Category: Promo

Zum, zum, zum. Goodies de la BeeNuts

Nu mai e niciun secret că am, așa cum ar spune americanii, sweeth tooth, adică sunt pur și simplu dependentă de dulciuri. Încerc să temperez această pornire zilnică de a consuma ceva dulce pentru că altfel aș ajunge la birou urcată cu macaraua, căci n-aș mai încăpea pe ușa de la intrare. Ca să nu mai vorbim de lift care e destul de îngust și are limită la kilograme. 

Și pentru că nu-i poți lua Cezarului ce e al Cezarului, în cazul de față dependența de zahăr, (my sugar rush), trebuia să aleg ceva care să nu fie tocmai bombă calorică și nici să îmi facă glicemia să crească peste limita superioară admisă, am înlocuit ciocolatele, napolitanele, bomboanele cu…fructe. O vreme. Căci să fim realiști, oricât de bune și de sănătoase ar fi, nu sunt chiar același lucru.

Așa că, atunci când mi-au scris cei de la BeeNuts că vor să-mi trimită câteva dintre bunătățurile lor bio, am fost foarte, foarte încântată. Produsele au ca ingredient comun mierea bio de toate soiurile și pot să vă zic cu mână pe inimă că sunt de-a dreptul delicioase. Foarte dulci, astfel că nu a fost nevoie să consum o cantitate foarte mare pentru a-mi potoli poftele nestăvilite de dulce.

Pe lângă produsele dulci am primit și 2 pungute cu fructe uscate, alune, goji, pe care le-am servit alături de lapte dulce la micul dejun și câteva ore bune nu am simțit deloc nevoia să mai mănânc ceva, semn că au fost consistente. Și foarte, dar foarte delicioase!

Ce conteaza cel mai mult in viata

Când am deschis prima dată ochii, la câteva zile dupa ce m-au adus acasă ai mei părinți de la maternitate, am privit în sus, din brațele mamei, către cerul senin de mai văzut printre crengile unui nuc abia înfrunzit. Am zâmbit larg și atunci mama mi-a spus "O să fii cea mai fericită fată de pe Pământ!" Copilăria mea a fost, ca probabil pentru majoritatea, cea mai frumoasă perioadă din viața mea. A fost despre fantasme și jocuri, despre viața la țara și despre zilele lungi de vară în care infinitul era ușor de atins. A fost despre momentele când îmi imaginam cum o să fiu când o să fiu mare. Și despre ce mi-ar plăcea să fac.

La 7 ani mi-am dorit să fiu șofer de camion, să văd lumea, străzile, oamenii, de sus, să văd departe, în zare. Trei ani mai târziu mi-am dorit să fug cu circul, să devin acrobată și să merg în călătorii cu spectacole prin toată lumea. Să nu aparțin niciunui loc. Să fiu mereu altundeva, desprinsă de rădăcinile mele.

Apoi am văzut Sailor Moon și mi-am dorit să am superputeri și să ajut oamenii. Atunci am vrut cu ardoare să am puterea să dau timpul înapoi și tatăl prietenei mele cele mai bune de atunci să nu trebuiască s-o părăsească definitiv. Astfel mi-a încolțit ideea în minte că aș putea fi doctor. Din păcate însă chimia nu s-a prins de mine și am părasit cu regret acest gând.

Un pranz ca-n serialele coreene: Noodles

Astăzi am avut câteva treburi de rezolvat așa că mi-am luat o zi de concediu. Am terminat rapid cu treburile și pe la 12 m-am întors acasă. Gândindu-mă mai bine, probabil aș fi putut să mă învoiesc de la birou, dar mnah, am zis că poate or dura mai mult. Trezită de dimineață însă, nu am avut timp să mănânc micul dejun și nici să iau ceva pe drum. Așa că am revenit eu acasă cu gândul să comand o pizza, deși sinceră să fiu nu era cea mai bună alegere, m-am cam saturat să tot apelez la pizza când e vorba de comandat acasă.  

Am zis că mai aștept puțin totuși, timp în care o să revăd un episod din “Tree of Heaven” – ultima dramă coreeană pe care am vizinat-o anul trecut prin decembrie și de care m-am îndrăgostit. De fapt, știți că am o slăbiciune pentru serialele japoneze și coreene. O mică plăcere vinovată cum îmi place mie să-i spun. Ce nu știți voi însă e că absolut în toate serialele pe care le-am vizionat, personajele mănâncă noodles. Noodles cu diferite chestii: carne, legume, caju, urechi de lemn.  

Parintii si facebook-ul? Nu. Mama si jocurile

Îmi amintesc prin liceu când am primit primul telefon mobil, un Nokia 3210. Nu aveam aproape niciodată credit și doar primeam beep-uri și ocazional câte un sms. La vreo 2 ani după și-a cumpărat și mama. Ea pe abonament dar fără prea multe minute incluse. Cred că 20,30 maxim. Așa că, atunci când întârziam acasă se pornea avalanșa de beep-uri. Nu mergea nici scuza cu “am rămas fără baterie” , căci știm bine ce autonomie aveau telefoanele pe vremuri când nu exista facebook, camera foto și la muzică aveai 3 ringtone-uri. Dacă erau polifonice erai șmecher. Așa că n-aveam incontro și după al 100-lea beep trebuia să mă execut și să mă întorc acasă.

Apoi au venit ofertele bune la abonamente și cartele, cu mii de minute incluse. Veselie la început, ia uite cât putem să vorbim fără să plătim extra! Azi o oră, mâine la fel, până când la un moment dat când suna mama la telefon eram mereu în baie, în supermarket, la cursuri, la job într-o ședință importantă. Oriunde numai lângă telefon nu.

Cadourile pentru barbati. Cum le alegem pe cele potrivite?

Se apropie sarbatorile de iarna si vine si momentul in care scotocim buzunarele, exorcizam cardurile, facem incantatii pentru a strange ceva banuti, caci in curand luna cadourilor va da buzna peste noi. Ei, anii trecuti nu aveam o problema cu asta, nu am facut vreodata schimb de cadouri cu prietenii mei, eventual se rezuma totul la o iesire in oras de Craciun (sau ma rog, a doua zi de Craciun) si cam aia era tot.

Până anul ăsta când am cunoscut oameni ceva mai pretențioși și mai ancorați în partea materială a spiritului Crăciunului, și pentru care o bătaie cu bulgări și un vin fiert nu sunt suficiente pentru a celebra sărbatoarea. Nu mă înțelegeți greșit, îmi place să fac cadouri, doar că…femeilor! E mult mai ușor cu ele, n-ai cum să dai greș dacă mergi pe ceva ce știi sigur că-i place. Și chiar dacă n-o cunoști prea bine, tot ai o gamă variată de produse generice de unde să alegi și de care să fie încântate.


Ei, cu bărbații lucrurile se schimbă. Nu neapărat că sunt mai pretențioși, doar că nu poți să alegi ceva generic pentru că și alea generice trebuie cumva să se plieze pe gusturile și pasiunile lui.