Căsuța din copac

În copilărie, atunci când locuiam într-o casă din cărămidă, undeva la țară, departe de agitația urbană, înconjurată de copaci și animale domestice, mi se părea că tot ce am e prea puțin.

Casa vecinului era mai frumoasă, părul blond al prietenei de vis-a-vis era mai atrăgător, jucăriile pe care le primeau verișoarele mele de la Moș Crăciun erau mai tentante decât ale mele. Iar eu…eu mă simțeam mereu nedreptățită și mi-aș fi dorit altceva decât aveam.

Ba chiar visam o casă în copac în formă de ciupercă. Țin minte că la ora de desen numai asta pictam. 

"Iar o ciupercă într-un copac, Ana?" mă întreba învățătoarea dezamăgită oarecum de lipsa mea de creativitate. "Nu e o ciupercă! E casa în care o să locuiesc eu într-o zi!" îi răspundeam bosumflată peste măsură că nu-i capabilă să-mi înțeleagă visul. Cand eram la gradinita mi-aș fi dorit să am un frate mai mare, cu timpul am aflat că n-avea cum să se mai întâmple și mi-am dorit o soră mai mică, soră care n-a mai apărut vreodată. 

Când ne-am mutat în oraș și am lăsat în urmă căsuța din cărămidă roșie a fost una dintre cele mai sumbre zile din viață mea. Depresia în care am picat m-a ținut o bună parte din perioada școlii generale. Cred că a fost singura etapă din viața mea când am refuzat să mă adaptez și am urât tot ce era în jurul meu. O fi coincis și cu trecerea de la copilărie la pubertate, nu zic nu, insa absolut tot mă înconjura era greșit. 

Apoi a urmat liceul, perioada în care tot ce făceam eu mi se părea greșit. Eu eram elementul de care nu eram mulțumită și pe care încercam să-l schimb. Nu mă mai luptam cu lumea din jur, nu mai eram me against the world ci me against myself. Nu mă mai înțelegeam, nu știam ce-mi place, copiam pe unul și pe altul, ascultam formația X pentru că asta asculta băiatul drăguț cu ochii albăstrii de la clasa de lângă.

Atunci mi-am făcut o mulțime de prieteni cu care nu mai țin legătura în ziua de azi. Eram cu toții captivi în naivitatea omului tânăr, necopt, care credea că lucrurile frumoase durează pentru totdeauna și promisiunile că ne vom întâlni și peste ani de zile erau cele care ne determinau să avem certitudinea că schimbarea n-o să fie decât o etapă care ne va maturiza fără să ne distanțeze. 

Astăzi nu mai sunt nici împotriva mea, nici a celorlalți si nici nemulțumită de ceea ce am. Am ajuns în momentul în care accept lucrurile așa cum sunt, nu mai simt nevoia de a mă juca de-a Dumnezeu și de a imi dori să le schimb, nu pentru că m-am resemnat ci pentru că știu că unele lucruri sunt așa cum trebuie să fie, iar  momentele în care pare exact contrariul sunt doar pentru că ele se mișcă pentru a se rearanja în forma potrivită. 

Iar daca a ramas ceva care inca imi doresc este casuta din copac, da…cea in forma de ciuperca. Ce loc cosy si linistitor ar fi, departe de lume, departe de mine, un loc in care sa invat sa ma pierd, sa ma caut si sa ma regasesc.

Cine stie? Poate ca a venit timpul sa cresc…mare.

Related Post

25 Thoughts on Căsuța din copac

  1. Sa stii ca eu am stat intr-o casuta din copac exact ca cele din povesti! In Disneyland Paris este casuta lui Peter Pan! E superba
    E drept ca nu a fost in forma de ciupercuta dar oricum a fost unul din cele mai frumoase vise din copilarie implinite! 🙂

    1. Vai cat de mult te invidiez. Am vazut poze pe net cu casuta lui Peter Pan si e atat de faina <3 Imi doresc ca intr-o zi sa ajung si eu acolo. Esti o norocoasa, Alice!

  2. Nuuuu , sa nu cresti mare..pastreaza cu tine copilul de atunci ..e cel mai frumos sentiment pe care il putem simti chiar daca are un aer nostalgic. Sa stii ca si eu visam la casuta in copac:D Am si desenul :d il caut si il postez ca e prea frumoasa amintirea 😀

  3. De la distanta copilaria pare foarte frumoasa si linistita, dar cand o traiesti e plina de neputinte. Nu stii cum sa faci una alta, esti mereu cel mai mic…insa in amintire copilaria e varsta de aur, tocmai pt ca e in trecut.

  4. Eu inca visez la un loc ascuns, nestiut de nimeni, in care sa ma pot retrage, impreuna cu gandurile mele, sa ma pot regasi, sa imi pot reincarca bateriile. Intr-un fel, cred ca in sinea mea imi doresc sa nu il gasesc, de teama ca isi va pierde farmecul pe care il are acum, in imaginatia mea. 

    1. Ce frumos ai spus-o! Da, si eu imi doresc acelasi lucru dar gandul ca s-ar putea materializa nu ma bucura. Poate e mai frumos ca unele dorinte sa raman doar…dorinte.

  5. Cand eram mic, am stat destul de mult prin copaci. Mancam din ei, cadeam din ei, ne ascundeam in ei (ca sa tragem in fete cu cornete cu bold, ori sa aruncam pungi cu apa – foarte racoritoare vara) – dar niciodata nu mi-am inchipuit cum ar fi sa ai o casa intr-un copac.

  6. Eu intotdeauna mi-am dorit sa stau la tara, sa am curte mare si multe animale. Imi amintesc ca ma duceam in fiecare vacanta de la inceput pana la sfarsit, nu vroiam sa stau acasa, la bloc, nici in ruptul capului. Acum imi doresc aceleasi lucruri, as da orice sa stau la casa, sa nu mai stau la bloc. Visul e primul pas spre realitate, asa ca , iti poti construi casuta ta din copac, sa fie locul tau de evadare din cotidian.

Leave a Comment