Avantajele joburilor corporatiste

Vorbeam acum câteva zile pe net cu o prietenă care își caută job.Dintr-una în altă s-a ajuns la subiectul corporații și avantajele și dezavantajele unui job într-o companie multinațională. Eu lucrez de 2 ani și 8 luni în cadrul uneia și mi-am făcut o idee cam ce înseamnă să lucrezi într-o companie mare. În primul rând când ajungi într-una, dacă nu ai experiență relevantă pe o poziție înaltă așteaptă-te să începi de jos și să muncești pe brânci.

Dacă ești obișnuit cu sintagma “timpul trece leafa merge” e clar că un astfel de job nu e pentru tine. Coporatia te înghite, te educă, te motivează. Aici înveți valoarea unui minut, lucrul în echipă, target-uri, obiective și ce inseamna dezvoltarea profesională. 

Nu e ușor dar rezultatele în timp sunt mai mult decât satisfăcătoare. Depinde doar de tine și de cât de mult ești dispus să investești în cariera ta. Dacă îți cauți doar un job temporar sau te angajezi cu gândul că vei pleca cu prima ocazie nici nu vei realiza foarte multe.

Vei rămâne pe același post pe care ai intrat și o să te întrebi cum alții care sunt mai noi în companie ca tine au ajuns mai sus. Au avansat pentru că nu și-au îndeplinit doar sarciniile obligatorii ci au făcut ceva în plus: s-au implicat într-un proiect, au venit cu o idee nouă, au ajutat pe alții mai noi, au fost proactivi și le-a păsat mai mult decât ți-a păsat ție. Într-o corporație înveți ce înseamnă competitivitatea, cât de greu este să-ți atingi target-urile, cât de greu se obține un concediu de odihnă sau o zi liberă, cât de mult contează să fii disciplinat, să tratezi pe toată lumea cu respect, să îți impui punctul de vedere, să îți susții părerile cu argumente fondate și dacă ești atent și receptiv poți descoperi că te potrivești mai bine în alte departamente decât în cel în care te-ai angajat.

Am colegi care au trecut de la departamentul de vânzări în cel de project manageri și se descurcă exemplar. Nu îți trebuie decât multă ambiție și un dram de noroc. Posturi în companii mari sunt destule, în fiecare săptămână se deschid poziții noi, trebuie doar să fii pe fază, să știi ce ți se potrivește și să dovedești că ești cea mai bună alegere pe care o pot face managerii din departamentul respectiv.  

Alte avantaje pe care le oferă companiile mari sunt concursurile, team-building-urile și dacă ai idei bune ți le răsplătesc, uneori în bani, alteori în produse sau zile de concediu în plus. Cu cât te implici mai mult cu atât primești mai mult.  Ah da, și un avantaj deosebit de important: salariile sunt plătite întotdeauna la timp. Nu se întârzie nici măcar o zi. Tot aici încadrăm: bonusuri de performanță, bonusuri anuale, carduri de sănătate, bonuri de masă. (unde e cazul) 

Și că să vă dau exemplu azi la noi a fost “Beach Day” și toți angajații au venit la serviciu în ținute de plajă; bermude colorate, pălării de soare, ochelari de soare, șlapi, genți de plajă. La intrare ne-a fost amenjat un colțisor unde erau expuse umbreluțe, cocktail-uri, șezlong, articole de plajă iar pe un ecran lcd mare rula un filmuleț cu valurile mării. A fost relaxant, toată lumea s-a simțit bine, s-au făcut poze, s-a râs mult iar la final ne-au fost aduse o mulțime de fructe. Mi s-a părut foarte drăguță tematica zilei de azi și chiar mi-a făcut poftă de mare și de concediu (nu mai am mult până la el așa că mă consolez in tihna cu gândul asta).

 Voi ați lucrat în corporații? Dacă ați avea de ales între a lucra într-o firmă mică și o companie multinațională ce ați alege? 

Si doua poze de azi:

Related Post

42 Thoughts on Avantajele joburilor corporatiste

  1. Pentru prima data in viata incep realizez cate avantaje are jobul meu, sa-l apreciez la adevarata sa valoare. Articolul tau mi-a deschis ochii, iar pentru asta iti multumesc. 8)

  2. Multinationale all the way, mi s-a acrit de firme mici.

    Am avut si eu norocul sa lucrez intr-o multinationala vreo 3 luni pe vremea cand eram in facultate, insa am renuntat ca pe atunci nu credeam ca vreau sa fac cariera acolo si am considerat ca scoala e mai importanta. Probabil imi imaginam ca joburile bune cresc in copaci. Acum regret decizia mea, pentru ca ulterior am fost angajata in doua firme micute si diferenta e de la cer la pamant. In firmele micute profesionalismul e 0 si nu exista absolut deloc o etica a muncii.

    P.S. Super tare ca aveti zile tematice :mrgreen:

    1. Da, parca prima vinere din fiecare luna e tematica. Sau doua pe luna. nici nu mai stiu, sincera sa fiu.
      Da, pacat ca ai plecat din carrefour, fara niciun misto, am auzit numai lucruri bune de la angajatii lor.
      Asa ca, pentru ca stiu ca incepi sa-ti cauti serios de lucru, eu zic sa incepi prin a trimite cv-uri la multinationale/corporatii…chiar daca nu au job-uri scoase. Sa aiba cv-ul tau in baza de date. Unele dintre ele chiar te cheama la interviu cand se deschid posturi care ti s-ar potrivi! Multa bafta, Anda!

  3. Imi place mult ideea!
    Eu am lucrat mai mult pe cont propriu acasa sau pe teren! nu in agentie deci nu am prea multa experienta in companii mici sau mari! eu imi fac treaba si atat 🙂

    1. Daca la tine merge bine asa, foarte tare! Nu am zis ca multinationalele ar fi singura cheie spre succesul profesional. Doar ca ar putea fi un punct de plecare pentru cei derutati care nu stiu incotro sa apuce si intr-o multinationala ar ajunge sa isi dea seama ce le place mai mult si ce nu.

  4. E fain cand ai douazeci si ceva de ani si lucrezi intr-o multinationala. Te vei bucura de “Beach Day”, vei invata sa fii riguros si sa respecti reguli, te vei specializa in ceva, vei avea relaxarea necesara invatarii, iti vei lua leafa la timp, vei pleca in concediu si te vei putea detasa de munca pentru o saptamana sau doua dupa care vei munci cu mai mult entuziasm …

    Si vei ramane in multinationala si la treizeci si ceva de ani daca iti gasesti locul si viata ta decurge normal. Si iti va fi bine.

    Dar hai sa-ti spun si faptul ca o multinationala ascunde si lucruri pe care uneori ajungi sa le vezi sau … daca esti norocos … nu le vezi 😛 O multinationala e pana la urma un mecanism foarte sadic de facut bani si atat. Din pacate, multinationalele astea sunt foarte … volatile. Adica se pot reloca usor acolo unde le e mai bine si obtin avantaje. Si atunci cand se muta nu tin cont ca iti promiteau o cariera de succes. Decid doar sa plece si sa lase un gol. Si atunci vei vedea ca “responsabilitatea sociala” e doar o lozinca ieftina.

    In majoritatea multinationalelor, de la un anumit nivel in sus se catara o anumita categorie de corporatisti extrem de josnici. Sunt genul de indivizi carieristi care se lupta pentru functii fictive cu “… manager” in coada. Asta ii pozitioneaza mai bine in fata nevestei, a prietenilor, a subalternilor, a parintilor, a lu’ frate’su …

    Uneori multinationala te poate limita asa de mult in aspiratiile tale incat devine sufocanta. Dar asta tine mai mult de individ …

    Uite, in dimineata asta am fost la un tip care avea, impreuna cu frate’su un atelier de prelucrare a lemnului. Avea cativa angajati, foarte mult de munca si un entuziasm extraordinar. Se gandea cum sa isi dezvolte afacerea, stia sa lucreze si cu mari clienti precum lanturile de magazine de bricolaj dar si cu simpli oameni care veneau sa isi construiasca ceva din lemn. Era foarte organizat si vorbea foarte precis despre ceea ce producea si vindea el. Era genul omului liber, care isi croieste singur drum si ii ajuta si pe altii sa isi croiasca un drum. Nu visa deloc sa aiba o afacere globala. Visa doar sa isi organizeze mai bine productia in acea hala, visa sa isi optimizeze costurile si sa isi multumeasca clientii. Stia ca lumea il cauta pentru calitate.

    Stii ce bine este sa fii liber? Nu ai nici o scara ierarhica de urcat, nu te uiti la departamentul de “project management” ca fiind ceva mai tare decat departamentul de “vanzari”, nu ramai dezamagit pentru ca tu decizi cand iti inchizi afacerea … sunt multe lucruri pe care o multinationala nu ti le poate da.

    Trebuie insa sa muncesti mai mult, sa fii mult mai creativ, sa iti asumi riscuri mai mari, sa fii mult mai optimist decat un angajat, sa te gandesti mult mai mult la viitor decat la prezent, sa nu fugi daca esuezi, sa poti trece peste cateva zile mai proaste la rand, sa poti sa ii incurajezi si pe altii care si-au pierdut speranta in tine, sa poti sa te bucuri cu masura cand doua luni la rand ai facut foarte multi bani …

    1. Da, andrei, total de acord cu tine, nu zic ca in corporatii gasim doar lapte cu miere, ca pana la urma e ca-n viata, mereu se vor gasi persoane fara scrupule care sunt dispuse sa calce peste cadavre pentru avansa, sefi care nu le vor pasa de subalternii lor, angajati tinuti pe pile si tot asa. Dar pana la urma unde nu se intampla asta? Asa e si la stat, asa e si la firmele mici si, evident, acest patern s-a implementat si-n corporatii ca doar deh, de ce ar fi ele scutite de uscaturile din padure?
      Eu incercam sa aduc cateva argumente pentru care corporatiile pot reprezenta un punct stabil la inceput de cariera si care, in viitor, te vor ajuta sa te formezi ca individ pe plan profesional.

  5. As zice ca acest model de lucru , de salarizare ar trebui implementat in absolut tot demoeniul privat , poate chiar si in cel public , acolo unde se poate! Numai asa se poate obtine competitivitate si performanta!
    Insa la noi inca se mai merge si pe “ideea” – daca i se poate spune asa -lasa-ma ca sa te las; societatea inca nu s-a debarasat de vechile practici dinainte de ”89 ; de aici apar ”pilosii” care intotdeauna cad in picioare si nu in cap iar cel care trage , pana la sfarstit si le trage pe toate! De asta sustin acest model adoptat de firmele mari , se poate obtine foarte mult atat pe plan financiar cat si uman!

    1. Sa nu uitam ca nici corporatiile nu sunt total ferite de “pilosi” insa parca parca nu e chiar atat de mare mafia ca la stat. Aici daca esti bun mai ai o sansa, pe cand la stat… 🙄

  6. O idee foarte buna de a motiva angajatii si de a le aduce la cunostinta ca nu sunt doar niste roboti care muncesc si nu sunt apreciati. Eu de unul as alege o firma mare. Mai multe cunostinte, mai multe posibilitati de promovare.

    1. Si-n plus, zic eu, altfel esti privit daca iti cauti loc de munca nou cand scrii pe CV ca ai lucrat cativa ani intr-o multinationala.

  7. Sunt perfect de acord cu Andrei!
    Lucrez în corporaţii de vreo 7-8 ani şi recunosc că am trăit din plin mirajul corporaţiei vreo câţiva ani, după care am priceput mai bine cum stau lucrurile, am văzut diverse dedesubturi deloc plăcute şi de-atunci, e locul în care-mi căştig traiul, în care-mi fac treaba serios, fără “lasă că merge şi aşa”, dar care nu mă mai fascinează şi nu mă mai convinge, ca şi organizaţie, mentalitate etc.
    Ca să înţelegi mai multe despre corporaţii, îţi recomand cartea Paradisul derizoriu: http://www.rontziki.ro/2011/05/paradisul-derizoriu-mediul-corporatist-sub-lupa.html

  8. In general sunt pro pentru joburile ce se desfasoara in interiorul corporatilor, de ce?
    Pai in primul rand ai sanse mult mai mari ca jobul tau sa fie mai apreciat,putand primi un salariu mult mai mare,putand fiind apreciat de mai multi aganajati.
    Si atmosfera difera foarte mult, insa e dediferita, depinde de companie.
    Dezantaje sunt insa nu as vrea sa le pronunt,nu vreau sa descurajez pe nimeni.

    1. Eu zic ca ar fi fost mai constructiv comentariul tau daca ne spuneai si dezavantajele pe care le ai in minte. Nu descurajezi pe nimeni, ci doar oferi o perspectiva mai ampla asupra ideii de a lucra intr-o corporatie.

  9. Parerea mea e ca depinde foarte mult de corporatie. Tu lucrezi la o firma de telefonie, un domeniu in general destul de lejer, in care deadline-urile sunt rezonabile, mediul de lucru relaxat, nivelul de stres destul de scazut. Asta e si cazul altor deomenii, cum ar fi turismul, asigurarile sau farmaciile, unde lucrul intr-o multinationala chiar e mai placut. Initial am lucrat si eu la Vdafone, inainte sa-l relocheze la Ploiesti si stiu despre ce vorbesti, chiar se organizau concursuri, excursii si alte activitati amuzante.

    Gandeste-te insa la ce inseamna sa lucrezi intr-o corporatie din domeniul financiar, spre exemplu iar aici ma refer la absolut toate subdomeniile lui: banci (dar nu front desk), audit, contabilitate, consultanta… Momentan lucrez intr-unul din ele si pot sa-ti spun ca nicio firma nu mai pierde timp si bani pe activitati amuzante care sa motiveze angajatul, team building se cheama atunci cand lumea vine sambata la lucru. Asta pentru ca managerii stiu ca toti sunt motivati de un singur lucru: pierderea jobului. Cam un sfert din agajati sunt concediati anual pentru a face loc celor noi, care trebuie promovati, asa ca fiecare munceste cate 14-16 ore pe zi, in busy season (fara exagerare), desi este platit doar pentru 8, lucreaza cat de bine poate (sintagma “merge si asa” nici nu e conceputa de vreun angajat al vreunui Big Four, spre exemplu) si nu comenteaza la nicio nedreptate care i se face. Pe scurt, toti se comporta ca niste angajati ideali, exact ceea ce Vodafone si alte companii similare incearca sa obtina prin activitatile pomenite de tine, doar de teama ca nu va mai avea unde sa lucreze.

    Prin urmare, nu toate corporatiile sunt la fel si cred ca tu ai descris situatia din vreo 30% din multinationale, in care personalul isi permite sa plece de la o companie la alta pentru ca, daca intr-un loc nu e bine, in altul sigur va fi. Din experienta mea, in financiar si, din auzite, in multe alte domenii, nu o sa se intample niciodata asta, poti doar sa pleci de la rau la mai rau, nu mai vorbesc ca o sa mai ai si stigmatul de “ala care nu s-a descurcat la firma X si a venit aici sa stea degeaba”. Prin urmare, de ce sa se mai oboseasca, in goana lor dupa bani, sa ii faca pe angajati fericiti?

    1. Inteleg perfect ce vrei sa spui Andreea, nu neg ca nu ar fi companii mari in care se lucreaza pe branci si se sta cu orele peste program, insa unde nu se intampla asta? Nici la stat nu-s apele mai limpezi din punctul asta de vedere si, hai sa recunoastem, sunt si salariile mult mai mici. Asa ca, fiecare are avantaje si dezavantaje dar pana la urma daca doar ne plangem n-o sa reusim mare lucru.

  10. Ah, si sa nu mai spun de prime :)) In doi ani de cand lucrez la aceeasi firma, n-a primit nimeni nicio prima de performanta, de concediu, de Pasti, de Craciun… De bonuri de masa nu s-a auzit iar asiurarea medicala a fost de curand scoasa.

    1. Da, criza economica din Romania a fost un motiv venit la tzanc ca angajatorii sa taie din beneficiile angajatilor chiar daca veniturile multora dintre companii nu au mers in scadere deloc.

  11. Teoretic, totul suna bine si frumos. Practic… eu am avut experiente proaste cu multinationalele. In multe, avansarile se fac pe pile & so on. Eu acum lucrez intr-o firma mica, avem contracte doar din strainatate, ne organizam timpul cum vrem noi si primim salariile intotdeauna la timp. La lucru e relaxant, nu ne streseaza nimeni si fiind un colectiv mic nu apar conflicte :).

  12. Cine a spus ca a lucra in telefonie e usor e un idiot ! Mai ales in call center. Oare de ce la anumite companii de callcenter-uri se angajeaza mereu ? De bine ce e ? Ofera niste conditii salariatiilor foarte bune ! Salariile sunt foarte mici in comparatie cu munca pe care o pretind ei. Stiu ca si managerii considera ca salariile sunt mici,dar datorita USL-istilor si celorlalte partide care au fost la putere,au distrus industria si toata economia,au facut falimente si au lasat mii de someri care au fost luati de companii multinationale gen Carrefour,Metro,Vodafone,Orange etc unde salariul de baza e 600 de lei si plus 20 de bonuri de masa (21-22 depinde de luna). E un salariu din care poti trai ? Sigur,acum multi o sa spuneti ca un german isi face treaba mai bine decat un roman. Cum este apreciata,notata munca unui lucrator comercial din Carrefour din Franta si unul din Romania ? Ce face acel om in Franta si romanul nu face in Romania ? De ce salariul romanului e de 200 de Euro iar al francezului de 2000 de euro,tiand cont ca UE a uniformizat preturile la carburanti,energie,telecomunicatii iar alimentele sunt mai ieftine sau la fel ca in Romania ?!! Daca o firma nu acorda concediul de odihna legal (conform Codului Muncii si Constitutiei Romaniei pe care multi manageri nu le cunosc) se considera acest fapt abuz si orice angajat poate da in judecata gratuit firma ! Daca voi acceptati tot felul de atitudini nedemne voi va meritati viata,soarta ! Mult succes ! PS. ANA Q, in cazul in care doresti sa ne spui ce salariu castigi,programul de lucru (de luni pana duminica,8 ore pe zi sau de luni-vineri etc),bonusuri si inca o intrebare: Ce poate face un tanar care se angajeaza intr-o multinationala in Romania si ii se ofera un salariu de 600 de lei si 20 de bonuri de masa ?! Multumesc ! O zi buna !

    1. La 8 ore, cu doua zile pe saptamana libere (nu intotdeauna in week-end) fara stat peste program cu pauza de masa, pauze o data la maxim doua ore, daca iti atingi targeturile, salariul poate ajunge si la 1500 ron. Daca esti pe un departament de vanzari nu exagerez cand zic ca sunt colegi care ajung la 3500 4000 roni pe luna.

  13. Multinationala Nokia de la Jucu e doar un exemplu. Care si-a luat zborul fara remuscari spre alte zari unde muncitorii au acceptat sa fie sclavi pe bani mai putini decit in Romania. Dar ei valorizau omul.

    Visati frumos daca voi credeti ca mutinationalele valorizeaza omul-individ. Majoritatea valorizeaza omul-robot. Si pe ala, pina gaseste un alt robot care sa munceasca la fel dar cu venit mai mic. Sigur, “spectacolul” e de asa natura incit fiecare individ trebuie sa traiasca cu impresia ca e important, ca altfel s-ar duce spre alte zari.

    Da, stiu, sunt invidios ca nu lucrez pe 2-3000 de euro lunar de la 7 dimineata la 10-11 noaptea si n-am timp si putere sa ma bucur de banii aia mergind prin locurile unde visam sa merg cind nu-i aveam 😀

    1. Nah, lucrurile nu stau peste tot asa. Nu toate multinationalele te obliga sa ramai peste program si chiar ai timp sa te bucuri de banii castigati. Dar nah, sunt situatii si situatii!

  14. Nu am avut ocazia sa lucrez intr-o multinationala, dar in schimb am trecut de la un loc mai bun, cu conditii de munca mai bune, la un loc cu tehnica mai proasta, dar pe un post mai bun.

    1. Daca te motiveaza mai mult si iti ofera pe viitor mai multe sanse, foarte bine ai facut! Mult succes si sa fie doar inceputul avansarii tale pe scara carierei, ca sa-i zic asa. 😛

  15. Am lucrat doar in firme mici si am avut in general norocul sa ma simt ca intr-o familie, pentru ca lucram cu oameni capabili si plini de bun simt, cu oameni care nu cunosteau rautatea, invidia, egoismul. Doar ultima data am dat-o in bara, am nimerit un job superstresant, cu oameni de cea mai proasta calitate si sefi incapabili sa modereze conflictele.

  16. N-am lucrat niciodata intr-o companie multinationala, dar chiar mi-as fi dorit. Insa in Iasi nu prea ai unde, doar in firme de IT, aici stam chiar bine, insa eu nu sunt programator. 🙂

  17. Foarte tare! Din cate imi amintesc, v-au pregatit ceva frumos si de Halloween sau de Craciun. Eu inca nu stiu ce as alege, mai am putin pana la capitolul asta :d.

  18. Pingback: polimedia.us/fain
  19. Sunt si eu de acord cu tine la unele puncte. O corporatie intr-adevar te educa, te invata multe, printre care profesionalismul, disciplina, competitivitatea, etc. Iti iei salariul la timp, ai posibilitatea sa cresti in ineriorul ei si multe altele.
    Dar iti ia si multe, timpul, personalitatea etc. Mie personal mi s-a parut ca ma dezumanizeaza, ca imi spala creierul, mi s-a parut un fel de scalvie, dar sub alta forma si prin urmare am ales sa plec, dupa 5 ani si 2 multinationale :)). Am jurat la momentul respectiv ca niciodata nu ma voi mai intoarce intr-o astfel de organizatie. Pana acum nu m-am intors.
    Am lucrat si pentru firme mici, in timpul facultatii, dar joburi temporare, deci nu stiu sa spun prea multe. Nici acolo nu este prea bine, esti oarecum la cheremul patronului, parerea mea.

    Bine, acum toate astea nu sunt generale. Depinde de compania respectiva, depinde de tine ca om, ce vrei, ce iti doresti si ce esti dispus sa dai in schimb. Eu nu mai cred demult in cariera si nici nu imi doresc una. Prefer sa lucrez pe cont propriu, asta este idealul meu, ma simt mult mai motivata asa.

Leave a Comment