic acolo, nimic extraordinar, ca de fiecare dată, aceleași poze de bună dimineața, aceleași statusuri, poze cu aceeași oameni, răsărituri, link-uri către știri. Dar eu, cu aceeași inerție, mișc buricul degetului în sus și în jos pe display-ul telefonului fără să fiu câtuși de puțin prezentă la ce se întâmplă în jur. De ce m-ar interesa? Scopul meu e să ajung la muncă și…atât. 

Azi dimineață însă în loc de geanta cu buzunar accesibil pentru telefon, am avut rucsacul cu echipamentul pentru sală. Am aruncat astfel telefonul mobil acolo și nu l-am mai scos. M-am urcat în metrou, m-am așezat la “locul meu” (preferat) și pentru prima dată privirea mea n-a mai fost țintuita de ecranul telefonului. M-am uitat în jur și am început să observ călătorii. 

Lângă mine un bărbat de peste 40 de ani, îmbrăcat la costum, vorbește la telefon prin casca bluetooth. Pe scaunul de vis-a-vis, o doamnă cu o sacoșă mare de la Mega plină de cumpărături analizează bonul de la casă și oftează adânc. Mă uit în sacoșă ei și observ pungi de cartofi, morcovi, ceapă și 2 caserole de carne.

Ce ne face sa fim noi? Dilemele identitatii

Cred că una dintre întrebările care ne-a trecut tuturor prin minte la un moment dat este aceea referitoare la noi înșine. Cine suntem noi? Ce ne face să fim noi. Eu sunt eu pentru că… și aici putem insera o mulțime de atribute care mi se aplică mie. Însă, aceste atribute nu sunt singulare. De exemplu dacă zic eu sunt Ana pentru că îmi place ciocolata albă, ascult depressive metal, mă uit la seriale coreene și îmi place toamna sunt într-adevăr lucruri care mă definesc pe mine dar, cu toate astea, nu sunt singura persoană căreia îi plac cele mai sus menționate, astfel că ar însemna că eu-ul meu = cu eu-ul tuturor persoanelor cărora le place ciocolata albă sau depressive metal sau care vizionează seriale coreene și tot așa. Așadar, putem conchide că eu nu sunt eu doar pentru că îmi plac toate acele lucruri. 

 Atunci ce mă face să fiu eu? 

Trupul? Ori de câte ori intru într-o încăpere unde persoanele m-au mai văzut cel puțin o dată, o să fiu recunoscută: Uite, a venit Ana! Deci faptul că intru eu, cu trăsăturile mele fizice, înălțime, culoarea părului, structura feței etc, etc, îi face pe ceilalți să mă identifice cu mine. Cu Ana. În momentul ăsta putem spune că identitatea mea e dată de modul în care arăt. 

Inapoi in Bucuresti – End of vacation – Vama Veche

DSCN0654varianta

“Never take someone for granted. Hold every person close to your heart because you might wake up one day and realize that you’ve lost a diamond while you were too busy collecting stones.”

Ca şi anul trecut am ales din motive de concediu prea scurt, ca destinaţie de vacanţă staţiunea Vama Veche. A fost foarte fain anul trecut, ne-a plăcut tuturor şi a rămas că mai mergem. Nu ne propusesem ca atât de curând, dar cum 3 dintre noi schimbaserăm job-urile la începutul verii, am avut puţine zile de concediu iar ceilalţi…s-au mulat după noi cu gândul că anul viitor o să alegem o destinaţie în afară graniţelor.

Propunerea de a cumpăra bilete pentru Barcelona a venit de la o prietenă şi cum toţi am fost încântaţi de idee, anul viitor acolo vom merge. Pentru a ne asigura că nu vom sfârşi din nou prin Vamă, o să cumpărăm biletele de avion şi vom căuta cazare încă din ianuarie. Ceea ce va îndemn şi pe voi să faceţi dacă vă propuneţi o vacanţă în afara ţării. Atunci biletele sunt la un preţ redus, ştiţi sigur că veţi merge căci veţi planifica din timp zilele de concediu, şi odată achitate drumul şi cazarea, nu vă rămâne decât să strângeţi bănuţi de cheltuială.