Cât de competitivi suntem?

Acum câteva săptămâni la fostul loc de muncă teamleader-ul coordonator ne-a cerut fiecăruia dintre noi să realizăm un SWOT personal raportat la activatea pe care o desfășurăm în echipa de support date. Pentru cine nu știe SWOT înseamnă să te analizezi cât mai amănunțit și să completezi cât de sincer poți tabelul SWOT compus din: Strengths, Weaknesses, Opportunities și ThreatsLa Strenghts, adică puntele forte, majoritatea a trecut competitivitate.

Ei bine la mine nu a apărut această calitate, punct forte, trăsătură definitorie a personalității, spuneți-i voi cum vreți. Și atunci mi-a sunat un clopoțel mic și zgmotos și am realizat că aproape în nicio situație nu am fost o fire competitiva. 

 Nu mă stresam să fiu niciodată prima pe clasă, chiar dacă pe vremea aia și probabil că și azi, era o mândrie pentru părinți să spună celorlalți că odrasla lor e cel mai conștiincios, cel mai deștept, cu notele cele mai mari din clasă. Eu am învățat pentru mine, nu pentru învățătoare, nu pentru părinți, nu ca să-l întrec pe cel mai bun elev din clasă. Nu știu, pur și simplu n-am fost eu genul să mă raportez la alții.

Îmi aduc aminte, prin liceu, de isteriile mamei când venea ea acasă, nervoasă până peste urechi, că nu-știu-care colegă de-a ei de la serviciu îi povestea cum fata ei merge la olimpiade, ia fel și fel de premii, iar eu eram o pușlama care pierdea nopțile prin săli de net. Și de fiecare dată când îmi spunea despre fata colegei respective mi se înroșea vârful urechilor de furie. Ajunsesem s-o urăsc căci din cauza ei uneori eram pusa in situatia de a merge la școală fără un chior in buzunar.  

Din păcate însă nu m-a motivat nici lucrul ăsta. Găsisem soluția pentru lipsa banilor: scriam temele la engleză colegilor de clasă pe bani. Și cum nu erau mulți cei care se descurcau cu limba lui Shakespeare ajunsesem să fac pe săptămână mai mulți bani decât mi-ar fi dat ai mei. Hard times needed hard work. Cu toată lipsa mea de motivație terminam mereu anul școlar printre primii 5 elevi din clasă, fără să mă chinui deloc și fără să mă strofoc să-mi calculez mediile, să văd unde îmi mai trebuie un 10 ca să-mi iasă media.

Ba la sport ieșeam mereu cu 7. Până când m-am enervat, nu neapărat pe medie, ci pentru că eram mult prea leneșă să-mi dau duhul pe teren, și mi-am scos scutire medicală. Cel puțin scăpam de grijă de a-mi căra de două ori pe săptămână echipamentul sportiv. And voila… Problem solved!

Nu știu dacă e un lucru bun să nu te intereseze să fii în competiție cu restul, dar cred că e mai sănătos pentru tine să fii în competiție cu tine însuți. Ambițioasă n-am fost decât atunci când am vrut să-mi dovedesc mie că pot. Prea puțin au contat părerile celoralti, abia dacă au contat sfaturile și admonestările persoanelor apropiate mie, de ce au spus sau au crezut ceilalți nu m-am deranjat niciodată să-mi pese.

Dacă stau bine să mă gândesc e mai sănătos să nu ne raportăm eșecul și reușitele la ale celorlalți, în felul ăsta n-o să mai fim dezamăgiți, sau mă rog, nu atât de mult. Pentru că cel puțin competițiile oamenilor mari nu sunt întotdeauna corecte și nu depind de competențele și abilitățile participanților, ci de preferințe, conexiuni, relații, ori dacă le luăm prea în serios și ne întrecem “pe bune” și în sinea noastră știm că am fi meritat mai mult decât învingătorul nu facem decât să ne demoralizăm și să ne pierdem încrederea în noi.

Altfel spus, competiția e bună, dar doar atunci când ești în cursă cu tine însuți, când încerci să te autodepasesti, să fii mai bun decât cel de ieri și eventual atunci cand ai satisfacția reușitei personale obținută prin forțele proprii. 

competitie

Related Post

16 Thoughts on Cât de competitivi suntem?

  1. Fetita desteapta ce esti ! bineinteles ca nu trebuie sa te raportezi la altii ! fiecare e unic , din pacate , parintii fac prima greseala sa si compare copii cu cei ai altora , ceea ce denota , ma scuzati , o lipsa de incredere in sine …dar se poate remedia , daca esti suficient de inteligent( ha!) , sau daca intilnesti persoanele potrivite … sfat personal : gaseste o piatra de luna ( vertabila , insist) si poart o tot timpul cu tine ! ajuta , si toti avem nevoie la un moment dat de ajutor …din afara , sa zicem …

  2. Eu sunt foarte competitiva, dar asta pentru ca ma joc mult 😆 Insa cu timpul am invatat sa incerc sa apreciez jocul si cred ca e important si sa stii sa pierzi. Si in jocuri, si in viata.

    Ma rog, la scoala nu m-am raportat nici eu la altii, deci acolo nici eu n-am avut “calitatea” asta 🙄

    1. Eu nu prea ma joc, nu prea am avut ocazia, nu m-a tentat si nici nu mi-am format vreodata o pasiune in acest sens. Probabil si de aici lipsa de competitivitate.

  3. Eu sunt de parere ca aplici complet gresit conceptul de autocomparatie si de comparatie cu altii. Ambele sunt la fel de importante si ambele te pot impiedica, daca le aplici gresit.

    Mai multe iti zic in privat, daca esti interesata 😆

  4. Mai, la tine n-a functionat competitia, la altii poate functioneaza. In general, statistic vorbindm femeile sunt mai putin competitive. De unde si conceptul ala filozofic cu “societatile masculine” (gen Estul Europei) care sunt volatile dar evolueaza rapid si in salturi si societatile feminine (gen Vestul Europei) care sunt foarte stabile dar evolueaza lent si previzibil (plus fac fata greu schimbarii). Evident la tine n-a functionat treaba cu competitivitatea, dar nu trebuie sa o consideri o treaba nedemna sau nonfunctionala la modul general. Nu de alta, dar daca vei alege la un moment dat sa faci un copil si el va fi “comptitiv” din fire, ai putea risca sa faci exact aceleasi greseli ca mama ta, dar din cealalta perspectiva.
    Colega Olimpica sunt convins ca n-a iesit prea rau nici ea. Eu zic ca ideea e sa gasesti exact ce motiveaza fiecare copil si sa apesi exact butoanele alea. Nu as arunca la gunoi ideea de comparatie/competitie ca fiind ceva perimat chiar din start :). Stiu si eu, poate, prin absurd, ti-ar fi fost mai comod si ai fi fost mai satisfacuta in multe privinte daca ai fi fost mai competitiva. Poate, stiu si eu, erai CEO la vreo companie Americana si-ti indeplineai orice dorinta :). Poti sa stii? :))

    1. Da, fiecare cu personalitatea lui. Eu atunci cand o sa am copii, nu in viitorul foarte apropiat totusi :D, stiu sigur ca o sa incerc pe cat posibil sa-i respect dorintele, sa il las sa fie exact cum vrea el, sa isi exploreze singur visurile si idealurile, sa se formeze si sa fie, mai presus de toate, un om independent.

  5. Da, si eu cred cam acelasi lucru. Nu trebuie sa te raportezi la ceilalti, decat ca sa le evaluezi nivelul… real – al competentelor. Cred ca din moment ce ai gasit pe cineva merituos, competitia intre tine si ea/el e benefica, iti intretine tonusul 🙂

  6. Eu nici nu stiu daca sunt competitiva sau nu. La mine sta treaba in felul urmator imi stabilesc un obiectiv si nu-mi mai sta nimic in cale sa-mi ating scopul. In rest nici eu nu m-am comparat cu ceilalti colegi din clasa si nici n-am tras tare sa fiu prima. Cred ca fiecare copil are ritmul lui de invatare si autocunoaste, asa ca nu cred ca ar trebui comparat cu primul din clasa.

Leave a Comment