Canicula, insomnii si sforaituri

Odată cu năvălirea caniculei de vară s-a întâmplat și inevitabilul:  insomniile mele! Totul a început prin anul 2 de facultate când locuiam în cămin cu încă 3 colege de cameră.Cum sesiunea de vară era în mai-iunie și singurul moment al zilei în care nu-mi atârna limba pe jos de căldură era seară, atunci mă făceam că citesc și eu cursurile pentru examen. Și nu mai reușeam să adorm până dimineața. Apoi prin anul IV, am avut neșansa să stau în cameră c-o tipă care sforăia ca un tractor defect.  

Nu am nicio problemă cu cei care sforăie după ce adorm eu, în sensul că n-a reușit nimeni până acum să mă trezească din somn cu sforăituri…în schimb dacă aud alt tip de zgomot, oricât de slab, tresar imediat. Ciudat, știu. Ei bine, fata aia adormea la 9 seara. Vă dați seama că nici să fi vrut și nu mă puteam băga în pat de la ora 20:00. Și cam așa se derulau nopțile mele, dormite pe fugă, câteva zeci de minute legate. Tot de pe atunci m-am ales și cu o pereche de cearcăne inconfundabile de care nici cel mai dulce somn nu a reușit să mă scape. 

De ce vă povestesc asta acum? Pentru că din nefericire a revenit canicula și cu ocazia asta am realizat pentru a mia oară că eu sunt omul ploilor, al zilelor răcoroase și cețoase și că vara e anotimpul cel mai puțin preferat de mine. Trecând peste, de câteva zile mă confrunt cu aceleași insomnii și…se pare că tot de atunci elHombre sforăie!!! Nu știu dacă sforăia și înainte sau e doar o alăturare nefericită de coincidențe, cert e că de 3 zile am numărat la oi încât dacă numărul lor ar deveni unul real, Becali ar sfărâma gratiile de invidie. 

Am încercat și cu muzică în căști, și cu audiobook-uri, nimic. Dacă ascult muzică sunt tentată să fiu atentă la versuri, dacă e doar instrumental, atunci încep și-mi imaginez ce cuvinte s-ar alătura mai armonios pe fundal și mintea începe să recite în felul ei stângaci. Aseară de pildă a fost un chin să adorm, pe la 3 noaptea (sau dimineața?) încă eram cu ochii atintiti în tavan înghiontindu-l pe ElHombre, prinzându-l de nas, de urechi și sperând ca în cele câteva minute în care sforăiturile își pierdeau din intensitate, să reușesc și eu să adorm. 

S-a întâmplat cu greu și datorită căldurii de afară. Locuiesc la etajul 4/4 deci imaginați-vă că toată ziua plafonul se încinge și noaptea în cameră e cuptor cu aburi.  

Dar să încercăm să eliminăm câte o problemă pe rând, știți ceva "leacuri" anti-sforăit? E drept, n-am apucat încă să merg la farmacie să întreb, dar poate mă ajutați voi cu un sfat. Cârligul prins de nas nu merge, vă zic! 

 

 

Related Post

21 Thoughts on Canicula, insomnii si sforaituri

  1. Cred ca ar trebui sa gasesti o solutie sa fie mai racoare in camera. Ventilator sau aer conditionat.
    Nici eu nu dorm bine daca e cald in camera. Din fericire deocamdata n-au fost probleme, apartamentul meu e destul de racoros. Iar cand va fi mai cald dam drumul la aerul conditionat care e pozitionat in sufragerie (camera de langa dormitor) si lasam usa deschisa. Asa nici nu dormim cu aerul rece langa cap, sa racim, dar nici nu ne este cald pentru ca vine racoare din camera de langa.

  2. Am auzit ca ar fi niste plasturi pentru sforait. Adica impotriva. Ii gasesti la farmacie si dau rezultate 😛

    Cat despre caldura… I feel you 🙁 Eu dorm cel mai bine pe la 20-22 de grade, iar acum daca am noroc sunt doar 25 🙁

  3. Da, am uitat de sforait. Sunt intr-adevar plasturi si sunt ok, am vazut rezultate. Si am inteles de la prietenul meu ca il ajuta si sa respire mai bine un pic.

  4. @ Irina: nu sunt buni plasturii, eu m-am trezit dimineata cu ei prin par…si prietenul meu tot a sforait in noaptea respectiva…sfaturi antisforait vreau si eu:))

  5. Alimentatia este foarte importanta. Controlul asupra a ceea ce mananci reprezinta singura modalitate de a scapa de sforait (valabil la tineri). Cu varsta nici macar aceasta metroda nu mai ajuta. 🙂 Deci, fara paine, grasime si zaharuri. Vorbesc serios, este testat.

  6. Si la mine plasturii au dat rezultate. cei pe care i-am luat eu de la farmacie ( se gasesc si in carrefour, pe la cosmetice) dilata in pic narile si aerul trece mai usor. Totusi, s-a intamplat sa ma deranjeze in somn. Vorbesc din perspectiva unei sforaitoare. Din perspectiva unei iubite de sforaitor, singurul pe care l-am probat si functioneaza este sa adorm inaintea lui. Dar nu resusesc totdeauna. 🙁

  7. Hm, daca atunci cand adormi la ora 3 noaptea e insomnie atunci si noi suferim de ea, doar ca eu n-ajung in pat pentru ca-mi gasesc intotdeauna altceva de facut. Dar am trecut si prin perioadele in care m-am invartit in pat prea obosita ca sa fac altceva dar fara sa reusesc sa adorm, foarte rare insa si de obicei nu tin mai mult de o noapte asa ca n-am cum sa te ajunt 🙁

  8. Sa stii ca functioneaza plasturii. Eu personal am folosit cand eram racita, ca sa nu imi pun picaturi si chiar merge. Nu as fi crezut. Mai sunt dopurile alea de urechi, pentru tine, daca suporti senzatia. Sau muzica zen, nu ai cum sa te gandesti la versuri pt asa ceva :)) Ventilator pentru caldura…sau il arunci pe geam pe ElHombre si poate cum cade el asa de la 4, mai da o rafala de aer spre tine.

  9. N-am solutie pentru sforait, dar avand in vedere ca si casa mea e un vesnic cuptor incins, iti pot spune solutia mea de a dormi ca un bebelus.

    Imi iau un prosop mic, il inmoi bine cu apa rece, il storc si mi-l pun sub picioare si dorm asa.

  10. Revin sa va anunt ca am folosit cu succes doua nopti la rand dopurile pentru urechi. Dupa ce te obsnuiesti cu senzatia, nu mai e asa e rau si EFECTIV functioneaza. Le-am pus pe noptiera sa le am la indemana. Daca adorm inainte tractorulu meu drag din dotare, nu le mai folosesc, oricum, recunosc, e posibil sa devin eu tractorul. Daca adoarme el primul, un gest scurt si nervos, dopurile galbene si nani!

Leave a Comment