Alergatoare amatoare to be

Sunt sedentară. Stau cel puțin 9 ore cu fundul pe scaun la birou și singurul efort fizic pe care îl fac e drumul dus întors birou-casă + drumul la pub-uri în week-end. Cam așa mă descriam spre rușinea mea până la începutul lunii iulie. Nu aveam absolut nicio problemă cu asta, nu voiam să slăbesc pentru că thank God nu am încă nevoie și asta nu pentru că mama natură m-a înzestrat cu cel mai rapid metabolism din Univers, ci pentru că, sper eu, am un stil alimentar light și practic nu prea îmi dă voie să pun kg. Am un an de când l-am adoptat, sunt fericită cu el, analizele mele sunt bune, nu am mai răcit deloc și pot spune că mă simt mult mai bine decât înainte. Dar despre el, o să vorbesc într-un articol viitor. 

Și pentru că un stil alimentar echilibrat nu era suficient și simțeam cum după 4 etaje urcate oboseam mai repede decât ar fi fost cazul, am hotărât că e momentul să fac ceva. La sală am încercat de mai multe ori să merg. Cel mai mult m-a ținut 4 luni constant. De obicei după 1 lună – 2 abandonam din diverse motive (ca să nu le zic scuze:P): prea departe de job, prea departe de casă, pregateli de dinainte, căratul echipamentului la birou, orele de aerobic puse aiurea, nu mai ajungeam la ele și lista poate continuă. Cert este că în final toate încercările de a mă ține de mersul la sală eșuau lamentabil.  

O altă opțiune încercată de câteva ori erau exercițiile făcute acasă. Câteva greutăți, filmulețe de pe youtube și totul pare simplu: abdomene, exerciții pentru posterior, picioare, brațe, ce să mai? Tot tacâmul direct în sufragerie. Nici nu trebuie echipament special, ba chiar și pijamalele sunt bune, și nici pregătiri în avans, poate doar autoindemnuri motivaționale: hai că poți, nu trebuie decât să te pui pe covor și gata, aia e tot! Da, ați zice că e ușor și așa și este, doar că nu e deloc antrenant și fun să faci asta de una singură. După o vreme a devenit și asta o rutină plictisitoare și evident că motivele au devenit scuze veritabile și am sfârșit ca din mijlocul sufrageriei făcând exerciții, să fiu în mijlocul patului vizionând filme și seriale. Confortabil, nu?

Dar să nu uităm că… 

In order to achieve something you have never had, you have to do something you have never done.

Nimic mai adevărat. De fapt, asta a fost citatul motivațional-clișeul ăla care produce declick-ul-care m-a motivat să apelez la ultima alternativă, ceva ce nu încercasem până atunci-alergatul. Desigur, în vizitele mele pasagere la sala de fitness mă mai urcam pe bandă, mai alergam acolo câțiva km, dar pot să spun acum că nu se compară în niciun fel feeling-ul alergării indoor cu cel de afară. Și nu mă refer neapărat la slalomul pe care sunt nevoită să îl fac printre gropi, băltoace (dacă alerg după ploaie), stăpâni + câini, copii + părinți. Ci la faptul că atunci când alerg in aer liber-fie el curat sau îmbâcsitul aer de București, mă încearcă sentimentul ăla de libertate, de faptul că… omg, I am really doing this! 

Cum am început? 

Strava îmi arată că am alergat prima dată pe 12 iulie fix 3 km. Îmi amintesc că după 800 de metri m-am oprit, am mers 200, am reluat, și tot așa. Dacă ar fi fost să îmi ascult maimuțica cea plină de sine, aș fi plecat acasă după primele sute de metri. Dar în timp ce respiram sacadat și obrajii îmi frigeau îngrozitor, mi-am amintit de un alt citat “The moment you say that you can`t do it anymore, the real struggle begins“. Și așa am continuat și am tras de mine. Target-ul era și încă este să ies la alergat de minim 3 ori pe săptămâna. M-am ținut de el până acum? Da, ba uneori chiar am ieșit și de 4 ori. Deci se poate.  

Unde alerg?

Momentan prin cartier. Deși locuiesc la o stație distanță de Herăstrău, mi se pare mult mai simplu să alerg printre străduțe, mai ales știind cât de aglomerat e Herastraul și cum trebuie să faci slalom constant printre oameni, să încetinești, să îți pierzi ritmul. Momentan sunt lonely runner, deși știu de inițiativa făină a celor de la 321sport și îi admir tare, tare mult din umbră, așa cum le admir și pe Carmen, pe Pyuric, pe Sabina și îmi doresc ca într-o zi să fiu la fel de motivată ca ele, dar până când n-o să mă simt capabilă să alerg constant măcar 5 km, nu cred că o să mă alatuiri niciunui pack.

Best personal record so far

5 km fără să mă opresc, dar nu faceți niciodată asta la o săptămână după ce vă apucați de alergat. Cum am terminat cursa, m-or luă frigurile, crescut instant temperatura la 38 și mă durea abdomentul de am zis că gata, m-am rupt în două la propriu. Dont do that! În afară de acea cursă, acum 2 zile am alergat 4.2 km cu un pace de 6.11km/h. Pretty good for me.  

Echipamentul folosit

Eh, aici trebuie să mă trag de urechi pentru că tot zis că ajung în Decathlon sau Intersport să îmi cumpăr încălțăminte specială de running, căci Nike-urile mele de stradă nu-s tocmai potrivite și da, încălțămintea e importantă altfel în timp o să îmi distrug genunchii și ligamentele. În septembrie asta e prioritar. Restul outfitului e lejer, shorts și maiou. Asta acum, că e vară și încă destul de cald. De la toamnă îmi va trebui și echipament pentru sezonul rece. Dar să ajungem acolo.

Cum imi monitorizez activitatea?

Încă de la prima cursă folosesc aplicația Strava aici mă puteți urmări dacă sunteți curioși și vreți să ne împrietenim.

Altfel spus, alergatul e so far cea mai mișto activitate fizică și odată ce începe să îți placă devine o rutină din care și să vrei și nu mai poți ieși. Exact ca cea de stat în vârful patului, doar că mult mai entertaining și mai empowering. 

Related Post

2 Thoughts on Alergatoare amatoare to be

  1. Ce dragut! Spor! 

    Eu alerg de vreun an cam de 3 sau 4 ori pe saptamana (iarna cam 1 data) si ador sa fac asta si nu-mi vine sa cred ca imi place si cat de bine ma simt. 

    Problema mea cea mai mare este ca daca alerg seara, nu mai reusesc sa adirm pana pe la 3 dimineata, asa ca ma straduiesc sa ies dimineata la 7, avand avantajul sa incep la 10 munca. 

    Spor!

Leave a Comment